Au fost stabilite cele 10 orașe românești care vor fi sprijinite să devină smart, verzi și prietenoase cu locuitorii

Au fost stabilite cele 10 orașe românești care vor fi sprijinite să devină smart, verzi și prietenoase cu locuitorii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Hub-ul M100, proiect naţional prin care România îşi propune să sprijine oraşele româneşti în tranziţia lor verde, a anunţat numele celor zece oraşe selectate să primească în următorii ani sprijin financiar pentru acţiuni care să le ajute în tranziţia verde. Aceste oraşe vor fi ajutate să reducă emisiile de carbon până în 2035.

Anunţul a fost făcut în cadrul Forumului pentru Neutralitate Climatică M100, ce are loc la Bucureşti în perioada 29-30 octombrie la MINA Museum.

🏆 M100 anunță câștigătorii! Orașele Alba Iulia, Bistrița, Brașov, București, Buzău, Constanța, Iași, Oradea, Reșița și…

Publicată de M100 HUB pe Marţi, 29 octombrie 2024

Cele zece oraşe sunt Alba Iulia, Bistriţa, Braşov, Bucureşti, Buzău, Constanţa, Iaşi, Oradea, Reşiţa şi Timişoara.

ADVERTISING

Aceste orașe vor primi în următorii ani sprijin în dezvoltarea planurilor de neutralitate climatică şi vor fi finanţate pentru a implementa acţiuni care să le ajute în tranziţia verde.

Cele zece oraşe care vor fi sprijinite pentru a-şi reduce emisiile de carbon până în 2035 şi pentru a se transforma în oraşe smart, verzi şi prietenoase cu locuitorii lor au fost alese de către un juriu internaţional format din specialişti în urbanism şi dezvoltare. 

Potrivit sursei citate, cele zece oraşe se alătură astfel celor trei care au pornit deja în cursa spre neutralitate climatică şi anume, Cluj Napoca, Bucureşti sector 2 şi Suceava şi care au făcut deja paşi importanţi spre tranziţia verde.

ADVERTISING

Misiunea M100 este o misiune-oglindă a celei europene şi îşi propune să replice la nivel naţional politicile europene şi să ajute şi alte oraşe româneşti să atingă ţintele de reducere a emisiilor de carbon asumate la nivel naţional prin Pactul Verde European.

Forumul-pentru-Neutralitate-Climatica
Foto: Facebook M100 HUB

“M100 e astăzi cu un pas mai aproape de scopul pe care ni l-am propus la nivel naţional: să atingem neutralitatea climatică în oraşele româneşti.

Felicitări celor 10 oraşe care au fost selectate în Misiunea M100, pentru efortul pe care l-au depus şi pentru soluţiile inovatoare pe care le-au propus.

Munca serioasă, însă, începe abia acum şi asigur cele 10 oraşe selectate că vom face tot posibilul să le ajutăm nu doar să înveţe cum să îşi construiască strategii prin care să devină neutre climatic, ci şi să le finanţăm soluţiile.

ADVERTISING

Ştim că aceste eforturi trebuie susţinute printr-o finanţare adecvată, aşa că ne propunem ca până în 2035 să finanţăm, prin intermediul M100, proiecte în valoare de 1 miliard de euro ale celor 10 oraşe selectate acum şi ale celor trei din Misiunea Europeană, Cluj-Napoca, Bucureşti – Sector 2 şi Suceava.

Aceasta este doar una dintre iniţiativele M100, iar pe viitor vom continua să oferim sprijin tuturor oraşelor româneşti şi să diversificăm tipurile de suport pe care îl oferim”, a precizat Ovidiu Cîmpean, secretare de stat în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi Coordonator al Hub-ului M100.

Care sunt pașii următori

În perioada următoare, cele 10 oraşe vor dezvolta, cu ajutorul consultanţilor din echipa M100 Climate City Contracts, un model de plan de acţiune dezvoltat la nivel european care să le ajute să identifice soluţiile individuale pe care trebuie să le implementeze pentru a deveni neutre climatic.

Ulterior, prin intermediul M100, oraşele vor putea aplica pentru finanţări pentru a implementa acţiunile din planurile dezvoltate în domenii precum: energie verde, sustenabilitate şi mobilitate smart, economie circulară, guvernanţă verde etc.

Cele zece oraşe vor învăţa, de asemenea, din experienţa celor trei oraşe deja incluse în Misiunea Europeană şi vor putea deveni, la rândul lor, exemple de bună practică pentru alte oraşe româneşti.

Forumul pentru Neutralitate Climatică M100, care se desfăşoară în zilele de 29 şi 30 octombrie, la Bucureşti, la Mina Museum, este o iniţiativă unică în România care reuneşte pentru prima dată primari ai oraşelor selectate, reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale şi ai Guvernului, miniştri, reprezentanţi ai Comisiei Europene, ai Băncii Europene de Investiţii, ai Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Net Zero Cities, Dark Matter Lab, alături de reprezentanţi ai sectorului neguvernamental, academic şi privat, precum şi experţi independenţi sub o temă comună: susţinerea oraşelor româneşti în tranziţia către neutralitate climatică.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇