Iată că am ajuns și la finalul experimentului început în urmă cu 4 luni, atunci când patru membri din echipa SpotMedia.ro au decis să schimbe câteva obiceiuri din viața lor și să facă ceva concret pentru protejarea planetei.
Patru luni care au trecut neașteptat de repede, cu provocări, ajustări, adaptări, bucuria succesului. Astăzi, vă povestim experiența și vă lăsăm aici și niște cifre. Care pe noi ne-au uimit.
- Rezultatele după o luna: Facem un experiment Fapte, nu vorbe! Contează o picătură într-un ocean? Iată ce am făcut și am învățat în prima lună
Partenerul nostru în acest demers este Lidl România. Mergem împreună pentru că ne place ce face. Sustenabilitatea face parte din ADN-ul retailerului, iar întreaga strategie de dezvoltare a business-ului are la bază dezvoltarea durabilă. Fiecare dintre măsurile luate de Lidl pentru a-și eficientiza propriile operațiuni de business și a reduce impactul, pentru a reduce risipa alimentară și cantitatea de plastic, dar și pentru a susține un consum responsabil pot fi surse de inspirație pentru ceea ce poate face fiecare dintre noi acasă sau la serviciu pentru a ajuta mediul și a contribui la un viitor (mai bun) al planetei.
Dar hai să auzim poveștile. Pornim de la ce și-a propus fiecare din cei patru membri ai echipei și rămâne să apreciați voi cât am reușit să schimbăm și dacă putem fi un exemplu pentru cei care vor, la rândul lor, să contribuie la sănătatea, sustenabilitatea planetei și binele nostru și al generațiilor viitoare.
Părea că stau bine ...
Ce și-a propus Irina: Reducerea risipei alimentare prin planificarea meselor din timp și reutilizarea alimentelor rămase de la masa anterioară.
Etape:
- cumpărături pe baza unui meniu săptămânal
- depozitarea corectă a alimentelor în frigider și congelator
- refolosirea alimentelor rămase la masa precedentă
- monitorizarea atentă a procesului și rezultatelor
- crearea de obiceiuri sustenabile pe care să le integrez în rutina zilnică.
Completare după prima lună: Reducerea cantității de resturi alimentare inerente din gătit și găsirea unei modalități de reciclare cu cel mai mic impact asupra mediului.
În prima parte a experimentului, în decursul unei luni am încercat să reduc risipa alimentară prin planificarea meselor din timp și reutilizarea alimentelor rămase de la masa anterioară. M-am documentat și am aplicat ceea ce am învățat. Iar rezultatul a fost excelent: doar 300 de grame de alimente au mai ajuns la gunoi.
Dar mi-am dat seama de o altă problemă, și anume cantitatea destul de mare de resturi de alimente care ajung la coșul de gunoi din procesul de gătire sau după consum, cum ar fi cojile de la legume și unele fructe, coji de ouă, margini de brânzeturi, resturi de la carnea consumată etc.
Așadar, pentru a doua parte a experimentului, mi-am propus să reduc și cantitatea acestor resturi alimentare.
Mai întâi, am evaluat cât am aruncat la gunoi într-o lună: aproximativ patru kilograme. O cantitate uriașă comparativ cu performața la care ajunsesem, respectiv doar 300 de grame de alimente aruncate la gunoi.
Ce impact au acestea asupra mediului? În România, nu am găsit un calculator pentru impactul resturilor alimentare aruncate. Așa că am ales un calculator făcut pentru locuitorii din Cipru, pentru a vedea ce înseamnă cele patru kilograme de resturi alimentare aruncate la gunoi.
După cum se poate observa, rezultatul personal arată că nu stau chiar așa de rău.
Dar oare ce ar însemna dacă, într-o familie de cinci persoane, fiecare membru al familiei ar produce câte patru kilograme de resturi alimentare și le-ar arunca la gunoi?
Ei bine, de această dată rezultatul nu mai este așa bun:
Am mers mai departe cu calculele și am vrut să văd ce ar însemna dacă fiecare persoană dintr-o scară de bloc ar produce lunar câte patru kilograme de resturi alimentare. Am luat în calcul o scară de bloc cu 16 apartamente, cu familii de câte trei persoane. Așadar, 48 de persoane, fiecare cu patru kilograme de resturi alimentare: rezultă un total de 192 de kilograme.
După cum se poate vedea, rezultatul devine deja îngrijorător:
Concluzia la care am ajuns: nu te gândi că, lasă, cantitatea de resturi alimentare pe care o produc și o arunc nu provoacă cine știe ce efecte asupra mediului … Gândește-te că, de fapt, fiecare dintre noi face acest lucru. Cu efecte îngrijorătoare.
Ce putem face?
Cu această perspectivă care m-a mobilizat, am început să caut cea mai bună soluție pentru reciclarea acestor resturi.
Inițial, am fost tentată să achiziționez un tocător pentru resturi alimentare care se montează la chiuvetă. Aceste dispozitive se găsesc pe mai multe site-uri de profil, iar potrivit specificațiilor, toacă cojile de legume și fructe, oase mici de pui și de pește, coji de ouă, carne gătită. Prin apăsarea unui buton, resturile alimentare sunt măcinate în particule mici și evacuate în sistemul de canalizare.
Pare foarte util, dar pentru că aveam unele semne de întrebare legate de sistemul meu de scurgere și canalizare, am renunțat, pentru moment, la această soluție. Și am continuat documentarea despre cum pot reutiliza aceste resturi. Iar spre surprinderea mea, TOATE pot fi reciclate.
Resturile de mâncare, cum ar fi cojile de ouă, legume, fructe, frunze, sunt deșeuri biodegradabile care pot fi transformate în compost, adică într-un îngrășământ natural.
Dar mare atenție! Deși aceste resturi se pot descompune fără o intervenție a omului, nu le putem arunca în orice loc, pentru că în procesul de descompunere se eliberează metan, un gaz toxic care poluează aerul și poate produce mirosuri neplăcute.
Așadar, dacă aveți grădină sau rude, prieteni care au grădină, puteți îngropa toate aceste resturi în pământ, alături de resturi de plante verzi. Se vor descompune în mod natural, nu vor elimina mirosuri neplăcute și vor fi o sursă naturală de îngrășământ pentru sol.
Însă deșeurile alimentare, cum ar fi resturi de carne, grăsimi, uleiuri sau produse lactate, este indicat să fie descompuse în instalații industriale, deoarece necesită condiții mai speciale pentru compostare.
Eu, pentru experiment, am ales să folosesc grădina generoasă a unor rude și am transformat toate deșeurile alimentare care se pretau în compost.
În concluzie
Mie personal nu mi-a fost foarte greu să îmi creez aceste noi obiceiuri, deși la început așa părea. Iar lucrul cel mai important pe care l-am învățat din această experiență este că, atunci când îți dorești cu adevărat să faci ceva pentru sănătatea ta și a planetei, chiar poți! Și mă bucură foarte tare că am reușit să îmi inspir și familia și câțiva prieteni să își schimbe obiceiurile și să reducă risipa alimentară. Rezultatul acestui experiment mi-a dat o satisfacție enormă și voi continua și cu alte experimente personale. Pentru că, în acestă perioadă, raportându-mă mereu la impactul obiceiurilor mele asupra mediului, mi-am dat seama de o grămadă de alte mici lucruri pe care le pot schimba. Mici pentru mine, mari pentru omenire :).
E ca la dietă
Ce și-a propus Alexandra: Reducerea plasticului provenit din bidoanele de apă plată, prin utilizarea de filtre speciale și utilizarea de caserole din sticlă, în locul caserolelor de plastic
Etape:
- găsirea celei mai bune soluții pentru utilizarea unui filtru de apă
- 1 lună : utilizarea de apă filtrată și monitorizarea obiceiurilor de consum
- 3 luni: reducerea până la zero a achiziționării de apă îmbuteliată
- evaluarea impactului asupra mediului
După prima lună a experimentului vă povesteam cum am reușit să îmi reduc amprenta de PET-uri de apă plată de la aproape jumătate de kilogram de plastic pe săptămână la ZERO, doar cumpărând o cană filtrantă. Filtrul se schimbă o dată pe lună și pot fi reciclate complet, iar centrele de colectare sunt foarte la îndemână, o căutare pe Internet vă ajută să-l găsiți pe cel mai apropiat.
Însă încă întâmpinam provocări în a reduce PET-urile de apă carbogazoasă și sucuri, dar și de apă plată atunci când ieșeam în oraș și îmi uitam sticla reutilizabilă.
Ultima problemă s-a rezolvat pentru moment parțial de la sine, pentru că, odată cu închiderea teraselor și coborârea temperaturilor, am ieșit mai rar și am simțit mai puțin nevoia de apă rece în plimbările mele.
Pentru apa carbogazoasă și sucuri, atunci când există voință, se găsesc soluții. Așa am descoperit că, inclusiv în București, încă mai există stații de sifoane. Nici nu m-aș fi gândit să caut dacă nu participam la acest experiment.
Dar cum nu-mi era neapărat la îndemână ca distanță și era nevoie să străbat câteva cartiere prin traficul Capitalei pentru a ajunge acolo, am descoperit și că există numeroase oferte de a achiziționa navete de sticle returnabile.
Prima comandă a fost puțin mai costisitoare, pentru că a inclus naveta și cele 12 sticle, însă de la a doua comandă, prețul/sticlă a devenit apropiat de cel din supermarketuri.
Fac două astfel de comenzi pe lună, echivalentul a 24 de PET-uri înainte. Asta însemna 10,4 kilograme pe an și 778 de kilograme de plastic pe parcursul întregii vieți. (Vă reamintesc că am folosit acest calculator online pentru a-mi calcula amprenta pe care o las pe planetă).
Iar cu sucurile am rezolvat-o combinând apa carbogazoasă cu diverse siropuri naturale. Pe unele le-am luat din cămara părinților, pe altele din magazine. Am avut grijă însă să fie în recipiente de sticlă, astfel încât să le pot spăla și să le duc alor mei pentru siropurile savuroase din producțiile viitoare. Sau să le pot returna.
Evident, am mai cumpărat și câteva sucuri la PET, când am avut musafiri sau de sărbătorile de iarnă, dar acest comportament a devenit mai degrabă excepție decât regulă.
Și acum să vă explic în cifre ce înseamnă că o singură persoană nu a produs PET-uri pentru apa și sucurile pe care le-a băut timp de 3 luni (15 săptămâni):
- Consumam săptămânal 11 sticle de apă plată + 6 sticle de apă carbogazoasă + 2 sticle de diverse sucuri.
- Asta însemna 19 PET-uri pe săptămână, în medie 84 pe lună, 252 în 3 luni.
- Dacă o țineam tot așa, într-un an aș fi produs 1.010 PET-uri.
Și dacă numărul de PET-uri nu vă ajută să vă faceți o idee clară, aflați că acesta echivalează cu aproximativ 9 kilograme de plastic doar în 3 luni de experiment.
În tot acest timp, de câte ori am dus gunoiul uzual la ghenă, am trecut pe lângă tomberoanele mereu neîncăpătoare pentru plastic. Și m-am bucurat că nu am mai nimic de adăugat acolo.
Locuiesc într-un bloc cu 44 de apartamente. Generalizând consumul meu, și luând în calcul în medie 2 persoane pentru fiecare apartament, asta ar însemna că doar oamenii din clădirea mea produc în 3 luni de zile 792 de kilograme de plastic doar din PET-uri. Iar schimbarea DOAR a obiceiurilor mele reduce cantitatea de deșeuri generate din clădirea în care locuiesc nesemnificativ, la 783 kg.
În concluzie
Nu pot controla ce fac alții, dar știu că eu vreau să continui așa. Trag speranță că modul în care eu mă schimb va avea efecte și asupra altora. Deja câțiva dintre prietenii mei și unii membri ai familiei și-au început propriul experiment. O să-mi aduc mereu aminte de fața lor când și-au calculat pentru prima dată amprenta de plastic. Nu ai cum să nu fii șocat când vezi câtă poluare produci doar pentru a avea acces la unul dintre lucrurile vitale - apa.
V-aș minți dacă aș zice că e floare la ureche, obiceiurile formate în zeci de ani nu se schimbă fără un efort susținut. Și e ca la dietă, uneori mai „scap” la un PET, două. Dar miza este sănătatea mea, a celor din jur și a planetei, așa că am încredere că „scăpările” vor deveni tot mai puține, până vor dispărea de tot.
Și fără emisii, și cu bucurie
Ce și-a propus Emilian: Reducerea emisiilor de gaze prin utilizarea mijloacelor de transport în comun sau a bicicletelor în locul mașinilor personale
Etape:
- în prima lună, cel puțin 30 de deplasări în interes personal și profesional cu bicicleta sau transportul în comun.
- monitorizarea rezultatelor, calcularea impactului asupra mediului, dar și financiar
- în trei luni, trei din patru deplasări să fie cu bicicleta sau transportul în comun, mașina folosită doar în condiții de vreme proastă
Dacă deplasările din octombrie le făceam exclusiv cu automobilul, aruncam în atmosferă echivalentul a 20,4 kilograme de dioxid de carbon. Așa am emis doar 3,2 kilograme. Per total, o reducere de 17,2 kilograme de dioxid de carbon.
O vreme blândă mi-a permis să folosesc bicicleta și o bună parte din luna noiembrie, astfel că obiectivul ca trei din patru deplasări să fie cu bicicleta sau transportul în comun l-am putut respecta.
În luna decembrie, situația s-a complicat din cauza frigului, a ploilor și, mai ales, a vântului, iar obiectivul nu a mai putut fi atins.
Norvegienii au un proverb: „Nu există vreme proastă, ci doar haine nepotrivite”. În cele mai multe cazuri, zicala se potrivește, dar apar și unele complicații.
De exemplu, dacă pe o vreme friguroasă te îmbraci gros pentru o deplasare cu bicicleta, s-ar putea să ai o ținută „nepotrivită” la destinație, de exemplu, o întâlnire de afaceri, un eveniment social, o conferință de presă sau un interviu.
De aceea, pentru a prelungi cât mai mult sezonul de folosire a bicicletei, e nevoie de un echipament adecvat - un rucsac rezistent la apă (waterproof), o pelerină de ploaie specială, care să nu incomodeze pedalatul, încălțăminte versatilă, care nu se udă, e sport și elegantă în același timp, mănuși, ochelari care protejează ochii de vânt și picăturile de ploaie.
Cu tot echipamentul adecvat, folosirea bicicletei în lunile decembrie, ianuarie, februarie și chiar martie nu poate fi constantă, ci doar în zilele în care vremea o permite.
Dar posibilitatea utilizării transportului în comun a devenit și în București, în ultimii doi ani, o variantă comodă și la îndemână prin care înlocuiesc deplasarea cu automobilul de câte ori am ocazia.
Cred că una dintre cele mai mari realizări ale administrației locale în ce privește această modalitate de deplasare a fost conectarea rețelei de transport la Google Maps, oferind posibilitatea utilizatorilor să afle în cât timp sosește un autobuz în stație.
În luna noiembrie, am planificat trei călătorii cu transportul în comun, folosind aplicația Google Maps și toate trei au fost un succes, adică autobuzele și tramvaiele au sosit în stație la ora indicată, cu o abatere de maximum două minute.
Totuși, în situația în care e vreme de iarnă, ninge abundent, iar carosabilul nu e curățat, pentru deplasările de urgență, automobilul rămâne o soluție, mai ales că transportul în comun e afectat de căderile mari de zăpadă și se înregistrează întârzieri importante.
- Economia realizată în luna noiembrie
Sunt posesorul unui autoturism Volkswagen Tiguan, model diesel, care consumă, în medie, opt litri de motorină la 100 de kilometri parcurși. În oraș consumă în jur de 11 litri, având o emisie de CO2 de 136g/kilometru.
La actualul preț al combustibilului, un plin costă 444 de lei, cu o autonomie orientativă de 850 de kilometri.
În această lună am parcurs cu bicicleta 110 kilometri. Dacă utilizam mașina, consumul era de 12 litri de motorină, la un preț mediu de 7,1 lei pentru un litru de combustibil, economia realizată a fost de 85,2 lei.
Reducerea de emisii de dioxid de carbon a fost de 17,1 kilograme.
- Economia realizată în luna decembrie
În această lună, am parcurs cu bicicleta 45 de kilometri, adică o reducere de 5,5 litri de motorină, adică 40 de lei economisiți. Dar suma e mai mică pentru că folosirea transportului în comun m-a costat 18 lei.
Reducerea emisiilor a fost de doar 6 kilograme de CO2 în ultima lună a anului. Dar hai să luăm această cea mai slabă performanță și să vedem ce s-ar întâmpla dacă, într-o singură lună din an, fiecare locuitor al Bucureștiului ar renunța să parcurgă măcar 45 de kilometri cu mașina personală? Ar însemna o reducere de, aproximativ, 12.000 de tone de CO2.
În perioada de iarnă, în condiții de ninsoare și frig, cu temperaturi de sub zero grade Celsius, posibilitatea de a înlocui automobilul scade, iar consumul de carburant și emisiile cresc.
Soluția, pentru București, ar fi dezvoltarea rețelei de metrou, pentru a avea o posibilitate reală de deplasare rapidă și în condiții de vreme rea.
Bicicleta normală sau electrică rămâne, în București, un mijloc de transport ieftin, eficient și consistent pentru o perioadă de cel puțin nouă luni dintr-un an.
E ușor de întreținut, au apărut locurile de parcare, sistemele antifurt s-au înmulțit și perfecționat, singura mare problemă rămâne lipsa infrastructurii specifice.
În concluzie
Nu a fost foarte greu să reduc călătoriile cu mașina. În principiu, nu-mi prea place să conduc, iar mersul cu bicicleta e o bucurie. Faptul că pedalezi și simți că înaintezi prin propriul efort e o experiență extrem de plăcută.
Nu am reușit să inspir prea multă lume, dar încă nu mi-am propus așa ceva. Înainte vreau să reușesc să ajung să-mi consolidez eu bunele obiceiuri, să ajung să nu mai folosesc automobilul în oraș decât în situații excepționale și, apoi, să le arăt și altora că se poate acest lucru și care sunt efectele, atât de impact asupra mediului, dar și de sănătate și chiar și stare de spirit, poftă de viață.
Cel mai important lucru pe care l-am conștientizat din experiment e că mașina personală e o povară într-un oraș mare, iar oamenii pot să găsească alternative mult mai ieftine, prietenoase și eficiente de transport.
Ce și-a propus Toni: Hai să facem plogging! - termen format din combinația între cuvântul suedez "plocka upp" (a ridica/aduna) și cel englezesc "jogging" (alergare). În alte țări, ridicarea gunoaielor în timpul alergării s-a dezvoltat mult, de ce nu și la noi?
Etape:
- la fiecare alergare să culeagă cel puțin trei obiecte aruncate și să le ducă la un punct de colectare a deșeurilor din oraș
- monitorizarea atentă a demersului și calcularea impactului asupra mediului
- optimizarea la 3 luni a procesului de reciclare și de colectare separată a deșeurilor de pe drumul de alergare
După ce în octombrie am făcut 9 alergări prin pădure sau pe câmp și am adunat 50 de deșeuri, am descoperit că îmi place să fac plogging. E un mod de a da alergărilor mele lungi și meditative o latură practică - în felul acesta mișcarea pe care o fac nu are beneficii doar pentru mine. Asta m-a motivat să adun din pădure doze de aluminiu și să le duc până la punctele de colectare din oraș chiar și atunci când mi-au înghețat degetele pe tabla rece din cauza vântului tăios.
Tot timpul am avut în minte obiectivele pe care mi le-am propus de la început.
Încurajat de rezultatele din prima lună a experimentului, am continuat să alerg și să adun deșeuri, deși, așa cum mă așteptam, condițiile meteo au devenit tot mai dificile - în noiembrie am trecut prin două ninsori, apoi am avut de-a face cu gerul, vântul rece și ploaia înghețată.
Pentru că se întuneca devreme, am renunțat să mai alerg în afara orașului în timpul săptămânii și am lăsat ploggingul pentru cele două zile de weekend, când aveam toată ziua (și lumina naturală) la dispoziție. Era important ca experimentul să nu devină o corvoadă și am căutat să îmbin utilul (curățarea naturii) cu plăcutul (alergare).
Curățenie într-un colț de pădure sufocat
În minijurnalul în care țin evidența acțiunilor de plogging am notat pe 11 noiembrie că am descoperit un loc la marginea pădurii asfixiat de gunoaie. "Scena crimei" comise asupra naturii era de nedescris: sute de doze de bere, de aceeași marcă, aruncate pe zeci de metri, printre copaci, dar și multe sticle de plastic, sticle din sticlă și alte deșeuri, semn că cineva s-a distrat în mai multe rânduri acolo.
Atunci m-am hotărât să curăț acel colț de pădure sufocat de gunoaie, să adun cât pot, puțin câte puțin, chiar dacă mi-ar fi luat luni la rând. Am găsit pe jos un sac de gunoi încăpător și am început să-l umplu compulsiv cu deșeuri, până mi-am dat seama că se va rupe dacă nu mă opream. 40 de deșeuri am dus în oraș atunci, din care 27 erau doze de aluminiu. Mi-am dat seama că va trebui să trec de câteva zeci de ori pe acolo ca să curăț toată mizeria.
N-a trecut mult și determinarea de a lupta pentru locul pe care l-am adoptat simbolic mi-a fost prompt pusă la încercare. Pe 18 noiembrie a fost foarte frig, iar vântul puternic și ploaia înghețată îmi ciupeau fața în timp ce mă îndreptam, stors de efort, spre adăpostul orașului, după o alergare de 21 de kilometri.
Deși purtam mănuși, mi-au înghețat degetele pe dozele de aluminiu turtite pe care le-am ținut în mână pe ultima jumătate de kilometru. Recunosc, îmi venea să le arunc, dar am continuat să înfrunt vântul și frigul și am aruncat cu mare ușurare dozele de aluminiu la punctul de colectare separată. A fost un pariu cu mine și am fost fericit că l-am câștigat.
Ca să înțelegeți în ce m-am băgat, n-am terminat nici acum de curățat acel loc, deși am mai trecut pe acolo de cel puțin 12 ori. Însă am satisfacția că deșeurile au dispărut aproape complet, iar locul arată din ce în ce mai bine. Estimez că în curând voi lua de acolo ultimele deșeuri.
Dincolo de numărul deșeurilor pe care le-am adunat în aceste trei luni, aceasta este cea mai mare reușită a mea în acest experiment: faptul că reușesc să eliberez un petic de pădure de invazia civilizației. Asta m-a motivat să adun cât mai multe deșeuri posibil la fiecare alergare.
Iată ce am reușit să fac din octombrie până acum:
- 26 de alergări de minimum 10 kilometri. Din cauza întunericului și a frigului, câteva alergări din timpul săptămânii le-am făcut în oraș, așa că nu am mai adunat deșeuri din natură. Am colectat, în schimb, mult mai mult la alergările din weekend.
- 253 de deșeuri colectate. O medie de aproape 10 obiecte per alergare, adică de trei ori peste obiectivul minim de trei deșeuri per activitate pe care mi l-am fixat. Am făcut experimentul în mod liber, fără constrângeri legate de cifre, fără să fac calcule, adunând atât cât puteam duce. La sfârșitul fiecărei alergări am notat ce și cât am strâns doar ca să fac socotelile la final.
- 303 deșeuri colectate în 35 de alergări, de la începutul experimentului. În medie, 8,6 obiecte per activitate. Toate deșeurile extrase din pădure sau de pe câmp au ajuns în punctele de colectare selectivă din oraș, în recipiente separate, de unde sunt preluate de societatea locală de salubritate.
Ce fel de lucruri am adunat din natură
Am adunat o mulțime de obiecte dăunătoare pentru mediu: borcane din sticlă, pungi, dopuri, caserole, pahare, capace, saci din plastic și din aluminiu și cutii de carton și metal. Dar cele mai relevante cifre sunt următoarele:
- 157 de doze de aluminiu
- 58 de sticle PET de diverse volume
- 20 de sticle din sticlă
Așa cum am scris și după prima lună de experiment, toate aceste obiecte pe care le-am extras din mediul natural și le-am introdus în circuitul de reciclare reprezintă tot atâtea victorii. 303 deșeuri colectate înseamnă tot atâtea agresiuni împotriva mediului pe care le-am anulat, iar din această perspectivă nu mi se pare puțin lucru.
Impactul deșeurilor asupra mediului
Nu mi-am propus să aleg ce deșeuri să strâng, am adunat doar cât puteam duce când alerg. Ceea ce contează, în fond, este că fiecare obiect, oricât de mic, are impact asupra mediului. În funcție de materialul din care sunt realizate, deșeurile pot rezista sute de ani în natură, ba chiar și 1.000 de ani. Câteva exemple:
- sticla - 4.000 de ani.
- plasticul - până la 1.000 de ani. Plasticul nu este biodegradabil. Pungile din plastic, de exemplu, pot rezista 500 de ani, dar sticlele sunt cele mai rezistente, multe studii indicând că degradarea lor poate dura un mileniu. Lumina solară descompune plasticul, însă reziduurile de microplastic sunt foarte nocive și pot ajunge în organismul păsărilor și al animalelor, dar și al oamenilor. Peste 15.000 de specii de animale sunt amenințate de deșeurile aruncate în natură.
- metalul - până la 500 de ani. Aluminiul din care sunt fabricate dozele pentru băuturi și conserve se descompune într-un interval de 10 până la 100 de ani, în funcție de grosime.
- cartonul - în funcție de grosime și de compoziție, până la 30 de ani.
În concluzie
Câteva lucruri mi-au devenit clare după acest experiment: am descoperit că nu-i deloc complicat să adun deșeuri când alerg, ba mai mult, chiar îmi place să fac asta. Dacă am reușit să strâng sute de deșeuri în trei luni din sezonul rece, primăvara și vara va fi mult mai ușor. Și cred cu tărie că e ceva ce poate face oricine, dacă nu metodic, măcar din când în când, la o ieșire ocazională în natură. Chiar și un pahar sau o sticlă de plastic culese din iarbă fac diferența între ceva și nimic.
Cu fiecare „porție" de deșeuri pe care am adus-o în sistemul de reciclare am simțit că am o contribuție la o lume mai bună, iar asta m-a motivat să continui. Să alerg sute de kilometri și să adun sute de lucruri aruncate la întâmplare a fost, totuși, și un test mental. De multe ori, când strângeam deșeuri, m-am întrebat cum pot oamenii să facă atât rău naturii.
Sunt conștient că bucuria curățării unui colț de pădure nu va dura mult - odată cu sosirea primăverii, o nouă invazie de deșeuri se va revărsa în afara orașului și va ajunge în pădure. Dar a meritat să fac asta? Absolut. Am simțit că am avut o contribuție reală și am schimbat ceva? Cu siguranță. E ceva complicat? Nicidecum, oricine poate face asta fără niciun efort. Așa că voi continua.
Sperăm că v-am arătat că se poate și că merită. Dar satisfacția personală a schimbării modului de viață și a conștientizării impactului în lume a acestei schimbări nu o puteți simți decât voi, experimentând schimbarea. Până la urmă, un lucru e cert: prin ceea ce facem, ziua de mâine poate fi mai proastă, la fel sau mai bună. Haideți s-o facem, împreună, mai bună!