Cunoaștem deja că Moș Martin trebuie protejat și că de preferat ar fi să ne întâlnim mai rar spre deloc cu el. Conform proiectului „Implementarea planului național de acțiune pentru conservarea populației de urs brun din România”, în teorie lucrurile stau foarte bine, mai rămâne ca în viitor să fie puse în practică și câteva soluții.
Una dintre variantele testate în timp de reducere a conflictelor, dar și a pagubelor provocate culturilor agricole, bunurilor materiale sau animalelor domestice este instalarea unor sisteme de protecție, mai exact a gardurilor electrice special concepute pentru ținerea urșilor la distanță.
De ce avem nevoie de garduri electrice special concepute?
În prezent, comportamentul unor exemplare ale speciei de urs brun în România este suficient de alterat încât să crească riscul conflictelor directe între om și urs, asta ca să nu mai vorbim despre pagubele materiale provocate. Nu discutăm aici despre cauzele acestui tip de comportament.
Fapt este că acest lucru nu ajută la creșterea acceptanței speciei, din moment ce comunitățile locale devin din ce în ce mai puțin tolerante, context ce favorizează apariția acțiunilor ilegale de suprimare a unor exemplare prin metode reprobabile.
Tocmai de aceea este nevoie de un sistem funcțional de prevenție, iar o soluție tehnică viabilă până în prezent s-a dovedit a fi instalarea unor garduri electrice special concepute în zonele unde se raportează iminența unor conflicte.
Proiectul ”Implementarea Planului național de acțiune pentru conservarea populației de urs brun din România” propune următoarele activități:
Detalierea activităților necesare pentru finalizarea proiectului
Pentru a duce acest proces la bun sfârșit, în conformitate cu obiectivele asumate, va fi necesară parcurgerea următorilor pași:
Etapa de pregătire
Au fost realizate devizele și caietele de sarcini pentru achiziția materialelor, dar și a serviciilor de instalare și monitorizare/mentenanță a gardurilor electrice, în acord cu legislația existentă în domeniu.
Instalarea și monitorizarea sistemelor
Perioada de implementare pentru această activitate este : 01.03.2022 – 30.09.2023.
Previzionăm instalarea a nu mai puțin de 1.140 de garduri electrice, predate în custodie gestionarilor de faună sălbatică și montate în teren pentru protecția animalelor domestice, a culturilor agricole și a bunurilor materiale.
De asemenea, vom realiza și un raport de monitorizare a eficienței gardurilor electrice bazat pe informațiile colectate de la specialiștii din teren.
Gardurile mai sus menționate vor fi plasate în 560 de fonduri cinegetice care au specia urs brun în fișa fondului și în 10 parcuri naționale și naturale unde există specia urs brun.
În primă etapă au fost contactați gestionarii fondurilor cinegetice și administratorii ariilor naturale protejate pentru a stabili zonele potențiale de conflict/pagube. După aceea, vor fi contactați proprietarii animalelor domestice și ai culturilor agricole și pomicole din zonele de conflict din aria proiectului. Astfel, vom stabili împreună necesitatea instalării sistemelor de protecție.
În general, sistemele electrice de protecție vor fi instalate la stâne, lângă culturi agricole/pomicole, stupine, bunuri materiale aflate în zone de risc (unde ursul poate produce pagube) și în zonele de colectare a resturilor menajere, ce sunt vizitate des de urși, în localitățile de pe raza fondurile cinegetice vizate.
Echipamentele vor fi monitorizate săptămânal de specialiști pentru a se asigura funcționarea normală și înregistrarea eventualelor pagube. În cazul în care sunt înregistrate pagube, proprietarul va fi îndrumat și ajutat să depună o plângere către biroul agricol al primăriei, către gestionarul fondului cinegetic și către agenția de protecție a mediului pentru înregistrarea pagubei, urmând ca aceste instituții să ia măsuri legale.
Monitorizarea prezenței speciei urs brun se va realiza prin identificarea semnelor de prezență (materiale biologice). Toate datele colectate vor fi prelucrate alături de informațiile obținute de echipa proiectului, pentru a se determina eficiența gardurilor electrice. Toate datele colectate din teren vor fi predate beneficiarului INCDS Brașov prin proces verbal de predare-primire și recepție.
Ultima fază constă în procesul de instalare a sistemelor de monitorizare foto/video prin GSM, cu transmitere live. Acestea vor fi montate în fondurile cinegetice unde au fost amplasate garduri electrice, astfel încât să se poată determina eficiența și impactul acestora.
Cum stăm?
Până în prezent au fost achiziționate 1.140 de garduri electrice și au fost predate în custodie gestionarilor (RNP prin Direcțiile Silvice și alți gestionari de fonduri cinegetice) și montate în teren.
Urmează să fie instalate în teren 150 de sisteme de monitorizare foto/video și să realizăm raportul bazat pe informațiile colectate de specialiștii din teren și de sistemele de monitorizare.
Ce trebuie să știi despre gardurile electrice?
Aceste sisteme sunt destinate exclusiv animalelor și sunt de două feluri:
- temporare- funcționează zile/săptămâni/luni;
- permanente - funcționează timp de câțiva ani.
Echipamentele produc impulsuri de înaltă tensiune care durează circa o secundă. Chiar dacă electrocutarea nu este periculoasă, senzația este una deosebit de neplăcută.
Un gard electric are în componență:
- Generatorul de impulsuri;
- Acumulatorul de 12 V;
- Sistemul solar;
- Împământarea;
- Stâlpii/țărușii;
- Izolatorii;
- Firul de gard electric;
- Plăcuțele de avertizare;
- Poarta de acces;
Sfaturi relevante:
- Sistemul solar se instalează într-un loc ferit de umbră, cu panoul orientat spre sud;
- Firul gardului va atinge DOAR izolatorii;
- Firul gardului NU TREBUIE SĂ ATINGĂ FIRUL DE VEGETAȚIE (tufișuri, crengi, iarbă);
- Firul gardului nu trebuie să atingă stâlpi, pereți, clădiri sau alte obiecte;
- Firul gardului nu trebuie să treacă pe lângă alte instalații electrice.
Găsești aici un film de prezentare a instalării gardului.
Dacă vrei să rămâi la curent cu desfășurarea acestui proiect, dar și cu celelalte măsuri de management aplicate și/sau etologia ursului brun din România, îți recomandăm să urmărești:
- Pagina de Facebook „Ursul - coexistență și gestionare durabilă” - https://www.facebook.com/ursulbrunsinoi;
- Site-ul proiectului - https://ursulbrunsinoi.ro/;
- Pagina de Youtube - https://www.youtube.com/@ursulsinoi.