Autoritățile ruse au anunțat vineri detectarea unei noi scurgeri de păcură dintr-unul din cele două petroliere naufragiate la jumătatea lunii decembrie în strâmtoarea Kerci, care au provocat o contaminare extinsă cu păcură în Marea Neagră pe coasta Rusiei și pe cea a peninsulei Crimeea.
„O scurgere de produse petroliere a fost detectată în spatele petrolierului Volganeft-239”, a anunțat serviciul din regiunea rusă Krasnodar, care gestionează această criză. Într-o înregistrare video care însoțește anunțul poate fi observat petrolierul eșuat de-a lungul țărmului și înclinat într-o parte, iar în apă se vede păcură, relatează AFP preluată de Agerpres.
Cât despre noua pată de păcură descoperită acum pe mare, aceasta se întinde pe o suprafață de circa 2.800 mp.
Autoritățile ruse susțin că această pată a fost îngrădită cu bariere flotante și urmează să fie eliminată cu absorbanți biologici, iar la fața locului au fost deplasate cinci nave pentru operațiune.
- Alertă în Marea Neagră: Scurgeri de petrol, după ce două nave rusești au fost avariate
- Ar putea fi unul dintre cele mai mari dezastre ecologice: Petrolierele rusești avariate în Marea Neagră transportau 62.000 de barili de păcură (Video)
- Curaj rarisim în Rusia: Experții acuză greșeli "de neconceput", după scurgerea de petrol din Marea Neagră
- Marea Neagră: Zeci de mamifere marine au murit
- Putin este nemulțumit de cum a fost curățată până acum pata de petrol din Marea Neagră
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat că autorităţile monitorizează situaţia din Marea Neagră, ”unde, de aproape o lună, se văd efectele celui mai mare dezastru ecologic din ultimii ani”.
”Suntem cu ochii pe Marea Neagră, unde, de aproape o lună, se văd efectele celui mai mare dezastru ecologic din ultimii ani, în urma scufundării în strâmtoarea Kerci a două petroliere ruseşti”, scrie pe Facebook Mircea Fechet.
Ministrul a avut o întâlnire de lucru cu specialiştii din Ministerul Mediului, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră - Garda de Coastă, ABA Dobrogea-Litoral, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină "Grigore Antipa", pentru a analiza situaţia în ceea ce priveşte efectele incidentelor din strâmtoarea Kerci.
”Urmăresc ştirile apărute, inclusiv în presa rusă, şi am constatat că, în majoritate, relatează despre o înrăutăţire a situaţiei în ceea ce priveşte petele de combustibil care au ajuns în regiunile Krasnodar şi Crimeea.
Din cauza poluării apei Mării Negre, sunt sute de păsări moarte, probabil peste 1.000, zeci de delfini morţi, mulţi kilometri de plajă afectaţi de poluarea cu aproximativ 9.000 tone de M100, un produs specific fostei Uniuni Sovietice.
Mă îngrijorează inclusiv natura acestei substanţe deversate, care se pare că nu este petrol, ci mazut, un produs petrolier greu, de calitate scăzută.
Acesta este eliberat constant din navele scufundate şi adus la ţărm, îşi schimbă comportamentul în funcţie de temperatura exterioară, şi, probabil, în funcţie de temperatura Mării Negre”, explică ministrul.
Concluzia întâlnirii a fost că rămâne un risc scăzut ca unda de poluare să ajungă aproape de litoralul românesc.
”Deşi riscul este unul scăzut să ne confruntăm cu efecte adverse grave în urma accidentului din strâmtoarea Kerci, monitorizăm în continuare imaginile satelitare şi urmărim prognozele oceanografice pentru a fi pregătiţi în cazul în care curenţii se îndreptă dinspre zona strâmtorii Kerci sau din zona Crimeea către litoralul românesc”, adaugă Fechet.
Accidentul a avut loc pe 15 decembrie 2024, după o furtună puternică în Marea Neagră, pe culoarul Kerci, spre Marea Azov.
Primul petrolier s-a rupt în două și s-a scufundat, iar al doilea a eșuat pe țărm. Cele două nave transportau în total circa 9.200 de tone de păcură, din care aproximativ 2.400 de tone s-au scurs în apă și au contaminat de asemenea țărmul, mai întâi în regiunea Kranodar, iar apoi și pe coasta peninsulei Crimeea.
Autoritățile ruse și voluntari desfășoară de atunci o vastă operațiune de curățare a țărmului, dar problema este departe de a fi rezolvată.