Parcurile eoliene intră tardiv în Marea Neagră

Parcurile eoliene intră tardiv în Marea Neagră
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Parcurile eoliene intră tardiv în Marea Neagră. Primele concesiuni vor fi acordate în cel mai bun caz la finele anului 2025, iar primele turbine eoliene din Marea Neagră vor fi conectate la sistem cel mai devreme în 2030.

Ministerul Energiei a publicat vineri proiectul legii privind construirea de parcuri eoliene offshore în Marea Neagră despre care afirmă că ne duce „cu un pas mai aproape de energia eoliană offshore în România”.

Un pas mic de tot. Proiectul a fost trimis în avizare interministerială, după care urmează aprobarea în ședință de guvern, votul în Parlament și promulgare.

ADVERTISING

Obiectivul Strategiei Offshore a Comisiei Europene este de a avea o capacitate instalată de cel puțin 60 GW de energie eoliană offshore până în 2030 și 300 GW până în 2050.

Ajutoare de stat în limita unei capacități instalate de 3 GW

Conform unui raport al Băncii Mondiale, potențialul de energie eoliană offshore al României este de 76 GW, iar legea prevede acordarea de ajutoare de stat până la o capacitate instalată de 3 GW.

Ajutorul de stat se acordă sub forma unei scheme de sprijin de la construire până la exploatarea parcurilor eoliene offshore pentru concesionarii perimetrelor maritime, cu condiția ca până la punerea în funcțiune să nu depășească 8 de la semnarea contractului de concesionare.

ADVERTISING

Citeşte integral despre Parcurile eoliene intră în Marea Neagră pe Curs de Guvernare


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇