16 comune din Constanţa şi Tulcea trebuie să restituie 100 de milioane de euro, bani încasaţi ca impozit pe clădiri, în perioada 2014-2019, de la companiile ce deţin parcuri eoliene.
Banii au fost încasați legal, printr-o decizie a Comisiei Fiscale Centrale din 2014, aprobată prin ordinul Ministerului de Finanțe, care stabilea că „turnul de susţinere al turbinelor eoliene se încadrează în categoria clădirilor”, scrie Adevărul.
Iar în baza acestei dispoziții, firmele au plătit primăriilor impozit pe clădiri.
Însă companiile private cu afaceri în domeniu au cerut instanţei să constate că turnurile de susţinere ale turbinelor eoliene nu se încadrează în categoria clădirilor.
Acestea susțin că turnul turbinei nu întruneşte elementele de bază ale clădirii, respectiv nu are încăperi bine delimitate prin pereţi şi nici acoperiş.
Curtea de Apel Bucureşti a dat dreptate companiilor private, în 2017, iar în 2020 sentinţa a rămas definitivă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Primarul comunei Pantelimon spune că a respectat legea, iar acum trebuie să restituie aproximativ 2,6 milioane de lei.
„Este o problemă. Ne afectează. Noi am făcut ce ne-a cerut legea la vremea respectivă. Legislaţia nu a fost foarte limpede. Au scos castanele din foc cu mâna noastră. Acum urmează să ne execute”, a declarat Costel Armăşescu, primarul comunei Pantelimon, pentru Adevărul.
La rândul său, Mădălina Neagu, primarul comunei Târguşor, spune că trebuie să restituie aproximativ 500.000 de lei.
„Putem plăti doar eşalonat. Altfel punem lacătul pe primărie şi am plecat acasă”, a afirmat ea.