Urmărește online Podfest, prima conferință despre podcasturi din România

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Podcast-urile reprezintă astăzi una dintre cele mai apreciate forme de conținut de către o audiență din ce în ce mai numeroasă. Se estimează că, la începutul acestui an, erau active între 850.000 și un milion de podcasturi la nivel mondial. În România, sunt prezente câteva sute în acest moment, însă interesul atât al creatorilor de conținut, cât și al brandurilor este din ce în ce mai mare.

Podcast-urile există încă de la începuturile blogging-ului, încă de acum 14-15 ani. Domeniul a crescut încet, dar sănătos, în toată această perioadă. Abia în ultimii ani însă, am văzut cu toții cum podcasturile devin un fenomen de masă, datorită, pe de o parte, publicului interesat de conținut în formă lungă și, pe de altă parte, platformelor de distribuție, inclusiv Spotify și YouTube, și consumului de conținut pe dispozitivele mobile.

ADVERTISING

Podcast-urile devin, totodată, o parte a strategiilor de advertising, dar și un nou canal de distribuție a conținutului pentru organizațiile media ori chiar un canal de comunicare și promovare pentru brand-uri, acestea lansând propriile podcasturi.

Prima conferință despre podcasturi din România

Urmărind de peste 14 ani tendințele în social media, Evensys organizează pe 8 iulie Podfest Conference, prima conferință dedicată podcasturilor din România, ce va aduce în același loc online podcasteri, oameni de comunicare, jurnaliști și specialiști din agenții de marketing și comunicare.

ADVERTISING

Printre vorbitorii primei ediții Podfest se numără: Andreea Esca, Andreea Roșca (The Vast & The Curious), Dragoș Stanca (Thinkdigital), Monica Jitariuc (MSL The Practice), Claudiu Pândaru (Republica), Robert Katai (Bannersnack), Sergiu Mircea (Banca Transilvania), Nicoleta Deliu (BCR), Silvia Mihăilescu (ING Romania), Corina Vasile (Rasiffeisen Bank), Marian Hurducaș (Necktie Agency), Alex Ciucă (Superior Media) etc.

Participarea la Podfest România 2020 este gratuită, iar înscrierile se pot face pe www.podfest.ro.

ADVERTISING

Podfest România este un eveniment organizat de Evensys în parteneriat cu Banca Transilvania, BCR, ING România, Raiffeisen Bank România, Vodafone România și cu sprijinul RADIO GUERRILLA.

După un prim eveniment online la finalul lunii iulie, Evensys continuă seria de e-conferințe ce se bucură de o abordare aparte. Fiecare eveniment combină experiență de pe scena unei conferințe clasice cu aparițiile live într-un studio TV. Acest format tine cont de normele de distanțare socială și de siguranța tuturor persoanalor implicate, de la staff la vorbitori și parteneri. Toate aceste măsuri sunt parte a noului concept, Contactless Conference.

Despre Evensys

Evensys este o companie de planificare de evenimente, cu peste 14 ani de experiență în organizarea de evenimente business. Este specializată exclusiv pe dezvoltarea de conferințe și de seminarii proprii, ce acoperă șapte domenii de activitate: Marketing & Comunicare, Internet & New Media, Financiar & Investiții, HR, Real Estate, Production și Retail.

Evenimentele organizate tratează tematici actuale, care privesc atât industria de business locală, cât și cea din Europa Centrală și de Sud-Est.Pentru cei care ne cunosc și sunt nerăbdători să ne revedem în sălile de eveniment, am lansat Abonamentul Evensys pentru următorii (aproape) 3 ani.

Cum funcționează? Plătești biletul pentru 1 conferință de marketing și comunicare, primești acces la 3 conferințe până la finalul anului 2022. Mai multe detalii sunt disponibile aici (Link https://www.evensys.ro/abonamente/).


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇