Retorica toxică, instigarea la violență sunt foarte prezente în online-ul românesc, arată o analiză recentă. Operative când e vorba de onoarea șefilor, autoritățile par dezinteresate de riscul polarizării sociale.
Mai mulți români s-au trezit, pe 23 noiembrie 2024, în preziua turului anulat al alegerilor prezidențiale, cu poliția la ușă. Motivele au fost postări cu conținut presupus electoral pe rețelele sociale. La unii nu s-a mai deplasat echipajul la domiciliu, pur și simplu, au fost sunați să li se ceară eliminarea postărilor. Unuia dintre cei vizitați i s-a explicat că a fost detectat cu o aplicație de inteligență artificială care marchează conținut care ar influența votul.
O vizita a autorităților a primit și un cetățean care a scris pe Facebook că ministrul de Interne este ”milițian”, cu sensul că se află în fruntea unei instituții represive, care intimidează populația, la fel ca miliția ceaușistă.
Tăcerea autorităților legitimează violența online
Tehnic, instituțiile statului român par a avea la dispoziție instrumentarul necesar pentru a asocia o identitate virtuală de pe o rețea de socializare cu titularul unui cont de utilizator.
Cu toate acestea, platformele de profil folosite de români abundă în mesaje cu conținut cel puțin ambiguu, de multe ori incitant și chiar ilegal.
În cel mai fericit caz, se poate suspecta dezinteres din partea instituțiilor. Însă o astfel de pasivitate a autorităților nu face decât să legitimeze astfel de comportamente și să le încurajeze. Semnalul este că asemenea acte sunt tolerabile sau chiar acceptabile.
Complicitatea aceasta tacită subminează încrederea publică în instituții și transformă rețelele sociale în spații necontrolate, unde discursul extremist, violența verbală și incitarea la discriminare devin norme.
Cât de mic este pasul până la escaladarea tensiunilor sociale s-a văzut nu mai departe de săptămânile trecute, când, la București, un grup de protestatari a incendiat mobilier stradal, a agresat jurnaliști și a răsturnat mașina unui post de televiziune, chiar în centrul capitalei României.
Asta, în vreme ce un personaj influent apropiat acelor protestatari instiga online la violență, cu mesajul ”Mergeți la București, cu parul, furca, toporul”.
O relevă și un studiu realizat de Călin Georgia, asistent la departamentul de relații internaționale al Universității Babeș-Bolyai din Cluj, și prezentat la o masă rotundă organizată la București de Centrul de Studii Israeliene ”Theodor Herzl” de la Școala Naţională de Studii Politice și Administrative (SNSPA).
Exercițiul științific scoate la iveală dimensiunile alarmante ale fenomenului și mecanismele prin care el se propagă. Discursul de ură identificat online, explică Georgia, într-o discuție cu DW, ”funcționează prin demonizarea unor grupuri sociale sau instituții, românești și europene, prezentate ca o amenințare la valorile fundamentale ale societății. De la narațiunile conspiraționiste despre o Românie controlată din umbră până la negarea Holocaustului, discursul antisemit, naționalist și extremist se diseminează rapid”.
Ura răspândită în online ”nu diferă de cea din viața reală”, subliniază istoricul Liviu Rotman, profesor la SNSPA. Este îndreptată ”împotriva unor grupuri sociale diferite, a celui diferit din punct de vedere etnic, religios, ca grad sau tip de cultură. Nu e numai legat de diferențe etnice. Orice fel de diferențe sunt exploatate și instrumentalizate și atunci se creează acest discurs, care rezistă în timp.
Exista această ură împotriva celui diferit. Antisemitismul este ura împotriva celui care este cel mai diferit - din cauza diferențelor de religie, până la un anume moment inclusiv a portului. Dar poate ură nu este termenul, în anumite perioade nu a fost vorba despre ură. A fost înlocuită cu dispreț, într-o încercare de a-i depărta, de a-i marginaliza”.
Demonizarea celuilalt
Acest tip de retorică este utilizat nu doar de grupuri radicale, ci, uneori, chiar de autorități sau figuri publice, punctează Călin Georgia:
”Vorbim despre demonizarea celuilalt, fie că celălalt e, pur și simplu, un alt grup social sau un semen de-al nostru care face parte din alt grup, cu alte caracteristici culturale sau religioase. Poate fi și o instituție. Sau poate fi o parte a societății, portretizată ca aducând, să zicem, o amenințare unor valori de bază.
Astfel de demersuri au scopul de a polariza social și de a crea o atmosferă de neîncredere față de celălalt sau față de instituțiile statului, de a știrbi legitimitatea acestora sau solidaritatea civică și socială, de a crea o atmosferă de neîncredere, de ostilitate”.
Un exemplu este promovarea unor teorii ale conspirației care sugerează că "România este subminată de evrei", că figuri precum guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, este "agent al unui astfel de plan".
Acestea vin în continuarea unor teorii mai vechi, care acuzau că ”bolșevicii care au distrus România erau evrei”. Un alt motor al discursului instigator, identificat în urma cercetării prezentate de Călin Georgia, este paseismul, nostalgia față de trecut, care alimentează negarea exterminării evreilor.
Este susținută ideea că educația despre Holocaust este un "instrument de pervertire a copiilor români folosit de conspirația evreiască", în vreme ce personaje istorice precum Ion Antonescu sunt absolvite de vinovăție, a explicat Călina. La fel, este exploatată sensibilitatea religioasă, prin culpabilizarea practicanților cultului mozaic, evreii.
Autorii studiului au observat cum se propagă asemenea teorii prin grupuri online sau pe pagini de social media populate cu pensionari din armată, cum ar fi ”Jurnal militar”, din care fac parte însă și cadre active dar și civili.
O altă constatare: platformele online alternative precum VKontakte (perceput drept echivalentul produs în Rusia al Facebook) sunt laboratoare de testare a unor narațiuni extremiste care ulterior ajung pe marile rețele sociale. Și sunt aduse în traducere identică, cuvânt cu cuvânt, din limba rusă.
De la polarizare la violență
Studiul coordonat de Călin Georgia subliniază că, deși discursul instigator la ură nu implică întotdeauna incitare directă la violență, efectele sale pot fi devastatoare "prin polarizarea socială, prin crearea percepției că ceva ți-e pus în pericol de celălalt, prin crearea ideii că nu te poți înțelege cu celălalt, că, pur și simplu, vin și te amenință, că nu poți altfel ci trebuie să recurgi la violență, că dialogul este epuizat”.
”Genul acesta de discurs ajunge să îi provoace pe cei care poate sunt mai vulnerabili, la capătul răbdării sau pur și simplu deznădăjduiți. Și, atunci, acest imbold îi poate împinge înspre violență."
Platforme precum TikTok sunt identificate drept "arme electorale" prin diseminarea rapidă a conținutului polarizant.
Prezent la dezbaterea de la SNSPA, politologul Cristian Pîrvulescu a apreciat că societatea are nevoie de un instrument care să măsoare penetrarea acestor mesaje instigatoare în spațiul public. Pîrvulescu, decan al Facultății de Ştiințe Politice de la SNSPA, a calificat platforma Tiktok drept pericol pentru democrație, nu doar în România ci peste tot în lume, o armă electorală cu o penetrare foarte amplă care trebuie interzisă.
Despre forța TikTok a vorbit și colegul de catedră al lui Pîrvulescu, profesorul Andrei Țăranu, prodecan al aceleiași facultăți, dând exemplul unui candidat care și-a făcut cunoscută dorința de a candida cu puțin înainte de închiderea înscrierilor pentru alegerile prezidențiale repetate, pare-se chiar în siajul fostului candidat respins de Biroul Electoral Central și de Curtea Constituțională: Anton Pisaroglu era cunoscut, la momentul în care și-a făcut publice intențiile, de 3.600 de oameni pentru a ajunge, în 24 de ore, la 850.000 de urmăritori pe TikTok.
Platformele tot mai opace și sfârșitul democrațiilor
Timp de un an înainte de alegerile prezidențiale din toamna lui 2024, studiul coordonat de Călin Georgia sub umbrela Centrului de Studii Israeliene a monitorizat și analizat, pentru a identifica prezența mesajului conspiraționist și instigator, aproape 60 de mii de postări, pe mai multe rețele de social media (Facebook, Telegram, X, TikTok, Instagram).
Vârfurile de manifestări toxice au fost semnalate în preajma alegerilor locale, europarlamentare, parlamentare și prezidențiale sau în jurul comemorărilor istorice.
O astfel de cercetare devine în viitor mult mai greu de realizat, după ce Meta, compania ce deține Facebook, Whatsapp sau Instagram, a renunțat la instrumentele care facilitau veridicitatea postărilor. În această situație, avertizează autorii studiului, discursurile instigatoare la ură ”se vor intensifica și vor contribui în mod considerabil la și tendința de creștere a antisemitismului”.
Dar nu doar structura opacă a platformelor sociale este o cauză, ci și fragmentarea comunităților. "Spiritele se încing în toate bulele. De multe ori, ținta urii este chiar adevărul. Iar noi suntem atât de izolați unul de celălalt - poate chiar vecinul din bloc, de la ușa de alături, trăiește într-o realitate subiectivă total diferită față de cea în care trăiesc eu", remarcă Georgia.
"E important să mai și discutăm, oricât de greu ar fi, în loc să ne îndepărtăm unii de ceilalți. Când nu vezi un motiv pentru care să stai de vorbă, s-a ajuns la începutul sfârșitului pentru societatea noastră, liberală, democratică, pentru stabilitatea economică și socială."
Cadru legal ineficient și depășit de amploarea fenomenului
Uneori, mesajele toxice ajung să fie şterse. Dar efectul societal rămâne. Oamenii trăiesc în realități paralele, petrec timp limitat pentru verificarea informațiilor, sunt mai predispuși să accepte narativele din bula lor socială și votează în consecință în funcție de o realitate distorsionată, spune Georgia și dă exemplul Brexit, dovada că "cetățenii nu sunt mereu conștienți de repercusiunile acțiunilor lor, care ne arată că putem fi amăgiți, putem fi mințiți în mod sistematic”.
”Impactul unor astfel de mesaje este, practic, instantaneu. Și, chiar dacă ele sunt eliminate, efectul lor se menține”, menționează Georgia. Însă, completează Adina Marincea, cercetătoare la Institutul Național pentru Studierea Holocaustului Elie Wiesel, cele mai multe mesaje rămân acolo, pe pereții virtuali.
Deși legislația românească prevede sancțiuni pentru discursul instigator la ură, aplicarea acestora este deficitară.
Instituții precum Consiliul Național al Audiovizualului sau Consiliul Național de Combatere a Discriminării sunt depășite de amploarea fenomenului, iar absența unei structuri care să medieze relația dintre platformele pe care se produc derapajele și avertizori duce la o reacție lentă și ineficientă.
Chiar dacă unele ONG-uri semnalează conținutul toxic la nivel european, rețelele sociale rămân un spațiu necontrolat unde ura se propagă nestingherită.