Autoritățile române vor efectua pe 27 martie un exercițiu de simulare a unui mecanism de reacție rapidă care să permită raportarea și eliminarea rapidă a conținutului ilegal și neautentic de pe platformele sociale în contextul alegerilor prezidențiale din luna mai, a anunțat președintele ANCOM, Valeriu Zgonea.
Mecanismul a fost lansat de Comisia Europeană în cazul în care se încălcă legislația electorală pe rețelele sociale în statele membre în care se desfășoară alegeri. O simulare similară a fost realizată și înaintea alegerilor din februarie din Germania.
”Pe 27 martie, noi vom face un exercițiu în care autoritățile relevante ale statul român împreună cu Comisia Europeană și platformele vom reacționa la astfel de scenarii.
Sunt scenarii. Și noi acum așteptăm ca omologii noștri din Germania să ne transmită lecții învățate din partea lor, astfel încât să putem și noi să discutăm cu autorități relevante din statul român. (…) Sunt implicate autoritățile relevante de statul român, platformele, Comisia Europeană, ONG-uri și Autoritatea Electorală Permanentă care transmite deciziile BEC către marile platforme”, a spus Valeriu Zgonea.
În plus, Guvernul lucrează la o ordonanță de urgență care să confere autorităților mai multe atribuții pentru a elimina conținutul ilegal online, ca măsură de protecție a procesului electoral.
Peste 55% din utilizatorii de Internet din România pot fi atinși prin reclamele Facebook
Datele publicate de Meta indică faptul că, la începutul anului 2025, Facebook avea 9,9 milioane de utilizatori în România.
Datele Meta indică faptul că acoperirea potențială a reclamelor Facebook în România a crescut cu 850.000 (+9,4%) între ianuarie 2024 și ianuarie 2025.
Aceleași date arată că numărul utilizatorilor pe care marketerii îi puteau atinge cu reclame pe Facebook în România a scăzut cu 350.000 (-3,4%) în perioada octombrie 2024 – ianuarie 2025.
Acoperirea publicitară Facebook în România era echivalentă cu 55,6% din baza locală de utilizatori de Internet (indiferent de vârstă) în ianuarie 2025.
Instagram avea 5,45 milioane de utilizatori în România la începutul anului 2025.
TikTok, a doua cea mai populară platformă din România
TikTok avea 8,51 milioane de utilizatori cu vârsta de 18 ani și peste în România la începutul anului 2025.
Citeşte integral articolul ANCOM face un exercițiu de eliminare a conținutului neautentic de pe rețelele sociale pe 27 martie: Cum arată ecosistemul social media în România pe Curs de Guvernare