Marketingul primește un restart la Back to Business Virtual Summit

Marketingul primește un restart  la Back to Business Virtual Summit

Suntem într-un moment când trebuie să dăm “restart” activității noastre și să revenim la normalitatea pe care o știam, chiar dacă situația actuală ne ține în continuare captivi în pandemie, atât la nivel personal, cât și la nivel profesional.

Multe business-uri sunt în impas, iar marketingul și comunicarea se confruntă cu noi provocări, într-un climat economic imprevizibil.

Astăzi, mai mult ca oricând, fiecare euro trebuie cheltuit cu mare atenție, folosind cele mai eficiente tactici și strategii. În același timp, consumatorul nu mai este același, are alte așteptări de la branduri și obiceiurile lui de cumpărare se vor schimba cel puțin o vreme de acum înainte. De aceea, este important pentru branduri și agenții să fie la curent cu noile tendințe și mai ales să afle cum alte companii au reușit și reușesc să facă fată noilor schimbări.

În acest context, în perioada 29 iunie - 1 iulie , Evensys organizează BACK TO BUSINESS VIRTUAL SUMMIT - un eveniment unic de 3 zile ce aduce în același loc virtual comunitățile de marketing, comunicare, social media și publicitate din România, pentru a găsi împreuna soluții care să asigure continuitatea afacerilor și răspunsuri pentru noile așteptări ale consumatorilor. Acest mare eveniment online va include doua zile de conferințe transmise de la JW Marriott și o zi de webinars organizate independent, din locații diferite.

ADVERTISING

ZIUA 1 | Advertising, Marketing & Interactive Day | 29 iunie

Prima zi va aduce împreună specialiști recunoscuți în marketing, pentru a demonstra rolul esențial pe care publicitatea, brand management-ul și digitalul îl au in recâștigarea încrederii consumatorilor și în relansarea afacerilor. Aceasta zi se adresează brandurilor active pe piețe cu concurentă mare, companiilor care și-au întrerupt activitatea și trebuie să își relanseze afacerea și agențiilor ce au nevoie să înțeleagă mai bine așteptările consumatorului pentru a propune strategii adecvate clienților lor.

ZIUA 2 | Social Networks, Community & Public Relations Day | 30 iunie

A doua zi a evenimentului aduce o serie de prezentări susținute de practicieni in Relații Publice și social media, creatori de conținut și branduri care sunt interesate să dezvolte și să consolideze o comunitate puternică. Este o zi dedicată tuturor companiilor care au o comunicare corporativă și de brand puternică, în special acelor firme care ating un public mare și au mulți angajați, brandurilor active în social media sau pentru care rețelele sociale reprezintă un canal de promovare principal și organizațiilor de orice fel care au crescut comunități interne sau externe și care înteleg importanța grupurilor de oameni cu interese comune.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

ZIUA 3 | Online Marketing & Social Media Workshops Day | 1 iulie

Cea de-a treia zi este rezervată unei serii de webinars susținute de companii cu activitate recunoscută în marketing. Invitam alături de noi companiile implicate în comerțul online, brandurile care fac legătura directa intre social media și vânzări și firmele care vor să își optimizeze bugetul de marketing digital în această perioadă.

Summit-ul reunește unii dintre cei mai apreciați specialiști din industria de marketing și comunicare, ce vor oferi informații valoroase, idei noi și soluții eficiente: Bogdan Naumovici (Managing Partner, 23 Communication Ideas), Lorand Balint (Publicis Sport & Entertainment), Aneta Pleșa (Analytical Lead, Google Romania), Cristina Hanganu (Communication & CSR Director, Lidl Romania), Ioana Manoiu (Managing Partner, GMP PR), Laurențiu Dumitrescu (Managing Partner, Digital Star), Raluca Radu (Founder, MTH Digital), Dorin Boerescu (CEO, 2Performant.com), Alexandru Negrea (Social Media Consultant & Trainer, Social Smarts), Ștefan Chirițescu (Head of Strategy, Kubis / Cheil Centrade) și mulți alții.

ADVERTISING

Back to Business Virtual Summit se bucură de o abordare aparte, ca o o experiență pe scena unei conferințe clasice, gândită însă ca o apariție live într-un studio TV. Această abordare ține cont de normele de distanțare socială și de siguranță a tuturor persoanelor implicate, de la staff la vorbitori și parteneri, toate aceste măsuri fiind parte a noului concept, Contactless Conference, sub care Evensys va organiza următoarele evenimente.

Participarea la Back to Business Virtual Summit este gratuită, iar înscrierile se pot face pe www.virtualsummit.ro

De 14 ani Evensys organizează în Romania cele mai multe evenimente din zona marcom și este recunoscut pentru premierele și inovațiile sale. Perioada aceasta de criză ne-a ținut departe de sălile de conferință, însă ne-a motivat să găsim alte cai de a oferi conținut valoros comunității de marketing și comunicare. Virtual Summit este una dintre aceste căi. Pentru că dincolo de socializare, evenimentele oferă întotdeauna idei, soluții și tendințe utile participanților. Iar în acest moment, e nevoie mai mult ca oricând de informații actuale și studii de caz relevante. La Virtual Summit, dăm restart marketingului și comunicării”, spune Cristian Manafu, Managing Partner, Evensys.

Back to Business Virtual Summit este una dintre inițiativele Evensys din perioada pandemiei, alături de BacktoBusiness.ro – cea mai importantă sursă de marketing, comunicare și digital din România; MarketingForGood.ro – prima platformă de consultanță pro-bono din Romania, unde peste 80 de agenții oferă sprijin companiilor; Netcast.ro – un produs multimedia hibrid (live, video, audio) care abordează in mod deschis idei și soluții din diferite industrii afectate de Covid-19.

Despre Evensys

Evensys este o companie de planificare de evenimente, cu peste 14 ani de experiență în organizarea de evenimente business. Evensys este specializată exclusiv pe dezvoltarea de conferințe și de seminarii proprii, ce acoperă șapte domenii de activitate. Acestea sunt: Marketing & Comunicare, Internet & New Media, Financiar & Investiții, HR, Real Estate, Production și Retail. Evenimentele organizate tratează tematici actuale, care privesc atât industria de business locală, cât și cea din Europa Centrala și de Sud-Est.

Pentru cei care ne cunosc și sunt nerăbdători să ne revedem în sălile de eveniment, am lansat Abonamentul Evensys pentru următorii (aproape) 3 ani. Cum funcționează? Plătești biletul pentru 1 conferință de marketing și comunicare, primești acces la 3 conferințe până la finalul anului 2022. Mai multe detalii sunt disponibile aici.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇