Green fact checking-ul săptămânii: FALS | Clip video distribuit și în România ce prezintă informații false despre Grupul Interguvernamental al ONU privind Schimbările Climatice (IPCC)

Green fact checking-ul săptămânii: FALS | Clip video distribuit și în România ce prezintă informații false despre Grupul Interguvernamental al ONU privind Schimbările Climatice (IPCC)

Informații de context

Mai multe postări din spațiul online românesc au distribuit un clip video ce promovează narațiuni specifice dezinformării climatice. În clip este negat, printre altele, că nu ar exista un consens de 97% printre oamenii de știință în privința tezei schimbărilor climatice cauzate de om (0:23), afirmând că acest procent ar fi de doar 0,54% (0:36), că publicațiile IPCC ar conține date false și minciuni (2:18) și că mulți cercetători critică la unison IPCC pentru „manipularea masivă a datelor disponibile” (1:34) etc.

Care sunt faptele?

NASA subliniază că marea majoritate a cercetătorilor din domeniul climei care publică în mod activ – 97% – sunt de acord că factorul uman provoacă încălzirea globală și schimbările climatice. Majoritatea organizațiilor științifice de top din întreaga lume au emis declarații publice care exprimă acest lucru, inclusiv academiile de știință internaționale și din SUA. Contrar afirmațiilor false sau înșelătoare care circulă în spațiul online, rapoartele specializate și oamenii de știință au arătat că activitatea umană este factorul determinant al schimbărilor climatice.

ADVERTISING

Câteva dintre marile instituții de cercetare din SUA și rezultatele lor foarte apropiate în privința măsurătorilor de temperatură

Sursa: https://science.nasa.gov/climate-change/scientific-consensus/

Consensul comunității științifice este că schimbările climatice observabile în acest moment au fost generate prin activitatea umană din ultimele secole, care a dus la eliberarea în atmosferă a unor mari cantități de gaze cu efect de seră. Gaze precum dioxidul de carbon, protoxidul de azot și metanul conduc la captarea căldurii în atmosfera Pământului, încălzind-o și schimbând clima pe termen lung.

Două articole științifice având colective de autori diferiți, primul din 2013 și al doilea din 2021, au evaluat consensul științific asupra schimbărilor climatice, căutând în literatura de profil lucrări cu puncte de vedere sceptice cu privire la încălzirea globală cauzată de factorul uman. A reieșit că proporția publicațiilor științifice care susțin teza schimbărilor climatice cauzate de factorul uman depășește 97%, conform primului articol și respectiv 99%, conform celui de-al doilea.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

În cadrul Anitfake.ro, am demontat în trecut știri false care promovează narațiunea lipsei consensului științific pentru teza schimbărilor climatice provocate de activitatea umană.

În ceea ce privește afirmațiile false la adresa IPCC care apar în clip, acestea nu sunt susținute de dovezi. IPCC este un organism științific independent fondat sub auspiciile Organizației Mondiale a Meteorologiei (OMM) și Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP). Rolul principal al IPCC este de a evalua literatura științifică și concluziile privind schimbările climatice și de a oferi factorilor de decizie politică și publicului informații științifice vitale și recomandări bazate pe dovezi. Este recunoscută pe scară largă ca fiind cea mai credibilă sursă de informații referitoare la știința schimbărilor climatice și analiza complexă a efectelor, riscurilor și opțiunilor de adaptare și atenuare. Pe baza a numeroase studii științifice, IPCC a stabilit că activitățile umane au încălzit clima Pământului cu peste 1°C de la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar efectele asupra climei sunt fără precedent. În anul 2007, IPCC a primit premiul Nobel pentru Pace.

ADVERTISING

Rajendra K. Pachauri, președintele IPCC, primind medalia și diploma cu Premiul Nobel în timpul ceremoniei de acordare a Premiului Nobel pentru Pace la Oslo, Norvegia, 10 decembrie 2007.

Sursă foto: https://www.nobelprize.org/prizes/peace/2007/ipcc/prize-presentation/

Narațiuni alimentate de astfel de postări/ conținuturi

„Încălzirea globală este o invenție a elitelor globaliste și folosită ca argument pentru a pune în practică Marea Resetare”;

„Teza schimbărilor climatice este doar o mascarada folosită ca lobby politic”.

„Narațiunea încălzirii globale este folosită în scopul profitului financiar de către elita financiară globală”.

Evaluarea noastră:

Fals. Clipul video promovează narațiuni ale dezinformării climatice și aduce acuzații fără temei organismului științific IPCC.

Disclaimer!

Green Antifake scoate la suprafață și analizează conținuturi eronate, înșelătoare sau pur și simplu false nu pentru a le amplifica sau a le oferi o vizibilitate nedorită în spațiul public, ci pentru a crește nivelul de conștientizare publică pe marginea lor.

Sursele noastre de fact-checking:

climate.nasa.gov – Scientific Consensus: Earth’s Climate Is Warming

science.nasa.gov – Do scientists agree on climate change?

science.nasa.gov – Scientific Consensus

climatepromise.undp.org – The Climate Dictionary: An everyday guide to climate change

Quantifying the consensus on anthropogenic global warming in the scientific literature,” J. Cook et al., 2013, Environ. Res. Lett., 8 024024, doi:10.1088/1748-9326/8/2/024024

Greater than 99% consensus on human caused climate change in the peer-reviewed scientific literature”, M. Lynas et al., Environ. Res. Lett., 2021 Environ. Res. Lett. 16 114005, DOI:10.1088/1748-9326/ac2966

nobelprize.org – Intergovernmental Panel on Climate Change Prize presentation

ipcc.ch – About the IPCC

antifake.ro – Ce reprezintă IPCC (Intergovernmental Panel on Climate Change)?

antifake.ro – Green fact checking-ul săptămânii: Există un consens covârșitor în rândul comunității științifice cu privire la existența schimbărilor climatice cauzate de om

 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇