Fact checking-ul săptămânii: Președintele Zelenski nu a afirmat că „fiii și fiicele” americanilor vor trebui să lupte în Ucraina

Fact checking-ul săptămânii: Președintele Zelenski nu a afirmat că „fiii și fiicele” americanilor vor trebui să lupte în Ucraina
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Context

Un clip cu președintele Volodimir Zelenski, ce a fost vizionat de milioane de ori pe Twitter, îl arată pe liderul ucrainean spunând că americanii va trebui să-și trimită „fiii și fiicele” să lupte în războiul din Ucraina.

Videoclipul conferinței arată că Zelenski răspundea la o întrebare venită în urma mesajului său către americanii care cred că SUA oferă prea mult sprijin Ucrainei. Președintele Zelenski a început prin a le mulțumi americanilor pentru sprijinul lor constant, iar apoi a vorbit despre ce s-ar putea întâmpla dacă Ucraina ar pierde războiul.

ADVERTISING

Videoclipul a fost editat în așa fel încât declarația a fost scoasă din context. De fapt, președintele ucrainean vorbea despre situația ipotetică în care Rusia ar invada țările membre NATO. Zelenski nu le-a cerut americanilor să lupte în țara sa.

Narațiuni alimentate de astfel de conținuturi false/ înșelătoare:

„Ucraina vrea declanșarea unui nou război mondial și caută un pretext pentru a aduce NATO pe deplin în conflict”.

„Zelenski nu vorbește despre pace, doar despre arme.”

„Războiul nu se va încheia pentru că Occidentul trimite arme Ucrainei”.

Evaluarea noastră:

ADVERTISING

Declarație scoasă din context. Președintele Zelenski explică de fapt că dacă Rusia ar ataca statele membre NATO, SUA ar trimite probabil trupe pentru a proteja acele țări. Zelenski nu a sugerat că americanii ar trebui să lupte în Ucraina. Declarația președintelui Zelenski a fost editată, iar frazele scoase din context, fiind folosite astfel în mod propagandistic pentru a alimenta anumite narațiuni ostile referitoare la Ucraina.

Disclaimer!

Antifake scoate la suprafață și analizează conținuturi eronate, înșelătoare sau pur și simplu false, nu pentru a le amplifica sau a le oferi o vizibilitate nedorită în spațiul public, ci pentru a crește nivelul de conștientizare publică pe marginea lor.

Sursele noastre de fact-checking:

ADVERTISING

apnews.com – Zelenskyy didn’t say US troops needed to fight in Ukraine

Cnn.com – Fact check: Zelensky didn’t say American sons and daughters have to fight in Ukraine

Factcheck.org – Social Media Posts Misrepresent Zelenskyy’s Remarks on U.S. Military Involvement


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇