Fact-checking-ul săptămânii: informații eronate despre Stația Spațială Internațională, folosite pentru a susține teoria “Pământul este plat”

Fact-checking-ul săptămânii: informații eronate despre Stația Spațială Internațională, folosite pentru a susține teoria “Pământul este plat”

Context

Postarea care a strâns peste 900 de aprecieri în câteva zile a fost realizată de pe un cont care promovează teoria conspiraționistă a Pământului plat și include un colaj de fotografii cu astronauti scufundați într-o piscină. În imaginile din acest colaj sunt surrpinși astronauți care se antrenează în mediul subacvatic al unei piscine, pentru a simula condițiile mediului spațial înainte de o misiune.

Site-ul de fact-checking Lead Stories a descoperit sursele a patru dintre fotografiile din postare, ca fiind NASA și Agenția Spațială Europeană (ESA). Cele două imagini din stânga jos au fost distribuite de ESA în două postări care descriu antrenamentul astronautului german Alexander Gerst, în timp ce imaginea din dreapta jos a fost publicată tot de ESA și arăta antrenamentul astronautului francez Thomas Pesquet. Imaginea de sus a fost publicată într-un raport NASA care descrie acest spațiu de antrenament.

ADVERTISING

Bazinul afișat în postările de pe rețelele sociale este cunoscut sub numele de Neutral Buoyancy Laboratory și este situat în Centrul Spațial Johnson din Texas. Este una dintre cele mai mari piscine interioare, permițând planificarea misiunilor, dezvoltarea procedurilor, verificarea echipamentelor, pregătirea astronauților și perfecționarea operațiunilor critice pentru succesul misiunilor de pe Stația Spațială.

Fotografiile au fost postate pe o pagină de Instagram care promovează teoria Pământului plat. Susținătorii acestei idei folosesc presupusele inconsecvențe în teoriile și abordările științifice despre spațiu sau despre călătoriile spațiale pentru a-și susține afirmațiile.

Narațiuni alimentate de astfel de conținuturi eronate/ înșelătoare:

ADVERTISING

„Evenimente istorice semnificative, inclusiv evenimente precum 9/11 și pandemia Covid, nu sunt ceea ce par: au fost puse în scenă, sunt parte a unei campanii de manipulare și dezinformare”.

„Realitatea ce ni se prezintă de către guverne și prin media este una construită, chiar falsă”.

„Tot ce ni se prezintă oficial este o mascaradă”

Evaluarea noastră:

În fotografiile analizate nu apare, așa cum se pretinde, Stația Spațială Internațională, ci un centru NASA de pregătire a astronauților din Texas. Astfel de conținuturi promovează și amplifică narațiuni înșelătoare despre planeta noastră și despre programele de explorare a spațiului cosmic. 

Disclaimer!

ADVERTISING

Antifake scoate la suprafață și analizează conținuturi eronate, înșelătoare sau pur și simplu false, nu pentru a le amplifica sau a le oferi o vizibilitate nedorită în spațiul public, ci pentru a crește nivelul de conștientizare publică pe marginea lor.

Sursele noastre de fact-checking:

Reuters.com – Fact Check: ISS footage is not filmed in NASA training pool

Usatoday.com – Photo shows underwater NASA training center, not International Space Station

Politifact.com – Splish, splash, space? No. The International Space Station is not staged in a large swimming pool.

Leadstories.com – Fact Check: International Space Station Is NOT In Swimming Pool – It Orbits Earth In Space


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇