Un presupus interviu realizat de televiziunea italiană Rai 3 și atribuit actorului francez Alain Delon s-a viralizat în spațiul social media din România. La ani distanță de la prima apariție, interviul continuă să fie republicat ca și cum ar fi ceva recent. Presupusul interviu a apărut citat în contextul în care actorul urma să primească un premiu Palme d’Or onorific, în anul 2019, pentru întreaga cariera la Festivalul de la Cannes. În SUA, a fost lansată o petiție ce condamna această inițiativă de recunoștere a carierei celebrului actor. Grupurile de drepturi civile au criticat organizatorii Festivalul de Film de la Cannes pentru decizia de a-l onora pe Alain Delon, ale cărui opinii despre femei, despre minoritățile sexuale și despre politică au stârnit controverse.
Care sunt faptele?ADVERTISING
Presupusele afirmații despre Statele Unite pe care Alain Delon le-ar fi făcut la Rai 3 nu apar în respectivul interviu și în nici o sursă internațională, ci doar în mediul online din România, pe pagini personale din rețele sociale precum Facebook și Linkedin, precum și pe mesageria privată whatsapp, cu eticheta „mesaj redirecționat frecvent”. Presupusele declarații din interviu circulă în mai multe versiuni, iar unele dintre ele fac trimitere la un interviu oferit de actor în 2019 ce se regăsește pe Youtube. În acel material video, nu regăsim ca Alain Delon să fi făcut astfel de declrații la adresa SUA.
Narațiuni alimentate de astfel de conținuturi false/ înșelătoare:ADVERTISING
“SUA și civilizația occidentală sunt într-un declin moral din cauza «corectitudinii politice» și a «globalistilor progresiști»”.
“Rusia oferă o alternativă la Occidentul bolnav și globalist progresist”.
Evaluarea noastră: declarații fabricate
În baza analizei noastre, considerăm că afirmațiile atribuite actorului Alain Delon cu privire la SUA sunt, cel mai probabil, fabricate. Acestea circulă fără dovezi și fără posibilități de verificare (de exemplu, link-uri care să facă trimitere către acel presupus interviu). Afirmațiile atribuite celebrului actor pornesc de la frânturi de adevăr (declarații reale ale acestuia, poziționarea împotriva „corectitudinii politice”, petiția împotriva demersului de recunoaștere a întregii cariere actoricești etc), frânturi cărora li se adaugă, fără cea mai mică posibilitate de verificare, afirmații și interpretări din ce în ce mai distorsionate.
Disclaimer!ADVERTISING
Antifake scoate la suprafață și analizează conținuturi eronate, înșelătoare sau pur și simplu false nu pentru a le amplifica sau a le oferi o vizibilitate nedorită în spațiul public, ci pentru a crește nivelul de conștientizare publică pe marginea lor.
Sursele noastre de fact-checking:
https://www.france24.com/en/20190519-alain-delon-Cannes-prize-bad-message-French-rights-group
https://variety.com/2019/film/news/cannes-film-festival-criticized-honoring-alain-delon-1203197576/