Weekend aglomerat în spațiu: Asteroizi de dimensiunea unui avion se apropie de Pământ

Weekend aglomerat în spațiu: Asteroizi de dimensiunea unui avion se apropie de Pământ

Laboratorul de propulsie cu reacţie al NASA (Jet Lab) se aşteaptă la un weekend aglomerat în spaţiu.

Un asteroid numit 2023 JK va trece duminică pe lângă Pământ, la o distanţă de circa 1,6 milioane de kilometri. Potrivit NASA, 2023 JK are aproximativ dimensiunea unui avion comercial, relatează DPA/TCA.

Tot duminică, un alt asteroid, numit JD4, de aproximativ aceeaşi dimensiune, va trece pe lângă Pământ, la o distanţă aproape dublă faţă de JK.

Tot azi, un alt corp ceresc, de dimensiunea unui avion, numit 2023 JL2, este aşteptat să treacă de asemenea prin apropierea Pământului, în timp ce HG11, care măsoară şapte metri, se va apropia la cel mult 4,5 milioane de kilometri de Terra.

ADVERTISING

Distanţa la care va trece JK 2023 pe lângă Pământ poate fi considerată mică în comparaţie cu celelalte roci care se deplasează prin spaţiu însă, având în vedere, spre exemplu, că între planeta noastră şi Lună sunt 384.000 de kilometri, aceasta nu reprezintă motive de îngrijorare.

În rarele ocazii când asteroizii "vizitează" Pământul de obicei nu se întâmplă multe. "Aproximativ o dată pe an, un asteroid de mărimea unui automobil loveşte atmosfera Pământului, creează o minge de foc impresionantă şi arde înainte de a ajunge la suprafaţă", conform NASA.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇