Următorul supercontinent se va forma în Pacific. Când se va întâmpla asta

Următorul supercontinent se va forma în Pacific. Când se va întâmpla asta
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Amasia, următorul supercontinent, se va forma în Oceanul Pacific, în 200 – 300 de milioane de ani, cred oamenii de știință.

Cam la fiecare 600 de milioane de ani, un nou supercontinent ia naștere. Ulterior, acesta se separă în mase de uscat de mai mici dimensiuni. Prin urmare, cred oamenii de știință, formarea unui supercontinent este certă. Doar locul era până acum o enigmă.

Geologul american Cristopher Scotese a fost primul om de știință care a prezentat această idee, în 1982, referindu-se la Pangaea Proxima. În opinia sa, actualele continente urmează să se unească peste circa 200 – 250 de milioane de ani, în actuala zonă a Atlanticului.

ADVERTISING

Deși se știa încă de atunci că Asia și America de Nord se apropie una de cealaltă cu aproximativ 2,5 centimetri/an, Scotese era de părere că această mișcare se va inversa peste 125 de milioane de ani, iar cele două Americi se vor uni cu Eurasia și Africa acolo unde astăzi există oceanul Atlantic.

Însă de-a lungul timpului aceasta nu a fost singura ipoteză. S-au mai vehiculat viitoare supercontinente precum Novopangaea, Aurica, Amasia, Pangaea 2. Acum, o nouă ipoteză prinde contur.

Conform unui studiu apărut în National Science Review și citat de Phys.org, viitorul continent se va forma în Pacific, începând cu zona Polului Nord. Procesul va începe peste circa 50 de milioane de ani, atunci când Asia se va uni cu America de Nord în zona arctică, și se va definitiva peste circa 200 de milioane de ani, e de părere dr. Chuan Huang, autorul studiului, care a realizat mai multe simulări computerizate.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇