Un sistem anticancer din celulele umane a fost descoperit de cercetătorii israelieni

Un sistem anticancer din celulele umane a fost descoperit de cercetătorii israelieni
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cercetători au descoperit în celulele umane un sistem biologic de control ce inhibă dezvoltarea cancerului, a anunţat Universitatea Ben Gurion (BGU) din sudul Israelului.

Descoperirea ar putea conduce spre o nouă clasă de medicamente oncologice mai eficiente, a notat BGU, citată de agenţia Xinhua.

În urma unui studiu pe care l-au publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America (PNAS), un jurnal ştiinţific multidisciplinar în care apar cercetări revizuite de alţi oameni de ştiinţă, cercetătorii din Israel au descoperit funcţia biologică a unei peptide ce acţionează ca inhibitor al enzimei protein-kinază.

Sute de enzime protein-kinază umane trimit semnale în celulele care le controlează destinul. În cazul în care kinaza transmite instrucţiuni unei celule canceroase să se dividă şi să se reproducă, blocarea kinazei va încetini proliferarea celulelor canceroase.

Folosind şoareci şi celule umane, cercetătorii au descoperit că peptida examinată inhibă supravieţuirea celulelor canceroase, dezvoltarea tumorii, invazia şi metastaza.

”Acum, ştiind că cel puţin unele peptide au o funcţie biologică, putem să începem să descoperim rolurile multor altora”, au notat cercetătorii care au efectuat studiul.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇