Sute de situri antice ale mayașilor, dar și ale unei alte civilizații străvechi, ascunse sub Mexicul de azi

Sute de situri antice ale mayașilor, dar și ale unei alte civilizații străvechi, ascunse sub Mexicul de azi

Sute de situri ceremoniale antice, nu doar mayașe, au fost descoperite în sudul Mexicului zilelor noastre.

Nu sunt la vedere, acestea fiind descoperite cu ajutorul tehnologiei LIDAR, bazată pe un sistem de scanare cu lasere, care detectează structuri arheologice tridimensionale îngropate sub vegetație și alte elemente, după cum arată IFL Science.

În total, e vorba despre 487 de situri ceremoniale aparținând unor civilizații precolumbiene, după cum se arată într-un raport publicat de jurnalul Nature Human Behaviour.

ADVERTISING

Cea mai mare dintre structuri, Aguada Fénix, a fost anunțată de arheologi anul trecut și reprezintă cel mai vechi și mai mare monument al civilizației antice maya. Însă Aguada Fénix s-a dovedit a nu fi singurul monument din zonă.

O echipă internațională de cercetători, condusă de antropologul Takeshi Inomata, de la Universitatea din Arizona, a anunțat identificarea a aproape 500 de complexe ceremoniale care nu datează doar de pe vremea mayașilor, ci și a altei civilizații mesoamericane anterioare, respectiv olmecii.

ADVERTISING

Descoperirile au fost făcute în statele mexicane Tabasco și Veracruz. E vorba despre așezări mai mici decât Aguada Fénix, care acoperă peste 1.400 de metri în lungime, dar la fel de importante.

Unele dintre situri sunt orientate pentru a se alinia la răsăritul soarelui la anumite date din calendarele mesoamericane.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇