Misterul abandonului unuia dintre cele mai mari orașe mayașe pare că a fost descifrat. Ce au descoperit oamenii de știință

Misterul abandonului unuia dintre cele mai mari orașe mayașe pare că a fost descifrat. Ce au descoperit oamenii de știință
Foto: Pixabay
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Timp de 1.000 de ani, orașul antic mayaș Tikal a fost unul prosper, unul dintre cele mai mari și importante centre urbane ale acestei civilizații pre-columbiene enigmatice.

Însă către sfârșitul secolului IX, metropola mayașă decădea deja. În acea vreme, nu doar Tikalul, dar și alte orașe mayașe au fost abandonate. O nouă analiză a rezervoarelor pentru apă din oraș aduce la lumină și posibilul motiv pentru care s-a produs exodul, arată Science Alert.

Tikal era deja un oraș care se confrunta cu seceta, neavând acces la lacuri sau râuri. Iar când rezervoarele de apă care deserveau mii de locuitori - 100.000, în cele mai bune zile ale așezării - au fost contaminate, oamenii nu au avut altă cale decât să plece.

ADVERTISING

Microorganisme și mercur

Oamenii de știință conduși de biologul David Lentz au analizat sedimente culese din 10 rezervoare ale orașului. Analiza ADN-ului colectat a arătat urme străvechi a două cianobacterii, practic niște alge, în rezervoare.

E vorba despre Planktothrix și Microcystis, organisme care prosperau în perioadele de secetă extremă. O astfel de perioadă a existat și înainte de abandonul orașului.

Cel mai probabil apa arăta foarte rău și avea un gust asemeni, explică un alt om de știință implicat în studiu, Kenneth Tankersley.

ADVERTISING

În plus, se pare că nu era singurul motiv pentru care apa nu era potabilă. Analiza sedimentelor a arătat că apa ar fi fost contaminată și cu mercur.

Mayașilor le plăcea culoarea și foloseau pigmenți naturali - unul dintre ei conținând mercur - ori de câte ori aveau ocazia, inclusiv pentru a picta suprafețe. Aceste suprafețe erau spălate de apa de ploaie, care era apoi stocată pentru a fi consumată.

Astfel, rezervele lor de apă au ajuns să fie contaminate, iar de suferit a avut toată lumea, inclusiv clasa de elită. Apa se folosea inclusiv la gătit, astfel că nu era îmbucătură pe care să o ia care să nu-i otrăvească, mai arată oamenii de știință într-un raport publicat de jurnalul Scientific Reports.

ADVERTISING

Citește și: Sute de urne cu rămășitele oamenilor arși pe rug au fost descoperite pe traseul viitoarei centuri a Timişoarei


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇