Meduzele ar putea deveni hrana viitorului. Iată de ce

Meduzele ar putea deveni hrana viitorului. Iată de ce
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un raport recent al Uniunii internaționale pentru conservarea naturii (IUCN) arată că 32.000 de specii de animale sunt amenințate cu dispariția, de la păsări și mamifere până la recife de corali și crustacee. Însă acestea sunt doar speciile pe care le cunoaștem.

Pe de altă parte, există specii care prosperă, înmulțindu-se fără măsură și care le pun în pericol pe celelalte. Este cazul meduzelor, iar o rezolvare ar fi includerea lor în coșul nostru dacă nu chiar zilnic, măcar din când în când.

„Speciile care nu sunt drăguțe, precum balenele sau țestoasele marine, nu beneficiază de măsurile de protecție pe care le merită cu adevărat. În ciuda angajamentelor naționale și internaționale de a proteja speciile amenințate, continuăm în mod activ să pescuim multe specii aflate în pericol”, a explicat Leslie Roberson, autor principal al studiului și biolog la Universitatea din Queensland.

ADVERTISING

Te-ar putea interesa și Unul dintre cei mai ciudați pești de pe Terra tocmai a fost declarat dispărut

Ideea de a introduce meduzele, care devin tot mai numeroase, în meniul nostru nu e deloc așa de nebunească cum ar putea să pară. Chinezii, de exemplu, le consumă de 1.700 de ani, arată Science Alert.

„Este de fapt doar o chestie ușor gumoasă, fără prea mult gust. Cu un sos delicios poate fi chiar foarte bun”, a spus Roberson, autorul studiului.

Vezi și Experimentul care arată adevăratul impact al mâncării de tip fast-food asupra corpului

ADVERTISING

Un astfel de demers ne-ar ajuta să gestionăm înmulțirea meduzelor și să păstrăm alte specii amenințate în oceane.

Citește și Modul ingenios în care își găteau hrana strămoșii noștri înainte să descopere focul


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇