Mașina zburătoare slovacă primeşte prima undă verde pentru decolare (Foto&Video)

Mașina zburătoare slovacă primeşte prima undă verde pentru decolare (Foto&Video)

Maşina zburătoare slovacă AirCar a primit prima undă verde pentru a zbura odată cu obţinerea certificatului de navigabilitate eliberat de Autoritatea de Transport din Bratislava, a anunţat această instituţie publică din Slovacia.

„Certificarea AirCar deschide uşa producţiei în masă de maşini zburătoare extrem de eficiente”, a declarat Stefan Klein, fondator şi CEO al KleinVision, compania care a proiectat şi produs acest avion hibrid, jumătate maşină, jumătate avion, informează AFP.

"Aceasta este o confirmare oficială a capacităţii noastre de a transforma definitiv călătoriile pe distanţe medii", a afirmat el, citat într-un comunicat.

AirCar Flying Car Cleared for Takeoff!

În aviaţie, termenul "distanţe medii" corespunde rutelor de sub 2.000 km.

ADVERTISING

AirCar a efectuat primul zbor interurban în iunie 2021. Propulsat de un motor BMW de 1,6 litri, aparatul poate să decoleze de pe o pistă de 300 de metri lungime. Zburând cu 170 km/h, autonomia sa este de 1.000 km.

Transformarea automată de la maşină la avion, controlată printr-un singur buton, durează doar trei minute, potrivit producătorului.

Pentru a obţine certificarea, aeronava a fost supusă la 70 de ore de teste de zbor şi la peste 200 de decolări şi aterizări, a precizat KleinVision.

ADVERTISING

Certificarea de navigabilitate a maşinii zburătoare a fost confirmată pentru AFP de directorul Autorităţii slovace pentru transporturi, René Molnar. KleinVision trebuie să obţină, de asemenea, certificatul de tip al aeronavei pentru a începerea exploatării comerciale a aparatului său.

Pentru aeronavele civile, acest certificat este eliberat în Europa de Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei (AESA).

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇