Encelades ar putea să aibă tot ce-i trebuie pentru a susține viața. Cea mai recentă descoperire făcută pe luna lui Saturn

Encelades ar putea să aibă tot ce-i trebuie pentru a susține viața. Cea mai recentă descoperire făcută pe luna lui Saturn

Analizând datele din misiunea Cassini a NASA pe satelitul planetei Satun, Encelades, cercetătorii au făcut o descoperire care le aprinde imaginația, mai cu seamă că satelitul lui Saturn a fost văzut mereu ca un potențial mediu pentru viață.

Concret, analizând compoziția unuia dintre eșantioanele sale constând în gheață și vapori de apă, oamenii de știință au detectat semnătura cianurii de hidrogen, toxică pentru om, dar o moleculă crucială pentru originea vieții, după cum scrie CNN.

Encelades este o lună mică, dar cu un imens potențial din punct de vedere al găzduirii vieții. Măsoară doar 500 km în diametru și captivează comunitatea științifică datorită caracteristicilor sale unice. Encelades este renumită în special pentru exploziile sale de apă înghețată. Descoperite de sonda Cassini în 2005, aceste gheizere aruncă particule de apă și gheață în spațiu, sugerând prezența unui ocean sub crusta de gheață a satelitului.

ADVERTISING

Acest ocean lichid ar fi, de asemenea, în contact cu miezul său stâncos, oferind un mediu potențial favorabil vieții microbiene, comparabile cu ceea ce se găsește pe fundul oceanelor Pământului.

Cassini a detectat și molecule organice complexe în gheizerele lui Encelades.

Descoperirea privind prezența acidului cianhidric are implicații majore, deoarece cianura de hidrogen este esențială pentru formarea aminoacizilor, elementele de bază ale vieții, așa cum o cunoaștem noi.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇