Efectul neașteptat pe care o înjurătură spusă la sală o are asupra organismului

Efectul neașteptat pe care o înjurătură spusă la sală o are asupra organismului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Rostirea unei înjurături într-un moment de frustrare poate da o senzație de ușurare. E un fapt confirmat de știință, dar intuitiv știam cu toții asta. Acum, cercetările sugerează că acest obicei poate avea și alte beneficii: înjuratul poate îmbunătăți performanța fizică, ajutându-l pe cel în cauză să se forțeze mai mult în testele de forță și rezistență.

„În multe situații, oamenii se țin pe ei înșiși în frâu, conștient sau inconștient, și nu își folosesc întreaga forță. Înjuratul este o metodă la îndemână care te poate ajuta să te simți mai concentrat, mai încrezător și mai puțin distras, permițându-ți să dai tot ce poți”, a declarat autorul studiului, Richard Stephens, doctor în psihologie la Keele University, în Marea Britanie.

Cercetările anterioare realizate de Stephens și alți specialiști au arătat că persoanele care înjură obțin rezultate mai bune în numeroase provocări fizice, inclusiv în ceea ce privește durata în care pot ține mâna în apă cu gheață sau timpul în care își pot susține greutatea corporală într-un exercițiu de tip flotare pe scaun, se arată într-un raport publicat de jurnalul American Psychologist.

Dar care este mecanismul psihologic din spatele acestui efect? Autorii studiului au pornit de la ipoteza că înjuratul induce o stare mentală de dezinhibare. „Prin înjurat, ne eliberăm de constrângerile sociale și ne permitem să ne forțăm mai mult în diferite situații”, a explicat Stephens.

Pentru a testa această idee, cercetătorii au realizat două experimente, cu un total de 192 de participanți. În fiecare experiment, participanții au fost rugați să repete, la fiecare două secunde, fie o înjurătură aleasă de ei, fie un cuvânt neutru, în timp ce efectuau exercițiul de flotări pe scaun.

După finalizarea probei, aceștia au răspuns la întrebări despre starea lor mentală din timpul sarcinii. Chestionarele au evaluat mai multe aspecte asociate dezinhibării, precum emoțiile pozitive resimțite, cât de amuzantă li s-a părut situația, nivelul de distragere și gradul de încredere în sine. De asemenea, a fost măsurată și starea de „flow” psihologic, în care oamenii se cufundă într-o activitate într-un mod plăcut și profund concentrat.

Un instrument gratuit pentru obținerea unui plus de performanță

Cercetătorii au descoperit că participanții care au înjurat în timpul exercițiului au reușit să își susțină greutatea corporală semnificativ mai mult decât cei care au repetat un cuvânt neutru. Combinând datele din cele două experimente, echipa a concluzionat că diferența poate fi explicată prin creșteri ale stării de flow, ale distragerii atenției de la disconfort și ale încrederii în sine, toate elemente esențiale ale dezinhibării, scrie EurekAlert.

„Aceste rezultate ajută la explicarea faptului de ce înjuratul este atât de răspândit. Înjuratul este, la propriu, un instrument fără calorii, fără medicamente, cu cost zero și ușor accesibil, pe care îl avem la dispoziție atunci când avem nevoie de un plus de performanță”, a spus Stephens.

În viitor, cercetătorii intenționează să investigheze dacă acest efect se manifestă în orice context în care succesul depinde de depășirea ezitării.

„Laboratoarele noastre studiază acum modul în care înjuratul influențează vorbitul în public și comportamentele de abordare romantică, două situații în care oamenii tind să ezite sau să se îndoiască de ei înșiși”, se mai arată în raportul menționat.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇