Două noi specii de rechini au fost descoperite în Parcul Național Mammoth Cave, unde se află cel mai lung sistem de peșteri din lume, de aproape 700 de kilometri.
Se crede că prădătorii au trăit aici în urmă cu mai bine de 325 de milioane de ani, înainte de supercontinentul Pangea, scrie Live Science.
Cele două specii au fost numite Troglocladodus trimblei și Glikmanius careforum, ambele cu o lungime de până la patru metri și cu dinți și fălci puternice.
Înotători rapizi, cei doi se hrăneau cu pești, cel din urmă chiar cu alți rechini, spun autorii studiului.
Ambele specii noi aparțin ctenacanthilor, un ordin dispărut de pești, cunoscut pentru dinții puternici și spinii unici de pe aripioarele dorsale.
Sistemul de peșteri unde a fost făcută descoperirea, pe alocuri neexplorat, reprezintă mediul perfect pentru conservarea fosilelor. Rămășițele descoperite aici, deloc puține la număr, prezintă detalii greu de găsit în cazul altor fosile, expuse soarelui și intemperiilor.