Copiii învață chiar și atunci când nu sunt atenți - studiu

Copiii învață chiar și atunci când nu sunt atenți - studiu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Avem de multe ori senzația că, atunci când cei mici se foiesc, nu sunt atenți. În realitate, orice copil, deşi pare că nu se concentrează (și nici nu o face), reţine lucruri noi. E concluzia unui studiu care a ţinut sub observaţie mai mulţi copii de vârste diferite.

Copiii învață chiar și atunci când nu sunt atenți – este concluzia la care au ajuns oamenii de ştiinţă care studiază îndeaproape comportamentele celor mici în diferite medii de învăţare. Aparenta incapacitate a acestora de a acorda atenție celor auzite în jur le permite să-i depășească pe adulți atunci când vine vorba de memorarea informațiilor pe care au fost instruiți să le ignore.

ADVERTISING

Așa cum era de așteptat, adulții nu au probleme (în general) în a-și concentra atenția asupra unei sarcini atribuite. Nu dau deloc atenție informațiilor pe care li se spune să le ignore. Fac asta fără nicio problemă.

Însă mai ales preşcolarii reţin și informațiile secundare pe care sunt instruiți să le ignore atunci când li se dă aceeași sarcină, a arătat studiul publicat de The Journal of Neuroscience și citat de Neuroescience.

Copiii învață diferit, după "legi" proprii

„Ceea ce am descoperit este că în creierul copiilor se pot stoca informații într-un mod imposibil pentru creierul adulților”, a explicat Yaelan Jung, cercetător la Universitatea Emory (SUA).

ADVERTISING

Potrivit acesteia, cei mici au abilități de atenție mai slabe decât adulții, dar această această atenție slabă pare să aibă un impact asupra modului în care creierul lor primește și păstrează alte informații. ”Atenția deficitară a copiilor îi face să rețină mai multe informații decât adulții”, mai spune omul de știință.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇