O legătură neaşteptată între noi şi cimpanzei

O legătură neaşteptată între noi şi cimpanzei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un nou studiu realizat de o echipă internațională de cercetători a arătat că cimpanzeii își sincronizează pașii în mod neintenționat atunci când merg unul lângă altul, cum fac și oamenii.

Deși se știe deja că cimpanzeii se pot coordona atunci când urmăresc atingerea unui scop, cum ar fi tragerea unei sfori pentru a elibera mâncare, se cunosc mult mai puține lucruri despre tendința lor de a se coordona spontan.

Poate nu pare mare lucru, dar e vorba despre o tendință puternică de a-și coordona acțiuni simple cu semenii. E o tendință pe care și noi și strămoșii noștri am avut-o, fiind vorba, cel mai probabil, de o trăsătură ancestrală.

ADVERTISING

Studiul de față, condus de dr. Manon Schweinfurth, lector la Școala de Psihologie și Neuroștiințe a Universității Saint Andrews din Scoția, și publicat în Current Biology, a înregistrat mersul cimpanzeilor de la Chimfunshi Wildlife Orphanage Trust, un sanctuar din Zambia, în diferite condiții.

Primatele au fost observate când mergeau singure sau când mergeau alături de semeni de-ai lor, scrie Phys.org.

Dr. Schweinfurth spune că ”oamenii își planifică și coordonează în mod deliberat acțiunile cu ceilalți în timpul jocurilor sportive, dansurilor de grup, ansamblurilor muzicale sau acțiunilor militare. Dar este, de asemenea, o parte din viața noastră de zi cu zi, cum ar fi căratul obiectelor împreună sau îmbrăcarea unui copil”.

ADVERTISING

”Acțiunile comune sunt esențiale pentru succesul nostru ca specie, deoarece se pot realiza mult mai multe lucruri împreună decât de unul singur. De fapt, nu ne putem abține și ne coordonăm acțiunile chiar și atunci când nu este necesar să facem acest lucru, de exemplu, sincronizându-ne pașii cu cineva care merge lângă noi”, a spus ea.

”În contrast, una dintre cele mai apropiate rude ale noastre în viață, cimpanzeul, nu pare să arate aceeași preferință pentru acțiunile comune complexe. Dar se știu puține lucruri despre formele mai simple de acțiune comună, cum ar fi tendința de sincronizare interindividuală. Cimpanzeii sunt deosebit de interesanți aici, deoarece sunt un model bun pentru ultimul nostru strămoș comun, alături de alte maimuțe mari africane”, mai spune omul de știință.

ADVERTISING

Monitorizarea primatelor a arătat că, în mediul lor, fie unul seminatural (așa cum este rezervația), acestea își sincronizează pașii în mod neintenționat atunci când se deplasează cu cei din aceeași specie chiar fără a avea un scop comun.

”Acest studiu oferă dovezi că această formă simplă de coordonare este împărtășită între oameni și ruda lor cea mai apropiată în viață”, a mai spus omul de știință.

”Diferența dintre oameni și cimpanzei în ceea ce privește formele mai complexe de coordonare se datorează probabil unor mecanisme de bază mai sofisticate. Sunt necesare studii viitoare pentru a le identifica”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇