Deficitul de șoferi de camion din întreaga lume, amplificat de pandemie și de comerțul online, se resimte în Europa și în Statele Unite. Camioanele autonome sunt o soluție la această problemă, iar mai multe companii lucrează la proiecte separate în acest domeniu.
Printre ele se numără și o firmă din San Diego, TuSimple. Camioanele sale din Statele Unite, China și Europa – vehicule de transport marfă obișnuite, dotate cu tehnologia care permite rularea autonomă – au parcurs până acum aproape două milioane mile (3,2 milioane de kilometri), relatează CNN.
Eficiența sistemului trebuie mărită, precizează Cheng Lu, președinte și CEO al TuSimple, însă testele merg în linie dreaptă - primul drum de încercare fără echipaj uman la bord e programat până la sfârșitul anului. Rezultatele vor arăta dacă obiectivul de a lansa aceste camioane până în 2024 este realist. Numai în Statele Unite au fost rezervate 7.000 de TIR-uri autonome.
TuSimple a semnat contracte cu doi dintre cei mai mari producători de camioane din lume - Navistar în SUA și Traton, subsidiara grupului Volkswagen care produce camioane, în Europa - pentru construirea de modele autonome pe care speră să le trimită pe șosele până în 2024.
Firma din San Diego are concurenți importanți, precum proiectul Google, Waymo, sau cel dezvoltat de Uber, Aurora, dar acestea se adresează unei largi varietăți de mașini autonome, inclusiv celor pentru pasageri. Ca și companiile americane Plus și Embark, TuSimple se ocupă doar de camioane autonome.
Grayson Brulte, expert în autonomie la firma de consultanță Brulte & Co., crede că proiectul TuSimple se află pe drumul cel bun: "Cel mai competitiv avantaj pe care TuSimple îl are în fața concurenților săi este că tehnologia sa a fost concepută pentru camioane. Ei nu încearcă să pună un sistem de autonomie realizat pentru vehicule de pasageri din medii urbane aglomerate pe camioane sau să creeze un șofer virtual care poate conduce și mașini de pasageri și camioane de clasa 8 (cu limita de greutate de 14.969 kg - n.red.). Sunt aptitudini diferite și sisteme diferite."
Inteligența Artificială nu doarme deloc
Cel mai recent test pe șosea a constat în parcurgerea unui traseu de 951 de mile (1.530 km), din Nogales, Arizona, până în Oklahoma City. Operațiunile de încărcare și descărcare au fost asigurate de un șofer, dar camionul a mers singur din Tucson până în Dallas.
"Acum, întrucât sistemul nu este complet gata, avem un șofer și un inginer de siguranță la bord de fiecare dată când testăm, dar drumul a fost făcut cu autonomie deplină: șoferul nu a atins volanul", a spus Cheng Lu, președinte și CEO al TuSimple.
Transportul a durat 14 ore, spre deosebire de cele 24 de ore, cât i-ar fi luat unui șofer. Explicația e simplă: sistemul automat nu doarme, dar un om care conduce are nevoie de somn. "În SUA, un șofer poate munci doar 11 ore pe zi. Noi am făcut o oprire doar când prima echipă de șoferi a trebuit să coboare pentru că făcuse 11 ore de lucru", a explicat Lu.
Prezența echipajului uman la bordul camionul autonom a fost necesară din rațiuni de siguranță, dar când camioanele echipate cu tehnologia TuSimple vor intra pe piață, șoferii nu vor mai urca la volan.
Cum funcționează și cât costă un camion fără șofer
Spre deosebire de mașinile autonome, care încă sunt departe de a se impune pe piață, camioanele TuSimple nu vor ajunge în orașe, evitând traficul aglomerat. Ele vor circula doar pe o bandă a autostrăzilor care a fost scanată anterior, datele fiind introduse în softul companiei. "Colectăm date de pe șosele și creăm această hartă foarte detaliată, de înaltă definiție, cu fiecare rută. Asta oferă vehiculelor încă un element de siguranță", a spus președintele firmei.
Ghidate de senzori și de indicațiile softului, camioanele TuSimple vor circula doar pe aceste culoare, pe care Lu le numește "coridoare virtuale".
Potrivit TuSimple, 80% din bunurile transportate traversează doar 10% din coridoarele comerciale din Statele Unite, așa că și o hartă restrânsă de coridoare virtuale acoperă o felie largă din sectorul transportului rutier de marfă.
Compania scanează acum drumurile dintre Arizona și Texas, iar până în 2024 intenționează să digitalizeze rute din toată America. Planurile depind de legislația fiecărui stat, întrucât în unele dintre acestea nu este permisă testarea camioanelor autonome pe drumurile publice.
Tehnologia costă 50.000 per camion, ducând prețul total al unui TIR la aproape 200.000 de dolari. Lu consideră că tot ieși mai ieftin ca patron decât dacă plătești un șofer: "Dacă iei 50.000 de dolari și îi împarți la un milion de mile (1,6 milioane km - n.red.), limita medie de viață a unui camion, asta înseamnă că adaugi un cost de cinci cenți pe milă. Dar economisești costul unui șofer, al cărui salariu mediu în SUA e între 80.000 și 210.000 de dolari pe an - sau între 80 de cenți și 1,2 dolari per milă. Astăzi, costul direct al muncii înseamnă aproape 50% din costul operării unui camion."
Ceea ce nu spune Lu, dar sigur atrage interesul oricărui proprietar al unei companii de transport, e faptul că TIR-urile autonome nu fac grevă. Într-o perioadă atât de instabilă social și economic, să n-ai de-a face cu puternicele sindicate din transporturi e un mare avantaj.
În plus, sistemul nu se îmbolnăvește - mentenanța tehnică asigură actualizările de sistem, corectarea erorilor și protecția informatică.
Șoferii de TIR n-au de ce să se teamă
Șoferii de camion nu-și vor pierde. totuşi, locurile de muncă. Concentrându-se pe cursele de distanță medie, nu pe ridicarea și livrarea mărfurilor, cei de la TuSimple cred că se vor ivi noi capacități de transport fără crearea unei cereri suplimentare de șoferi, protejând astfel joburile existente.
"Un șofer UPS livrează 200 de colete pe zi - nu pentru asta e autonomia. Credem că fiecare șofer va putea să iasă la pensie ca șofer, chiar dacă se angajează azi", a spus Lu.
TuSimple se axează pe rutele dintre terminalele de marfă și centrele logistice de distribuție, care implică condusul monoton pe distanțe lungi.
"Să luăm ca exemplu Phoenix - El Paso. Un om nu poate face acest drum, fiindcă îi ia mai mult de 11 ore. Dar camionul poate merge tot timpul, cel mai obișnuit lucru pe care șoferii nu vor să-l facă. Asta înseamnă că eliberezi șoferii și îi pui să facă prima și ultima milă (ridicarea și livrarea). Se duc la lucru toată ziua, ceea ce e mai eficient și pentru timpul lor, și seara pleacă acasă, să stea cu familia", a arătat reprezentantul companiei.
Camionul autonom nu obosește niciodată
Scoaterea factorului uman din transportul pe rutele lungi are și alte avantaje. Potrivit TuSimple, camioanele sale autonome reacționează de 15 ori mai rapid decât șoferii și pot vedea drumul mai bine, chiar și noaptea.
"În SUA, în fiecare an se produc în jur de accidente mortale în care sunt implicate camioane, iar cele mai multe se datorează erorilor umane", arată Lu.
"Camionul nu obosește, nu se uită la un film sau pe telefon. Nu este distras."