Câinii de la Cernobîl au ajuns diferiți genetic de cei din alte părți ale lumii

O nouă cercetare a ajuns la concluzia că patrupedele care trăiesc în zona Cernobîl, semi-sălbatice, sunt în prezent diferite genetic de câinii din alte zone ale lumii.

După dezastrul nuclear de la Cernobîl, din 26 aprilie 1986, în jur de 120.000 de oameni care locuiau în zonă au fost nevoiți să-și abandoneze casele. Mulți câini au rămas în urmă și, cumva, au reușit să supraviețuiască, formând o populație care încă trăiește în zona iradiată.

În ultimii ani, oamenii de știință au încercat să înțeleagă mai bine fauna acestui loc contaminat, inclusiv acești câini, care sunt expuși zi de zi radiațiilor.

Cu ajutorul unor mostre de sânge recoltate în perioada 2017 – 2019, ei au analizat din punct de vedere genetic 302 câini din populațiile care trăiesc în interiorul centralei, dar și pe o rază de 15 până la 45 de kilometri de la locul dezastrului, scrie IFL Science.

ASTĂZI PE SPOT:

Divorțul PSD-PNL dinamitează scena politică. Gabriela Firea candidează, dar nu e favorită. Azilele groazei, un bolovan legat de picioare

De ce a început Marcel Ciolacu să greșească

Țara din Europa care a instalat peste 400.000 de balcoane solare: De ce sunt mai atractive decât panourile fotovoltaice obișnuite (Video)

A devenit foarte repede clar că aceștia sunt diferiți din punct de vedere genetic de câinii din alte zone ale lumii, iar radiațiile ar fi motivul, spun oamenii de știință.

Asta, cu toate că sunt descendenții unor câini ”normali”, ai animalelor de companie ai oamenilor fugiți din zonă când s-a produs explozia.

”Putem vedea istoria acelor animale de companie gravată în ADN-ul câinilor care trăiesc astăzi în zona de excludere”, a explicat Elaine Ostrander, autorul studiului și genetician la Institutul Național de Cercetare a Genomului Uman al NIH.

Se estimează că nu mai puțin de 800 de câini semi-sălbatici trăiesc în zonă, inclusiv în zonele foarte contaminate.

Acum, cercetătorii speră să afle dacă diferențele genetice au un impact asupra sănătății, aspectului și comportamentului lor. Cercetările ar putea chiar să arunce o lumină asupra mutațiilor genetice care ajută animalele să supraviețuiască la expunerea la astfel de radiații, spun oamenii de știință.

„În mod ideal, am dori să găsim variante pe care ADN-ul le-a dobândit de-a lungul celor 15 generații de la accident, care să permită supraviețuirea la expuneri mari la radiații”, a mai spus omul de știință.