Ajută muzica animalele să fie mai calme? Ce spun studiile

Ajută muzica animalele să fie mai calme? Ce spun studiile
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În mediul online există deja există numeroase playlisturi muzicale pentru câini și pisici, pe care de multă vreme îi considerăm membri ai familiei. Dar ajută acestea blănoșii să se relaxeze? Pentru că mulți dintre ei tare ar avea nevoie, mai cu seamă atunci când suntem plecați de casă.

Când Serenity Strull, editor foto la BBC, a adoptat-o pe Margot, o cățelușă de trei ani, metis de pitbull, și-a dat seama imediat că animalul suferă de anxietate.

„Adăpostul a descris-o ca fiind timidă și bună cu copiii, dar anxioasă și nesigură în preajma altor câini”, povestește Strull. Margot fusese tratată cu Prozac, însă medicamentul îi provoca convulsii, așa că au decis să renunțe la el.

Odată ajunsă acasă, Strull a descoperit rapid cel mai mare declanșator al anxietății lui Margot: frica de a rămâne singură. A consultat dresori și veterinari și a încercat diverse tehnici de calmare, fără succes însă. În cele din urmă, un singur lucru a funcționat: muzica clasică sau piese instrumentale fără percuție intensă.

Unul dintre instructori i-a recomandat Through a Dog’s Ear, o serie de compoziții lente, în principal la pian, concepute pentru a reduce stresul la câini. Programul a fost creat de specialistul în psihoacustică Joshua Leeds și de Susan Wagner, neurolog veterinar, care au studiat efectele acestor sunete asupra câinilor.

Observând peste 150 de animale din locuințe și adăposturi, au descoperit că mai mult de 70% dintre câinii din adăposturi și 80% dintre cei din case prezentau mai puține simptome de anxietate – precum plimbarea compulsivă, tremuratul sau gâfâitul – după ce ascultau muzică predominant la pian.

Strull a văzut efectele aproape imediat pe camera de supraveghere. În trecut, primea mesaje de la vecini care se plângeau că Margot latră când e lăsată singură. Acum, în loc să se agite și să latre, Margot doarme liniștită, cu Brahms sau Beethoven pe fundal. „Au fost seri în care am ajuns acasă abia la 4 dimineața, iar ea era pur și simplu adormită”, a povestit aceasta pentru BBC.

Nu orice compoziție clasică funcționează!

Alte studii au ajuns la concluzii similare. Unul realizat de Queen’s University Belfast a analizat impactul a trei tipuri de sunet asupra câinilor din adăposturi și locuințe: muzică clasică, audiobookuri și liniște (grup de control). După monitorizarea atentă a comportamentului, cercetătorii au constatat că muzica clasică are un efect calmant notabil în „situații acut stresante”, precum vizita la veterinar sau un drum lung cu mașina.

Totuși, nu orice muzică clasică funcționează. Cele mai eficiente sunt compozițiile lente (50 – 60 bătăi pe minut sau mai puțin), simple, cu puțină sau fără percuție. S-a demonstrat că această combinație reduce nivelul de cortizol – hormonul asociat cu stresul – la câini, deși mecanismul exact nu este încă pe deplin înțeles.

„Cea mai logică explicație este că acest gen muzical este în mod inerent relaxant, probabil stimulând eliberarea unor substanțe chimice care induc o stare plăcută”, spune Deborah Wells, coautor al studiului și cercetător în domeniul comportamentului animal la Queen’s University Belfast.

Efecte și asupra elefanților și gorilelor

Wells a studiat efectele muzicii clasice asupra mai multor specii, inclusiv elefanți și gorile din grădini zoologice. „Elefanții și gorilele din captivitate au prezentat îmbunătățiri ale stării de bine, petrecând mai puțin timp în comportamente stereotipe sau agresive”, explică ea. Alte beneficii includ obiceiuri de mâncare și somn mai bune, un sistem imunitar mai puternic și fertilitate îmbunătățită.

Animalele și oamenii au capacități auditive diferite. Câinii au un interval auditiv de aproximativ trei ori mai mare decât al oamenilor (până la 65.000 Hz), ceea ce le permite să perceapă sunete mult mai înalte și de la distanțe mai mari. Pisicile detectează frecvențe și mai ridicate (până la 79.000 Hz), motiv pentru care un claxon în depărtare sau foșnetul unei folii le poate face să sară ca arse.

Puține studii au analizat efectele calmante ale muzicii asupra pisicilor, dar unul dintre ele a arătat o corelație. Cercetătorii au pus căștile pe 12 pisici aflate sub sedare pentru castrare și au rulat melodii din trei genuri muzicale. Muzica clasică a produs cea mai scăzută frecvență respiratorie, cel mai mic puls și cea mai mare dilatare a pupilelor – toate semne ale relaxării.

Citește și Majoritatea pisicilor dorm pe partea stângă și acum s-a descoperit de ce

Reggae și soft rock, pe locul doi. Audiobook-urile ajută?

Nu doar muzica clasică poate calma animalele. Reggae-ul și soft rock-ul, cu ritmuri simple, tempo lent și fără percuție puternică, s-au dovedit eficiente în relaxarea câinilor din adăposturi.

Un alt studiu pe 35 de pisici dintr-un spital veterinar a arătat că muzica instrumentală le reduce ritmul respirator, atâta timp cât nu include frecvențe extrem de înalte sau joase (instrumente precum pianul, flautul și coardele sunt ideale).

Audiobookurile par, teoretic, o modalitate bună de calmare, mai ales cu o voce narativă liniștitoare. Funcționează ele însă, oare? Nu prea. Un studiu condus de Wells în 2022, care a analizat reacțiile a 60 de câini la muzică clasică sau audiobookuri în absența temporară a stăpânilor, a arătat că audiobookurile nu au aproape niciun efect calmant. În loc să se așeze sau să se întindă, cum făceau când auzeau muzică, majoritatea câinilor rămâneau în picioare privind spre difuzor.

Vezi și De ce unele pisici sunt mai ”vorbărețe” decât altele? Ce-au descoperit oamenii de știință

Chiar dacă numeroase studii evidențiază puterea liniștitoare a muzicii clasice, asta nu înseamnă că funcționează pentru fiecare câine, pisică sau elefant. Cercetările sunt în general de scară redusă, pe perioade scurte și se concentrează în special pe adăposturi sau clinici – medii deja foarte stresante.

Observând acest lucru la propriile animale, compozitoarea Janet Marlow a început să creeze muzică special adaptată pentru a le calma. „Am început să compun și să testez muzică adaptată biologic urechii câinilor, pisicilor, cailor și altor specii”, spune ea.

Această abordare personalizată i-a permis să elimine „frecvențele care agită și să ajusteze tempourile și armoniile astfel încât sunetul să fie confortabil pentru fiecare specie”. A creat în final un catalog sonor mixt, sub numele Pet Acoustics, susținut de mai multe studii evaluate academic. Catalog la care poți apela și tu data viitoare când pleci de acasă și-ți lași singurul prietenul blănos.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇