„Acesta este un moment Indiana Jones amestecat cu Jurassic Park!” Ce-au descoperit oamenii de știință în ocean

„Acesta este un moment Indiana Jones amestecat cu Jurassic Park!” Ce-au descoperit oamenii de știință în ocean

Oamenii de știință au descoperit ceva cu totul neașteptat în largul coastei Californiei. La prima vedere, părea că este vorba despre un buștean, dar în realitate era fildeșul perfect conservat al unui mamut.

Lung de un metru, acesta a fost descoperit de o echipă de cercetare de la Monterey Bay Aquarium Research Institute în largul coastei Californiei. Descoperirea a fost făcută din întâmplare, în 2019, când se explora un munte acvatic, la aproximativ 3.000 de metri în adâncul oceanului.

Fără a fi vorba despre o premieră, totuși se întâmplă foarte rar ca astfel de obiecte să rămână pe fundul mării, a declarat Daniel Fisher, paleontolog la University of Michigan, relatează Science Alert.

ADVERTISING

Din păcate, deși era bine conservat, fildeșul a fost rupt în două când s-a încercat aducerea sa la suprafață. Vârful s-a rupt, acesta fiind recuperat ulterior. Echipa s-a întors la fața locului în iulie, pentru a prelua restul artefactului.

De această dată, oamenii de știință au atașat materiale moi, așa cum sunt bureții, pe vehiculul acţionat de la distanță, apoi au ridicat cu grijă colţul folosind brațele robotizate ale vehiculului.

Întregul colț le-a oferit oamenilor de știință o mostră generoasă de ADN. S-a determinat astfel că fildeșul aparține unei femele de mamut columbian, care a trăit în timpul erei paleoliticului inferior, care se întindea între 2,7 milioane și 200.000 de ani în urmă.

ADVERTISING

Oamenii de știință cred că mamutul columbian a fost una dintre cele mai mari creaturi de acest gen, probabil rezultatul încrucișării dintre un mamut lânos și o altă specie de mamut. Specia a cutreierat America de Nord cu până la 10.000 de ani în urmă.

„Acesta este un moment „Indiana Jones” amestecat cu „Jurassic Park”, a declarat Katie Moon, cercetător postdoctoral la University of California, Santa Cruz.

„Începi să „te aștepți la neașteptat” atunci când explorezi adâncurile mării, dar încă sunt uimit că am dat peste colțul străvechi al unui mamut”, a declarat Steven Haddock, om de știință la Monterey Bay Aquarium Research Institute.

ADVERTISING

Dar cum de s-a păstrat atâta vreme și în stare atât de bună? Temperaturile din adâncul mării sunt puțin peste punctul de îngheț: în medie, în jur de 4 grade Celsius. Această climă rece încetinește rata de degradare a fosilelor.

În plus, fosilele au șanse mai mari de a supraviețui în mediul de înaltă presiune din adâncul mării.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇