A mers pe sârmă 3,6 km și a traversat Strâmtoarea Messina, dar recordul său nu poate fi omologat (Foto)

A mers pe sârmă 3,6 km și a traversat Strâmtoarea Messina, dar recordul său nu poate fi omologat (Foto)

Triplul campion mondial la mers pe sârmă, sau slacklining, Jaan Roose din Estonia a reuşit să traverseze Strâmtoarea Messina, situată în Italia, adică a mers 3,5 km pe o coardă de 1,9 cm lăţime.

Sportivul de la Red Bull a pornit de la debarcaderul Santa Trada din Villa San Giovanni, pe partea calabreză a strâmtorii, pe o sârmă aflată la o înălţime de 250 de metri, în drumul său spre o tentativă nemaiîncercată, transmite agenţia ANSA.

Roose, care a primit la sosire o „grantita”, o specialitate siciliană, s-a declarat „foarte mulţumit de ispravă'”.

Cu toate acestea, reuşita lui Roose nu poate fi înregistrată în Guinness World Records, pentru că a căzut cu aproximativ 80 de metri înainte de linia de sosire, chiar dacă s-a urcat din nou pe coarda de care era ancorat şi a terminat cu bine traversarea.

Precedentul record era de doar 800 de metri, însă reuşita lui Roose, care a străbătut întreaga distanţă de 3.600 de metri, nu poate fi omologată deoarece, potrivit regulilor, o traversare trebuie realizată fără greşeli.

Oggi si sta svolgendo un evento sportivo mondiale sullo Stretto di Messina o Stretto di Scilla e Cariddi, il grandissimo…

Publicată de Massimo Lazzaro pe Miercuri, 10 iulie 2024

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇