A fost creat primul material ceramic care se poate îndoi precum metalul. La ce ar putea ajuta

A fost creat primul material ceramic care se poate îndoi precum metalul. La ce ar putea ajuta

Cercetătorii chinezi au dezvoltat primul material ceramic care poate fi îndoit precum metalul, o proprietate care i-ar putea aduce întrebuinţări noi în domenii variate, de la cel auto la cel medical.

Noul material are duritatea ceramicii şi flexibilitatea metalului, fiind pentru prima oară când s-a reuşit îmbunătăţirea ambelor proprietăţi în acelaşi timp, explică Chen Kexin, autorul studiului, profesor al departamentului de inginerie şi ştiinţa materialelor în cadrul Fundației Naționale pentru Științe Naturale din China, potrivit South China Morning Post.

ADVERTISING

“Plasticitatea ceramicii a fost studiată în jurul lumii încă de când mi-am început eu cariera în urmă cu 30 de ani. Se poate spune că astăzi am făcut în sfârşit o descoperire în acest domeniu”, spune Chen. 

Cercetătorii au folosit nitrură de siliciu pentru a crea o serie de nanostructuri cu două tipuri de formaţiuni cristaline. Atunci când sunt supuse la presiune externă, fiecare formaţiune se transformă în cealaltă, permițând îndoirea materialului și apoi revenirea la forma sa inițială.

Deoarece materialele ceramice au o rezistenţă mai ridicată la căldură decât aliajele, noul material ar putea contribui la îmbunătăţirea performanţei motoarelor în industria aeronautică şi cea auto.

ADVERTISING

Nu în ultimul rând, fiind un material uşor, biocompatibil şi cu proprietăţi antibacteriene, ceramica flexibilă ar putea fi utilizată în artroplastii, pentru proteze cu durată de viaţă mai mare decât cele din metal.

C.S.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇