A cumpărat un bol cu 35 de dolari, la un târg de vechituri, și avea să afle că valorează sute de mii de dolari!

A cumpărat un bol cu 35 de dolari, la un târg de vechituri, și avea să afle că valorează sute de mii de dolari!
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un cumpărător cu fler a achiziționat anul trecut, din pură întâmplare, la un târg de vechituri, un bol din porțelan, contra sumei de 35 de dolari. S-a dovedit a fi însă un artefact chinezesc rar, din secolul XV!

După ce a achiziționat bolul, cumpărătorul a fost îndeajuns de intrigat de aspectul obiectului, așa că a cerut experților de la casa de licitații Sotheby’s să îl evalueze, relatează Live Science.

A aflat cu mirare, dar și cu mare bucurie că intrase în posesia unui „bol rar și excepțional”, care ar valora între 300.000 și 500.000 de dolari.

ADVERTISING

Doar câteva astfel de boluri există în lume, iar majoritatea sunt expuse în muzee. Două se află la Muzeul Palatului Național din Taipei, două la Muzeul Național din Iran, unul la Muzeul Britanic, unul la Muzeul Victoria & Albert din Londra, iar unul a fost vândut casei de licitații Christie’s în Hong Kong.

Fără să stea pe gânduri, bărbatul a bătut palma cu casa de licitație din New York, pentru ca acesta să fie scos la vânzare în data de 17 martie.

Citește și Un volum rar din 1623 cu piese scrise de Shakespeare, vândut la preţul record de 9,9 milioane de dolari

ADVERTISING

Bolul are un diametru de 16 centimetri și are forma unui mugure de lotus, fiind pictat cu tipare florale în nuanțe de albastru cobalt. La interior, vasul are un medalion înconjurat de flori și frunze.

În exterior, bolul este pictat cu lotus, bujori, crizanteme și flori de rodie, care înconjoară diverse obiecte, inclusiv coarne și castaniete.

Vasul este un produs „tipic” pentru domnia celui de-al treilea împărat al dinastiei Ming, cunoscut drept împăratul Yongle, care a domnit între 1403 și 1424, au anunțat experții casei de licitații.

ADVERTISING

Împăratul Yongle, pentru care a fost făcut bolul, a adus un nou stil în ceea ce privește porțelanurile din China antică, „un stil ușor de recunoscut, niciodată întrecut și care definește practica până în secolul al XVIII-lea”, după cum se arată într-un comunicat al casei de licitații Sotheby’s.

Vezi și Un vas găsit în casa unei bătrâne, cumpărat mai demult cu 56 de dolari, a fost vândut cu 9 milioane de dolari


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇