A avea prieteni bogați în copilărie te poate ajuta să ajungi mai bine în viață (Studiu)

A avea prieteni bogați în copilărie te poate ajuta să ajungi mai bine în viață (Studiu)

Nu strică deloc să ai prieteni bogați în copilărie – e concluzia unui studiu recent. Mai ales când vine vorba despre finanțele personale.

Când copiii săraci cresc în preajma copiilor provenind din familii avute, au șanse mult mai mari să aibă un venit mai ridicat mai târziu în viață, au descoperit cercetătorii de la universitățile Harvard, Stanford și Universitatea din New York.

În medie, cercetătorii au descoperit că, dacă un copil dintr-o familie cu un nivel socio-economic scăzut trăiește într-o zonă în care 70% dintre prietenii săi sunt bogați, venitul său, în viața de adult, crește cu o medie de 20%, arată Science Alert.

ADVERTISING

Concluzia este surprinzătoare, pentru că nici măcar factori precum educația sau ocupația nu oferă un impuls atât de puternic pentru veniturile viitoare.

Totuși, astfel de prietenii, între cei provenind din familii atât de diferite, nu sunt foarte frecvente. În general copiii tind să petreacă timpul cu alții de vârsta lor care provin din clase socio-economice similare.

„Se pare că oamenii cu statut socio-economic scăzut tind să aibă puține posibilități de a se conecta cu persoanele cu statut socio-economic ridicat, dacă există puțini astfel de oameni în apropiere”, se arată în raport.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇