Google a pierdut recursul la amenda impusă de Comisia Europeană, care a acuzat gigantul american că ar fi abuzat de poziţia sa dominantă, favorizând propriul serviciu de comparare a preţurilor în detrimentul rivalilor europeni.
Divizia companiei americane Alphabet a suferit a doua înfrângere în mai puţin de un an, după ce Tribunalul General al Uniunii Europene a fost de acord cu autorităţile UE de reglementare antitrust, stabilind că a abuzat de poziţia sa dominantă.
Tribunalul a redus, însă, amenda cu 5%, din cauza dezacordului la un punct, transmite Reuters.
"Tribunalul General al Uniunii Europene confirmă în mare măsură decizia CE conform căreia Google a impus restricţii nelegale producătorilor dispozitivelor mobile Android şi operatorilor reţelei mobile, în scopul de a consolida poziţia dominantă a motorului său de căutare", au stabilit judecătorii.
Pentru a reflecta mai bine gravitatea şi durata încălcării reglementărilor, Tribunalul General al Uniunii Europene consideră totuşi că este adecvată impunerea unei amenzi de 4,125 miliarde de euro la Google, motivarea fiind diferită în anumite aspecte faţă de cea a Comisiei Europene.
Miercuri, oficialii Google şi-au exprimat dezamăgirea faţă de decizia tribunalului.
"Suntem dezamăgiţi că nu a fost anulată decizia în totalitate de către Tribunalul General al Uniunii Europene. Android a creat mai multe posibilităţi de alegere pentru toată lumea, nu mai puţine, şi sprijină mii de afaceri de succes în Europa şi în întreaga lume", a precizat compania.
În ultimul deceniu, Comisia Europeană a acordat amenzi în valoare totală de 8,25 miliarde de euro Google, pentru că şi-a blocat rivalii în segmentul cumpărăturilor online, al smartphone-urilor Android şi publicității online.
Cel mai popular motor de căutare din lume este de mult timp analizat pe plan global de autorităţile antitrust şi de grupurile de consumatori din cauza practicilor sale de afaceri, care în unele cazuri au dus la amenzi uriaşe.