Software Imagination & Vision (SIMAVI), cel mai mare integrator de produse software din Romania, a dezvoltat roboți-asistenți pentru digitalizarea financiară a companiilor.
Gestionarea documentelor generează cel mai mare efort de operare manuală într-o instituție. Cu ajutorul roboților-asistenți se obține o economie de timp de 94%, prin automatizarea operațiunilor cu furnizorii, și de 90%, prin automatizarea extraselor bancare.
Roboții-asistenți sunt dezvoltați pe platforma tehnologică UiPath și realizează activități de extragere și prelucrare a datelor din documente, precum și introducerea automată în interfața sistemului informatic ERP SVAP2025 a datelor extrase.
SVAP2025 este o soluție care permite arhitectura cloud și care poate gestiona și integra rapid toate activitățile financiare ale companiei, furnizorii, lanțul de aprovizionare, operațiunile, clienții, angajații. Economia generată prin introducerea componentei de digitalizare ROBOSVAP, ce conține pachetul de Roboți-asistenți dezvoltați de SIMAVI, este semnificativă.
Puteți urmări aici un DEMO Roboți-Asistenți.
Componenta ROBOSVAP, cu Roboții-asistenți, se poate implementa pe orice soluție ERP.
Soluția reduce semnificativ costurile operaționale
Datorită complexității și numărului de caracteristici disponibile ale unui software ERP, acesta a fost adoptat în mod tradițional de către marile corporații, dar ultimii ani au dovedit că un ERP este util chiar și întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri).
SVAP2025 este un produs informatic de tip ERP modern, ce înglobează funcționalitățile SIVECO Applications (un ERP folosit de sute de companii românești), care a primit îmbunătățiri semnificative, în pas cu legislația actuală și nevoile curente ale companiilor.
SVAP2025 aduce:
- noi funcționalități pentru sporirea securității și a controlului utilizatorilor;
- interfață îmbunătățită și rapoarte noi;
- functionalități noi aferente componentelor de business, cum ar fi ordinul de plată multiplu electronic sau modulul nou pentru inventariere ce are posibilitatea utilizării codurilor de bare/QR;
- actualizări impuse de noua legislație (bilanț și anexe, declarații fiscale precum D300, D390, D394, D112
- noua raportare SAF-T.
Componenta de digitalizare ROBOSVAP, ce include pachetul de Roboți-asistenți, are următoarele caracteristici:
- Dezvoltarea pe platforma UiPath;
- Realizează activități de extragere și prelucrare a datelor din facturi, extrase bancare, foi de pontaj, formulare, cereri, avize deplasare teren etc;
- Realizează introducerea automată în interfața sistemului ERP a datelor extrase.
„Beneficiile noului ERP SVAP2025 sunt vizibile imediat în economia unei companii. Odată cu digitalizarea și eficientizarea proceselor operaționale, clienții noștri primesc informații și analize despre componentele de business în timp real, deci implicit pot opera reducerea costurilor operaționale”, precizează Adriana Racoviță, Technical Leader la SIMAVI.
Despre SIMAVI
Compania Software Imagination & Vision (SIMAVI) este specializată în implementarea de proiecte informatice complexe de digitalizare. Portofoliul SIMAVI cuprinde soluții informatice care acoperă întregul spectru de nevoi al oricarei organizatii, fie aparţinând managementului privat, fie aparţinând managementului public. Pe lângă SVAP2025, integratorul românesc oferă și alte soluții:
- DMS (Document Management System) - Aplicația software pentru managementul documentelor şi fluxurilor de lucru SIVADOC;
- ArhivManager - Aplicația software pentru gestiunea electronică a procesului de arhivare;
- eLearning – Platforme de instruire și cursuri digitale în format multimedia;
- GIS – Sistemul Informațional Geografic SIVGIS;
Portal - pentru interacțiunea cu comunitățile.