Scurgere masivă de informații: Datele personale ale peste 533 de milioane de utilizatori Facebook au ajuns pe un forum online

Scurgere masivă de informații: Datele personale ale peste 533 de milioane de utilizatori Facebook au ajuns pe un forum online
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Informațiile personale ale peste 533 de milioane de utilizatori Facebook din 106 țări, inclusiv numere de telefon, numele complet, locațiile și zilele de naștere – au fost scurse de hackeri într-un forum online, relatează Business Insider.

Datele respective, care pot fi accesate la liber, ar putea fi utilizate de infractorii cibernetici pentru a fura identități sau pentru a extorca victimele online, conform firmei Hudson Rock, specializată în depistarea infracțiunilor informatice și care a descoperit scurgerea de date, relatează și Axios.

ADVERTISING

Conform sursei citate, 32 de milioane dintre utilizatorii cărora le-au fost preluate datele personale sunt din SUA, 11 milioane din Marea Britanie, iar 6 milioane din India.

Se pare, însă, că este vorba doar despre informații personale obișnuite, nu și despre parole.

”Atunci când internauții se loghează pe o platformă cu reputația Facebook ei au încredere că datele lor personale vor fi tratate cu respectul cuvenit”, spune Alon Gal, reprezentantul firmei Hudson Rock.

Potrivit acestuia, Facebook nu mai poate face mare lucru acum pentru utilizatorii afectați, pentru că datele lor au fost deja preluat și postate. Ce poate face este să îi notifice cu privire la ce s-a întâmplat, pentru ca aceștia să fie preveniți în legătură cu posibilele consecințe.

ADVERTISING

Atenție! Orice informație pe care o furnizați Facebook sau o postați pe rețeaua de socializare va sfârși, probabil, mai devreme sau mai târziu, să fie făcută publică, în ciuda încercărilor dvs de a o menține privată sau restricționată pentru prieteni, scriu jurnaliștii de la Axios.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇