Comisia European a lansat o aplicație mobilă, Re-open EU, disponibilă gratuit pentru telefoanele Android și iOS. Lansarea vine după succesul platformei web Re-open EU, care a fost vizitată de aproape 8 milioane de ori de la lansarea sa la jumătatea lunii iunie.
Re-open EU este un ghișeu unic care oferă informații cuprinzătoare și actualizate privind starea de sănătate, măsurile de siguranță și condițiile de călătorie în toate statele membre ale UE, precum și în Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția.
Utilizatorii de mobile Android și iOS pot obține cele mai recente informații privind măsurile naționale de carantină, cerințele de testare și aplicațiile mobile de depistare a contacților și de avertizare privind coronavirusul.
Informațiile sunt disponibile în cele 24 de limbi oficiale ale UE și se utilizează date verificate care provin de la Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor și de la statele membre.
De ajutor în călătorii
Re-open EU a fost una dintre măsurile anunțate de Comisie în pachetul său din mai 2020 privind turismul și transportul, pentru a-i ajuta pe cetățeni să călătorească în condiții de siguranță, cu respectarea deplină a orientărilor în materie de sănătate.
De asemenea, în comunicarea sa din octombrie 2020 privind măsuri suplimentare de răspuns la pandemia de COVID-19, Comisia s-a angajat să pună informațiile la dispoziția tuturor cetățenilor prin intermediul unei aplicații gratuite.
Citește și:
Comisia Europeană lansează un site pentru turiştii care vor să îşi petreacă vacanţele în UE