Demo Day pentru primul curs de low-code din România: Trei dintre absolvenți vor fi recrutați de Plant an App

Demo Day pentru primul curs de low-code din România: Trei dintre absolvenți vor fi recrutați de Plant an App
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Plant an App & Wantsome anunță finalizarea cursului Introduction to Low-Code și evenimentul Demo Day programat pentru data de 22 iulie, la ora 18:00. Cursul are 10 absolvenți, iar prin intermediul programului aceștia au șansa de a se alătura rețelei companiei. Trei dintre aceștia vor fi recrutați direct de către Plant an App. 

Introduction to Low-Code este primul curs din România dedicat acestei tehnologii și a fost derulat de Plant an App împreună cu Wantsome, Academia Prietenoasă de IT din Iași. La evenimentul Demo Day programat pentru 22 iulie vor participa atât parteneri, cât și colaboratori și clienți Plant an App din România. Trei dintre absolvenți vor fi recrutați de companie, parte din planul Plant an App de a susține talente din domeniul IT și de a-i ajuta pe cei care vor să își schimbe cariera sau să o ducă la următorul nivel. Ceilalți cursanți au șansa de a primi o ofertă de la una dintre companiile invitate de către Plant an App. 

ADVERTISING

Odată cu acest curs, Plant an App și Wantsome au dat naștere unui parteneriat solid pentru următorii ani. Acesta continuă cu înscrierile pentru cea de-a doua sesiune a cursului low-code care va debuta în toamnă. Pentru cei interesați de o reconversie profesională și de acest curs, înscrierile sunt deschise. Astfel, atât participanții acestei ediții, cât și cei de la edițiile viitoare au șansa de a dobândi și consolida skill-uri necesare pentru a crea aplicații, demers în care nu este un obstacol sintaxa specifică unui limbaj de programare.

Bilanțul acestei sesiuni a cursului Introduction to Low-Code arată că domeniile din care provin cursanții sunt legal management, e-commerce, inginerie chimică, textile (tricotaj), project management automotive, cartografiere, management firmă de transport și development. Totodată, au participat oameni din România, din orașe ca Iași, București, Roman, Suceava, dar și de peste granițe, precum Marea Britanie.

ADVERTISING

„Dat fiind faptul că suntem atât de aproape de Demo Day, pot spune că a fost o experiență fabuloasă pentru noi și ne bucurăm să găsim atât de mulți oameni interesați de ceea ce reprezintă, în esență, viitorul digitalizării prin sporirea eficienței și reducerea duratei de livrare. Când am pornit Plant an App ne-am dorit să arătăm că lucrurile se pot face și altfel, iar cursul derulat împreună cu partenerii noștri de la Wantsome demonstrează că încă există loc de inovație și extindere în IT. Totodată, mă bucur să văd domeniile diverse din care provin cursanții. Acest fapt consolidează ceea ce am observat în domeniu: IT-ul nu este rezervat doar unei elite sau doar unei anumite categorii de oameni, este o industrie deschisă oricui vrea să învețe și să se dezvolte”, a declarat Bogdan Lițescu, fondator Plant an App.

„Toată lumea digitală vorbește despre revoluția low-code, iar cum noi, la Wantsome, credem în învățarea pentru mâine am răspuns cu drag parteneriatului propus de Plant an App. Astfel, a apărut singurul curs de Low-Code din România, unde cursanții au ocazia să învețe să construiască aplicații în timp record, pe o platformă user friendly, extrem de flexibilă, fără să fie neapărat nevoie de cunoștințe avansate de coding. Au fost trei luni extrem de dinamice, în care atât mentorii Wantsome, cât și mentorul celor de la Plant an App au susținut și urmărit îndeaproape parcursul celor 10 curajoși din această serie.

ADVERTISING

Suntem mândri de cum a decurs programul și așteptăm cu nerăbdare să aflăm rezultatele finale, de la Demo Day. În același timp, ne bucurăm și suntem recunoscători că am avut ocazia să cunoaștem oameni noi, atât de faini și plini de inițiativă cum sunt membrii echipei Plant an App. Știm că această prietenie va fi una de lungă durată și de aceea ne propunem să sprijinim împreună și alte serii de cursanți pentru a intra în lumea IT-ului ca Low-Code Engineers”, a declarat Iuliana Anton, fondatoarea Wantsome.

Despre Plant an App 

Plant an App este o platformă de dezvoltare low-code care ajută companii din întreaga lume să construiască software de business mai rapid și să își accelereze transformarea digitală. Abordarea Plant an App presupune ca timpul necesar pentru crearea și lansarea soluțiilor software să fie mai mic. 

Compania Plant an App a fost lansată în decembrie 2019, după asimilarea DNN Sharp, reunind într-o singură platformă componentele necesare pentru crearea rapidă și eficientă de soluții digitale. Astfel, oferă zeci de module ușor de configurat, de la API Builder până la eMail Marketing, cu câteva sute de acțiuni built-in pe care le pot folosi companiile și dezvoltatorii.

Despre Wantsome

Wantsome a fost înființată în 2017, la Iași, și este cea mai mare unitate de învățământ independent în IT din Nord-Estul României. În 2019, Wantsome a deschis un sediu în București și urmărește să atingă cât mai mulți din cei interesați de specializările oferite. Până în prezent, Wantsome a înregistrat un număr de peste 1.000 de absolvenți, deține în portofoliu 49 de programe de mentorat susținute de 36 de traineri cu experiență, specialiști în IT din Iași și București. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇