Cum văd experții evoluția inteligenței artificiale în 2024

Cum văd experții evoluția inteligenței artificiale în 2024
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Opiniile experților cu privire la modul în care guvernele, companiile și consumatorii vor folosi inteligența artificială sunt foarte diverse, notează Forbes într-un articol în care este analizată evoluția tehnologiei în perioada următoare.

Kaitlyn Albertoli, CEO și cofondator al Buzz Solutions, vorbește despre despre un dublu impact al inteligenței artificiale asupra sustenabilității în 2024.

”Pe de o parte, consumul masiv de energie la nivelul centrelor de date necesar pentru alimentarea aplicațiilor AI/GenAI și tehnicilor de calcul de înaltă performanță dezvoltate va avea un impact negativ continuu asupra mediului. Pe de altă parte, AI va fi tot mai mult utilizată pentru a rezolva câteva dintre cele mai dificile probleme privind mediul, inclusiv pentru algoritmi care pot ajuta organizațiile să își reducă amprenta de carbon prin optimizarea operațiunilor”, explică Albertoli.

ADVERTISING

În industria energiei, de exemplu, poate fi folosită pentru mentenanță predictivă și creșterea eficienței surselor de energie regenerabilă.

Potrivit lui Sian John, director de energie la NCC Group, inteligența artificială prezintă un potențial uriaș pentru îmbunătățirea modului în care trăim și lucrăm, dar trebuie avute în vedere riscurile pe care le implică.

”AI este dezvoltată în moduri care afectează toate aspectele vieții noastre, ceea ce prezintă riscuri semnificative dacă nu este controlată corespunzător. AI este o provocare globală care are nevoie de un răspuns global și, în timp ce oferă oportunități nelimitate, trebuie să ne asigurăm că adoptarea practicilor AI se face în mod responsabil și cu securitatea cibernetică în minte”, spune John.

ADVERTISING

Divergențele majore între statele cheie privind reglementarea tehnologiei pot constitui o problemă. John menționează la rândul său chestiunea consumului de energie și militează pentru soluții eficiente energetic și sustenabile.

Pe măsură ce tot mai multe aplicații vor include funcții cu inteligență artificială, apar inevitabil noi vulnerabilități, iar acest lucru va duce la apariția de noi startup-uri care dezvoltă soluții pentru aceste probleme, anticipează Joseph Thacker, inginer AI la AppOmni.

”Permiterea sistemelor AI de a lua decizii este convenabilă și asta înseamnă că multe produse o vor încorpora fără testări de securitate corespunzătoare. Vom vedea unde va duce asta foarte curând”, spune Thacker.

ADVERTISING

C.S.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇