Alături de laptopuri, căşti şi servicii noi, Apple a lansat, în cadrul celui mai recent eveniment, cârpa oficială de şters gadgeturile companiei.
Fără să fie prezentată cu surle şi trâmbiţe, noua cârpă oficială Apple nu vine cu vreun concept revoluţionar sau design inovator, însă poartă logo-ul companiei şi este făcută din materiale non abrazive nespecificate.
Cârpa va fi vândută separat şi va costa 19 dolari.
Dincolo de logo, nu este clar în ce fel diferă cârpa Apple de orice altă cârpă din microfibre, pentru a justifica preţul.
Este probabil prima cârpă creată vreodată care este însoţită de o lungă listă de produse compatibile. Apple listează, pe site-ul oficial, o mulţime de iPhone-uri, iPad-uri şi alte produse ale companiei cu care noua sa cârpă este compatibilă.
Apple mai are o cârpă în portofoliu, însă aceea este inclusă în preţul de 6.000 de dolari al monitorului Pro Display XDR.