Apple a devenit cea mai valoroasă companie din lume, depăşind grupul petrolier Aramco

Apple a devenit cea mai valoroasă companie din lume, depăşind grupul petrolier Aramco
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Apple a devenit vineri cea mai valoroasă companie listată la Bursă din lume, depăşind grupului petrolier Saudi Aramco, după rezultele financiare solide obţinute în trimestrul trei fiscal, transmite CNBC.

Acţiunile Apple au încheiat tranzacţiile de vineri în urcare cu 10,47%, conferind companiei o valoare de piaţă de 1.840 de miliarde de dolari.

Grupul Saudi Aramco, care a fost cea mai valoroasă companie din lume de la debutul său la bursă, anul trecut, are în prezent o capitalizare bursieră de 1.760 de miliarde de dolari.

ADVERTISING

Datele solide raportate joi de Apple pentru trimestrul al treilea au stimulat creşterea preţului acţiunilor producătorului de iPhone-uri. Apple a anunţat joi şi o divizare a acţiunilor în proporţie de 4 la 1. Preţul acţiunilor Apple a depăşit joi, pentru prima oară, nivelul de 400 de dolari pe unitate.

Compania şi-a revenit de la un minim provocat de pandemia de coronavirus în luna martie, iar acţiunile sale au urcat în acest an cu peste 44%.

Veniturile Apple au crescut în trimestrul trei fiscal la toate categoriile şi în toate zonele geografice, în condiţiile în care clienţii care au lucrat şi au studiat de acasă în timpul pandemiei de Covid-19 au apelat la produsele şi serviciile companiei

ADVERTISING

Veniturile şi profitul Apple din trimestrul al treilea au fost de 59,69 de miliarde de dolari, respectiv 2,58 de dolari pe acţiune, comparativ cu aşteptările analiştilor de 52,25 de miliarde de dolari şi de 2,02 dolari pe acţiune.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇