Horoscopul săptămânii 12 - 18 iulie

Horoscopul săptămânii 12 - 18 iulie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Berbec

Treburile de la serviciu deschid săptămâna pentru tine. Relaţiile colegiale lasă mult de dorit, fiind posibile neplăceri de tot felul.

Dozează-ţi eforturile, întrucât organismul tău este obosit. Evită consultaţiile, analizele medicale şi intervenţiile chirugicale în prima parte a săptămânii.

Miercuri și joi sunt posibile dialoguri aprinse cu partenerul de viaţă. Acesta îţi poate reproşa faptul că în ultima vreme eşti mai mult plecat sau că rezolvi treburile altora în detrimentul celor familiale.

Te poți ocupa și de studii, poate chiar de unele în afara graniţelor ţării. Totuşi, examenele, interviurile şi capacitatea de asimilare a cunoştinţelor nu sunt susţinute în această perioadă. Bine este să abordezi cu prudenţă segmentul educaţiei şi să încerci să eviţi deciziile majore.

Relaţiile cu anturajul apropiat sunt bune, dar există şi neînţelegeri, deoarece mentalul cotidian este umbrit.

Taur

Începi săptămâna vesel şi binedispus. Eşti pus pe şotii, însă ceilalţi nu au chef de glumele tale. În privinţa prietenilor se vor repune în discuţie chestiuni mai vechi ce nu au fost înţelese corect sau au rămas nerezolvate. De unii prieteni s-ar putea să te îndepărtezi şi să te apropii de alții.

Dacă eşti implicat în organizaţii umanitare, s-ar putea să descoperi lucruri neplăcute şi să încerci să te detaşezi. Sau există şi varianta să aderi la alte grupuri ale căror mentalităţi sau scopuri sunt mai apropiate de sufletul tău.

Relaţiile sentimentale cunosc suişuri şi coborâşuri, dar recomandabil este să nu le dai atenţie. Totuşi, fii prudent, întrucât dreptatea este de partea celorlalţi.

Zilele de 15 şi 16 iulie îţi aduc multă forfotă la serviciu. Relaţiile colegiale sunt tensionate.

Horoscopul lunii iulie 2021

ADVERTISING

Gemeni

Primele zile ale săptămânii îţi aduc în atenţie treburile gospodăreşti. Sunt momente bune pentru curăţenii generale, reamenajări interioare sau reparaţii curente.

Relaţiile cu membrii familiei sunt tensionate, deoarece acorzi prea mult timp activităţilor de la serviciu.

În domeniul profesional se vor repune în discuţie situaţii ce nu au fost depăşite corect în alte etape de viaţă. Poate interveni o restricţionare a îndatoririlor sociale sau relaţiile cu şefii să intre într-un con de umbră. Imaginea ta în ochii celorlalţi ar trebui îmbunătăţită.

Mentalul cotidian este destul de confuz, aşa încât fereşte-te să iei decizii de orice fel. Poate exersarea lecţiei tăcerii ar fi cea mai indicată pentru perioada traversată.

Relaţia cu persoana iubită poate cunoaşte ceva fluctuaţii, dar sunt pasagere. Spre finalul săptamânii se întrezăresc treburi de rutină.

Rac

La începutul săptămânii eşti mai mult pe drumuri. Este posibil să-ţi planifici călătorii atât în interes de serviciu, cât şi personale. Răsturnările de situaţie pot fi frecvente, aşa încât verifică atent toate detaliile aferente.

Relaţiile cu străinătatea devin ostile, putându-se reitera situaţii trecute ce nu au fost soluţionate sau înţelese corect. S-ar putea să afli veşti neplăcute legate de cineva drag, dar nu lua de bun chiar tot ce auzi.

Gândirea şi comunicarea sunt deficitare, aşadar evită deciziile sau concluziile.

În zilele de 15 şi 16 iulie, cele mai indicate activităţi sunt cele casnice. Poţi face cu succes curăţenii generale, reamenjări interioare sau te poţi gândi la achiziţionarea unei locuinţe noi.

Sfătuieşte-te cu membrii familiei în privinţa stării tale de spirit. Sufletul tău are nevoie de introspecţie şi multă linişte. Creativitatea este la cote înalte.

Mesajul îngerilor pentru luna IULIE 2021. RENAȘTERE

ADVERTISING

Leu

Săptămâna debutează cu aspecte financiare. Te poţi ocupa de cumpărăturile cotidiene sau de verificarea bugetului de venituri şi cheltuieli. Cadourile şi recompensele pot fi frecvente.

Se pot repune în discuţie chestiuni financiare legate de taxe, impozite sau datorii de orice fel. Verifică atentă documentele ce vizează bani şi bunuri, deoarece ai putea descoperi nereguli.

Redefinirea scării valorilor morale şi materiale este una dintre lecţiile actuale.

Zilele de 15 şi 16 iulie îţi aduc în atenţie rudele şi prietenii apropiaţi. Dialogurile cu aceştia te pot nemulţumi, dar sunt importante. Ai mulţi susţinători în toate demersurile tale, dar există şi unele persoane false în jurul tău. Discerne pe îndelete sfaturile şi îndemnurile primite.

Acţionează numai după ce eşti ferm convins că te îndrepţi în direcţia dorită. Pentru ultimele zile ale săptămânii, astrele îţi recomandă treburile gospodăreşti.

Fecioara

Începutul acestei săptămâni te aduce în atenţia tuturor. Eşti vesel, plin de energie şi cu mult chef de a rezolva totul. Recomandabil este să-ţi canalizezi eforturile către relaţiile parteneriale şi colaborările în care eşti implicat sau vrei să te implici. Se pare că în aceste zone se vor repune în discuţie etape rămase nerezolvate sau, dacă doreai să lucrezi la un proiect, posibil să te răzgândeşti.

Relaţia cu partenerul de viaţă poate cunoaşte turnuri deosebite. Pe 15 şi 16 iulie sunt posibile cadouri, recompense sau cumparături necesare traiului zilnic.

Pe de altă parte, se apropie schimbări importante ale remuneraţiei primite de la un loc de muncă. În plan profesional există în continuare multă forfotă. Poziţia ta socială este controversată, iar ceilalţi îţi urmăresc îndeaproape fiecare pas.

În a doua parte a săptămânii se întrezăresc multe călătorii.

Atmosfera astrală a lunii IULIE 2021: Vacanță și nu prea!
ADVERTISING

Balanţa

În primele zile ale săptămânii eşti retras şi orientat doar către treburile tale. Unele probleme de sănătate se pot accentua, în special cele vechi. Fii atent la toate semnalele organismului şi consultă medicul de specialitate.

La serviciu se pare că unele activităţi trebuie reluate, întrucât nu au fost rezolvate corect. Relaţiile colegiale devin tensionate, dar încearcă să nu răspunzi la provocări.

Pe 15 şi pe 16 iulie te vei simţi bine, strălucind în mijlocul celorlalţi.

Gândirea şi comunicarea sunt umbrite, recomandabil fiind să eviţi deciziile majore sau discuţiile în contradictoriu.

Foarte interesantă este în această perioadă relaţia ta cu străinătatea. S-ar putea să fii nevoit să călătoreşti departe de ţară în scopuri turistice sau pentru studii. În a doua parte a săptămânii pot apărea chestiuni legate de bani.

Scorpion

Prietenii şi protectorii îţi sunt alături încă de la începutul săptămânii. Sunt posibile neînţelegeri, veşti alarmante legate de bani, dar fii prudent şi selectează informaţiile ce vin către tine.

Mentalul cotidian este la cote scăzute, aşa încât vorbeşte cât mai puţin şi strictul necesar. Hotărârile importante lasă-le pentru o perioadă mai bună.

Relaţiile sentimentale pot cunoaşte turnuri deosebite. S-ar putea ca o relaţie mai veche să se strice definitiv.

Capitolul financiar este accentuat de către astre. Beneficiezi de noroc şi deschidere la banii şi bunurile altora, însă nu forţa nota. Moştenirile şi partajele specifice divorţului sunt alte subiecte ce îţi pot atrage atenţia.

În zilele de 15 şi 16 iulie, dorinţa de retragere din forfota vieţii este la cote înalte.

Sănătatea devine vulnerabilă. Nu se recomandă consultaţii, analize medicale şi intervenţii chirurgicale decât în cazuri speciale.

Săgetător

Domeniul profesional deschide săptămâna pentru tine. Sunt posibile dialoguri aprinse cu un şef, însă sunt momente pasagere.

Se pare că vei fi nevoit să-ţi orientezi eforturile în sectorul casei şi familiei. Există chestiuni legate de bunuri patrimoniale ce nu au fost soluţionate corect în trecut, iar acum începe o perioadă bună de a le rezolva.

Un membru al familiei poate avea probleme de sănătate. Acordă-i ajutorul, dar ocupă-te mai întâi de treburile tale.

Relaţiile parteneriale sunt interesante şi ai putea primi oferte bune de colaborare. Deciziile majore lasă-le pentru o perioadă mai bună.

Zilele de 15 şi 16 iulie sunt potrivite pentru întâlniri şi dialoguri cu prietenii. Reţine sfaturile şi îndemnurile primite, deoarece te ajută mult. Spre sfârşitul săptămânii, astrele îţi recomandă odihnă şi introspecţie.

Capricorn

Începutul săptămânii îţi aduce în atenţie relaţiile cu străinătatea. Îţi poţi planifica unele călătorii în ţinuturi îndepărtate, dar se pare că cele în apropierea casei au mai mult succes.

Alţii se pot ocupa de forme de instruire necesare locului de muncă. Se pare că ai ceva restanţe la capitolul studii, aşa încât ocupă-te pe îndelete de acest sector.

La serviciu ai multe de făcut, însă selectează priorităţile. Fii prudent în relaţiile colegiale. În zilele de 15 și 16 iulie pot apărea tensiuni în relaţiile cu şefii. Aceştia îţi pot face reproşuri, dar vei reuşi să depăşeşti totul cu bine.

În a doua parte a săptămânii, astrele îţi trimit în ajutor prietenii şi protectorii. Poţi afla informaţii interesante legate de o relaţie sentimentală înfiripată de curând. Nu lua de bun chiar tot ce auzi. Organizează o mică petrecere pentru cei dragi şi lasă grijile deoparte.

Vărsător

În cazul tău, astrele recomandă pentru începutul săptămânii chestiunile financiare. Este vorba despre achitarea taxelor, impozitelor sau datoriilor de orice fel. Atenţie la salariul primit de la un loc de muncă! Este posibil ca acesta să întârzie sau să se diminueze.

Provocarea majoră a următoarelor zile constă în găsirea echilibrului între valorile materiale şi cele spirituale.

Pentru că nivelul energiei vitale fluctuează, ocupă-te doar de treburile uşoare.

Miercuri și joi se va accentua dorinţa de rafinare sufletească. Vizitarea galeriilor de artă, a muzeelor, vizionarea pieselor de teatru sau participarea la seminarii pe teme spirituale sunt cele mai potrivite.

La finalul intervalului analizat apar situaţii conflictuale în plan profesional. Fii prudent! Cheful tău de distracţii şi aventuri îi poate nemulţumi pe cei din jur.

Peşti

În primele zile ale săptămânii, astrele îţi recomandă să te ocupi de relaţiile parteneriale şi de colaborările în care eşti implicat sau vrei să te implici. Se pare că eşti nemulţumit de modul cum au evoluat lucrurile într-un proiect comun, însă problema este doar la tine.

Intervalul 15 – 17 iulie îţi aduce în atenţie aspectele financiare legate de banii şi bunurile altora. Achită-ţi taxele, impozitele, datoriile de orice fel sau verifică, dacă este cazul, situaţia documentelor bancare sau a celor specifice moştenirilor.

Este nevoie de atenție la ce se petrece acasă şi cu membrii familiei. Comunicarea este deficitară, una se gândeşte şi alta se spune. Este posibil ca un membru al familiei să aibă probleme de sănătate sau de altă natură şi să fii nevoit să acorzi ajutor.

Pentru ultimele zile ale intervalului analizat orientează-ţi eforturile către activităţi culturale.

Vrei să afli ce-ți dezvăluie astrograma, care sunt energiile momentului și cum le poți folosi pentru a naviga cu ușurință în viață? Participă la evenimentele AstroCafe


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇