Horoscopul lunii octombrie 2023

Horoscopul lunii octombrie 2023
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Berbec

În prima parte a lunii se accentuează relaţiile parteneriale şi colaborările în care eşti implicat sau vrei să te implici. Sunt posibile colaborări noi sau cele vechi se vor îmbunătăţi substanţial. La capitolul financiar există multă forfotă, în sensul că se încheie o etapă de câştig din munca proprie şi se deschide un culoar de câştig de la alţii. Însă va trebui să demonstrezi mult discernământ vizavi de tot ce obţii de la ceilalţi, deoarece vei primi bani şi favoruri exact cât îţi trebuie şi mai ales când îţi trebuie. În a doua parte a lunii, s-ar putea să primeşti o sumă de bani de la un loc de muncă în care activezi sau condiţiile de lucru se pot modifica. Vei fi tentat să faci investiţii, asocieri în afaceri sau să te bazezi mai mult pe ajutoarele altora. De reţinut că mai târziu se va pune problema să înapoiezi ceea ce primeşti acum.

Taur

În prima parte a lunii se anunţă multă treabă în sfera muncii. La serviciu abia pridideşti şi de aici oboseala va fi la cote înalte. Ori apar activităţi noi, ori colectivul în care lucrezi îşi modifică componenţa sau atitudinea faţă de tine. Sănătatea este vulnerabilă, de aceea fii prudent. Alternează perioadele de muncă cu cele de odihnă şi ocupă-te doar de îndatoririle tale. Relaţiile parteneriale vor cunoaşte răsturnări de situaţie. Începe o perioadă contradictorie vizavi de  parteneri şi parteneriate. Apar și colaborări noi, însă acestea vor presupune multă muncă, răspundere şi bani puţini. Provocarea momentului constă în a-ţi schimba concepţiile şi modul de relaţionare cu ceilalţi. La capitolul financiar se recomandă prudenţă, achitarea datoriilor de orice fel în totalitate şi la timp. În preajma datei de 28 Octombrie contextul astral te va îndemna să te ocupi mai mult de tine. Schimbări de personalitate, de crez, de ideal.

Atmosfera astrală a lunii OCTOMBRIE 2023: O perioadă specială!

ADVERTISING

Gemeni

Iată o perioadă în care vei fi nevoit să-ţi ajustezi modul de gândire şi comunicare. Astrele îţi recomandă abordarea unei noi filozofii de viaţă, bazându-te mai mult pe experienţele şi forţele tale. Relaţiile sentimentale se vor revigora. Există posibilitatea să te îndrăgosteşti sau să te apropii mai mult şi mai bine de o relaţie de iubire deja existentă. Alţii se vor bucura de copii şi de experienţele inedite trăite alături de ei. La serviciu se anunţă o perioadă cu multă muncă, responsabilitate şi bani puţini. Este nevoie să redescoperi plăcerea lucrului bine făcut. Pe de altă parte, sănătatea devine un capitol sensibil. Ascultă-ţi organismul, evită excesul de zel în câmpul muncii şi controlează-ţi regulat starea sănătăţii. Ce activităţi vei desfăşura începând din această lună sau ce loc de muncă vei obţine au iz de mână a destinului, aşa încât fii pregătit şi ai încredere că Universul lucrează în favoarea ta.

Rac

Relaţiile cu membrii familiei și cu neamurile sunt favorizate în prima parte a lunii, aşa încât ar trebui să te bucuri de ele, întâlnindu-te mai des cu aceste persoane. Procesele mentale sunt susţinute, comunicarea la cote înalte, reuşind să fii o încântarea pentru cei care te ascultă. Se întrezăresc schimbări majore în planul casei şi al relaţiilor cu familia. Te poţi muta în casă nouă sau se poate pune problema achiziţionării unor bunuri patrimoniale valoroase. Oricum, lucrurile se vor desfăşura în favoarea ta şi de aici şi bucuria va fi pe măsură. Relaţiile sentimentale vor fi supuse unor reconfigurări. Provocarea astrelor constă în a deveni mai responsabil vizavi de tot ce înseamnă iubire şi implicaţiile ei. Dialogurile cu persoana iubită sau cu copiii vor fi frecvente şi se vor spune lucrurilor pe nume. Prietenii şi protectorii nu sunt de partea ta, mai ales în preajma datei de 28 Octombrie.

Mesajul îngerilor pentru luna OCTOMBRIE 2023

ADVERTISING

Leu

Evenimentele principale ale lunii sunt legate de rude, prietenii apropiaţi şi domeniul profesional. Este o perioadă favorabilă studiilor, schimbului de informaţii şi proceselor de învăţare şi evaluare. Sunt posibile despărţiri de persoane dragi şi apropierea de altele mult mai interesante şi de folos ţie în această etapă de viaţă. Pe de altă parte, poţi călători frecvent pe distanţe scurte în scopurii diverse, fie turistice, fie în scop profesional. La capitolul financiar revin situaţii și discuții vechi. Vei primi bani, cadouri sau favoruri, dar fii foarte prudent. Bine este să faci economii, să cheltuieşti strictul necesar şi să eviţi implicarea în afaceri sau investiţii. Se anunţă finalul unei etape profesionale şi al unor relaţii cu persoane influente în mediul social în care activezi. Relaţiile cu prietenii şi protectorii sunt evidențiate. Începe o perioadă în care se pot petrece transformări majore, în planul domestic.

Fecioara

În prima parte a lunii, atenţia şi eforturile tale sunt îndreptate către locul de muncă şi plata aferentă activităţii pe care o desfăşori. Se pare că îţi vor veni bani, favoruri sau condiţiile de muncă se pot modifica. Luna este potrivită tratamentelor de înfrumuseţare, masajelor, înnoirii garderobei, dar şi dialogurilor cu specialişti în dezvoltare personală şi relaţională. Gândirea şi comunicarea vor primi influenţe astrale importante. Pentru alţii se vor ivi situaţii legate de instruire personală în scopul dezvoltării profesionale. Cursurile pe termen scurt pot fi frecvente şi cu impact pe tot restul vieţii. Relaţiile cu neamurile şi prietenii apropiaţi vor cunoaşte suişuri şi coborâşuri, în sensul că de unele persoane te vei îndepărta. Vor apărea oameni noi în preajma ta, fiind posibil ca aceştia să-ţi rămână alături pe tot restul vieţii. Fii mai înţelegător cu doleanţele sau problemele celor dragi.

Oracolscop 02 - 08 Octombrie 2023

ADVERTISING

Balanta

Tu eşti o mică vedetă luna aceasta. Străluceşti, ai chef de tot şi toate, iar ceilalţi te vor privi ca pe un model demn de urmat. La capitolul financiar se anunţă schimbări majore. Sunt posibile noi variante de câştig din munca proprie. Provocarea perioadei pe care o traversăm constă în a-ţi schimba sistemul valorilor morale şi atitudinea faţă de bani şi modul de obţinere al acestora. Sunt posibile etape de muncă fără câştig sau cu bani puţini. Pe de altă parte, se conturează finalul unei etape de viaţă în care ai primit ajutor material şi moral din partea altora. Vei fi nevoit ca de acum încolo să te bazezi doar pe forţele tale. Energia vitală va fluctua mult, de aceea dozează-ţi atent eforturile. În plan personal există forfotă luna aceasta, însă ai încredere că Universul te protejează şi cineva acolo sus vegehază discret, dar sigur, asupra ta.

Scorpion

Pentru tine este o perioadă de restructurare interioară şi exterioară cu efecte pe termen lung. Relaţionarea cu ceilalţi, îngrijirea atentă a trupului şi poate chiar a sufletului vor fi temele principale pentru multă vreme de acum încolo. La serviciu sunt în desfăşurare etape de muncă mai vechi, care nu au fost parcurse corect şi la timp. De aici câştigurile pot întârzia sau pot fi diminuate. Dozează-ţi eforturile şi ocupă-te serios de îndatoririle tale. În preajma datei de 14 Octombrie este posibil să simți oboseală mentală accentuată. Afecţiunile vechi se pot evidenția sau se pot instala altele noi şi destul de dificil de diagnosticat şi tratat. Este nevoie să fii mult mai atent la sănătatea organismului şi să te îngrijeşti pe îndelete. Duşmanii ascunşi îţi pândesc toate mişcările, mai ales la serviciu, însă ai şanse mari de a-i deconspira. În relaţiile parteneriale se pot petrece răsturnări de situaţie.

Mercur în Fecioară în opoziție cu Neptun în Pești (2 Octombrie 2023): Confuzie și neînțelegeri

Sagetator

Iată o perioadă bogată în relaționară cu prietenii și cu persoanele din mediul profesional. Vei tinde să ripostezi la tot şi la toate, existând riscul să strici relaţii şi situaţii bune. În preajma datei de 14 Octombrie se vor accentua relaţiile cu prietenii şi protectorii. Pot apărea personaje noi şi interesante în viaţa ta. Mentalul profund începe să primească influxuri astrale deosebite. Urmează o perioadă favorabilă reconfigurării mentale şi morale. Este nevoie să-ţi schimbi mentalitatea şi relaţiile cu tot ce te înconjoară. Singurătatea va fi prezentă, însă provocarea perioadei constă în a-ţi întoarce privirea şi eforturile către propria ta evoluţie spirituală. La serviciu se va încheia o etapă importantă. Poate fi vorba de o activitate care s-a desfăşurat pe mai mulţi ani, de restricţionarea sarcinilor de serviciu sau chiar de pierderea locului de muncă. Intrigile din zona muncii sunt bine ascunse de ochii şi urechile tale.

Capricorn

Domeniul profesional, poziţia socială şi imaginea în ochii lumii sunt temele principale din prima parte a lunii. Sunt posibile dialoguri importante cu şefii. Poţi primi îndatoriri noi, poate chiar o funcţie de conducere. Se conturează începutul unei etape noi de viață profesională. Relaţiile cu prietenii şi protectorii vor căpăta valenţe deosebite. Începe o perioadă în care te vei îndepărta de cei vechi. Provocarea perioadei constă în a-ţi depăşi temerile legate de anturaj şi a te baza mai mult pe propriile tale forţe. Protectorii sunt o altă temă la care va trebui să reflectezi începând cu această lună. Pe de altă parte, prieteniile care se vor lega de acum încolo vor dăinui multă vreme. Pe de altă parte, duşmanii ascunşi sunt activi şi oricând îţi pot pune beţe în roate. Fii prudent, evită provocările şi îndeplineşte-ţi atent sarcinile de lucru la serviciu, iar în plan personal fii cât mai discret.

Varsator

În prima parte a lunii primeşti susţinere astrală deosebită în relaţiile cu străinătatea şi la studiile pe termen lung. Poate fi vorba şi de planuri de călătorie. Procesele mentale sunt fluctuante, de aceea fii prudent dacă eşti nevoit să acorzi interviuri sau să susții probe de examen. Domeniul profesional este accentuat, aşa încât ce se conturează acum va constitui baza unor viitoare domenii de lucru. Este posibil să ţi se pară că este dificil, că vor fi responsabilităţi grele, bani puţini sau deloc, dar vorba doar despre aparenţe. Pe măsură ce va trece timpul, lucrurile se vor aranja în favoarea ta. În familie se anunţă finalul unei etape, în sensul că există varianta să te muţi într-o altă locaţie sau pur şi simplu să te raportezi altfel la membrii familiei. Afirmarea profesională devine prioritară de acum încolo şi vei fi nevoit să lucrezi mult în această direcţie.

Pesti

Se pare că în această lună ai succes la banii şi bunurile altora. Poţi primi favoruri substanţiale sau propuneri tentante legate de asocieri în afaceri sau investiţii. Relaţiile cu instituţiile financiare sunt bune. De reţinut ce se petrece la capitolul financiar, pentru că se conturează o nouă etapă de câştig de la și prin alții. În relaţiile cu străinătatea vor apărea reconfigurări şi personaje noi. Se pot ivi călătorii interesante peste mări şi ţări fie în scop profesional, fie de agrement. Alţii se vor ocupa serios şi pe termen lung de propria lor instruire, parcurgând cursuri sau diverse programe de formare personală şi profesională. Evită provocările celorlalți, pentru că poţi ajunge în situaţii neplăcute, greu de controlat şi remediat. Parteneriatele şi colaborările îţi sunt bine susţinute . În familie se vor rediscuta aspecte mai vechi legate de patrimoniu. Relaţiile cu anturajul apropiat vor cunoaşte un final de capitol.

Vrei să afli ce-ți dezvăluie astrograma, care sunt energiile momentului și cum le poți folosi pentru a naviga cu ușurință în viață? Participă la evenimentele AstroCafe


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇