Berbec
Nemulțumirile de astăzi sunt legate de veniturile tale și de condițiile de muncă. Sunt momente austere, însă beneficiezi de tot ce ai nevoie din punct de vedere material, astfel încă să depășești cu bine angoasele sufletești. Consumă strictul necesar și nu te hazarda în planuri financiare promițătoare la prima vedere.
Taur
Ți-ar plăcea să te plimbi prin locurile preferate. Cum stările tale de spirit sunt oscilante, există riscul să declanșezi conflicte gratuite cu oricine intri în contact și pe orice cale. Folosește-ți farmecul nativ, talentul de a stabiliza lucrurile și sociabilitatea. Răbdare, toleranță și deschidere sufletească față de tot și toate.
Atmosfera astrală a lunii Martie 2025: Transformări profunde
Gemeni
Ziua este potrivită detașării de cotidian. Sunt posibile stări de spirit contradictorii și evidențierea unor afecțiuni. Membrii familiei te pot ajuta mult, astfel că este bine să ai încredere în ei și să le povestești tot ce te frământă. Este o perioada dificilă, dar pe care o poți traversa cu bine.
Rac
Oricât ai încerca să te apropii de prieteni, nu vei reuși să te simți bine în preajma lor. Ceva parcă zumzăie în fundal, discuțiile sunt anoste, ba chiar poți primi replici usturătoare. De aceea, păstrează o distanță față de aceste persoane și nu te lasă impresionat de vorbele sau acțiunile lor.
În apărarea propriului adevăr: Mercur în Berbec (3 - 29 martie 2025)
Leu
Ești actorul principal în contexte sociale, la care participă multă lume, fie într-un cadru profesional, fie într-unul familial. Este bine să-ți controlezi vorbele și gesturile, pentru că foarte ușor poți gafa cu lucruri banale. Provocările venite de la ceilalți te vor impulsiona să-ți redefinești sistemul valorilor morale!
Fecioara
Multe gânduri îți trec prin minte astăzi. În primul rând, ar trebui să-ți controlezi mentalul și să lași orice fel de temere deoparte. Dialoguri cu persoane echilibrate, în care ai încredere te pot ajuta, pe de o parte, să te relaxezi, iar pe de altă parte, să-ți alegi planuri noi.
Balanță
Temerile privitoare la banii și bunurile folosite împreună cu partenerul de viață, rudele sau colaboratorii sunt accentuate. Se pare că în culisele locului tău de muncă, de unde trebuia să primești salariul, există conflicte deosebite care produc amânări și întârzieri financiare serioase. Ține-ți firea și ai încredere că lucrurile se vor rezolva.
Scorpion
Oricât ai încerca să intri în grațiile celorlalți este dificil, iar unii, în special partenerul de viață, te pot necăji mult, fie prin replici bulversante, fie prin acțiuni nepotrivite. Evita să provoci discuții importante, pentru că nu cum să dea rezultate favorabile. Spre seară te vei simți mai bine.
Mesajul Îngerilor pentru luna MARTIE 2025
Săgetător
Tentația de a trebălui cu elan este mare și păguboasă astăzi. Organismul este obosit, iar mentalul prea agitat. Sunt posibile accentuarea afecțiunilor vechi, așa încât fii foarte prudent. Evită consultațiile, analizele medicale și intervențiile chirurgicale pe cât posibil. O plimbare ușoară în aer liber și compania celor dragi îți sunt de mare folos.
Capricorn
Ai avea tu chef de distracții și aventuri cu persoana iubită sau copiii, însă aceștia au cu totul altă dispoziție sufletească astăzi. Pot apărea discuții aprinse și orgolii rănite din banalități. Evită să amplifici conflictele și să-i iscodești pe cei dragi! Mai bine află care sunt adevăratele lor neplăceri.
Povestea lunii Martie: Frica există atât timp cât îi permiți să te controleze
Vărsător
Astăzi, în sânul familiei se încheie o etapă importantă, fie prin faptul că te desprinzi de unele rude, fie că reușești să finalizezi treburi gospodărești începute demult. Pot avea loc discuții pe seama moștenirilor sau a banilor și bunurilor folosite și administrate în comun. Până la urmă, vei reuși să rezolvi totul.
Pești
Se conturează întâlniri și dialoguri cu persoanele din anturajul apropiat. Gustul dulce-amar predomină în aceste relații, astfel că ar fi bine să nu pui la suflet ce auzi sau ce se petrece cu ceilalți. Sunt momente bune pentru a renunța la acei oameni care te secătuiesc de energie, de bani sau bunuri.
Vrei să afli ce-ți dezvăluie astrograma, care sunt energiile momentului și cum le poți folosi pentru a naviga cu ușurință în viață? Participă la evenimentele AstroCafe