Berbec
O zi frumoasă, care aduce entuziasm, optimism, mai multă încredere că lucrurile vor intra pe un făgaș normal. Probabil nu va fi loc de rutină, ci mai curând de multă agitație, dar constructivă. Cu alte cuvinte, vorbești mult, ești în permanentă mișcare, te întâlnești cu mulți oameni, sau măcar iei legătura cu ei telefonic sau în scris. Este o zi excelentă pentru a te ocupa de corespondență și de punerea în ordine a unor documente. Astfel, vei crea terenul propice pentru vești extraordinare.
Mesajul îngerilor pentru luna NOIEMBRIE 2020: Transformare sprituală
Taur
Există premise frumoase în ce privește administrarea finanțelor, descoperirea de noi metode prin care să faci bani și investițiile. Aceste șanse vin prin intermediul unui coleg sau în urma sprijinului și recunoașterii unui superior. În orice caz, se pare că ești sprijinit mai curând de persoane la care te așteptai mai puțin sau deloc, decât de cele care-ți sunt alături ca parteneri, colaboratori sau asociați.
Gemeni
Luna este în continuare în semnul tău zodiacal și formează aspecte frumoase, așa că ai parte de lucrurile care sunt vitale pentru tine și anume de comunicare, planuri de călătorie, satisfacerea curiozității prin întâlnirea unor oameni experimentați sau lecturarea unor cărți interesante. Există și tendința de a fi foarte sincer astăzi, atât de sincer că uneori poți spune și lucruri care rănesc. Totuși, partea bună este că ai curajul să-ți exprimi deschis atât dorințele, cât și nemulțumirile.
Lilith în Taur (21 octombrie 2020 - 18 iulie 2021): Supravețuire sau întruparea imposibilului
Rac
O zi care dorește să te învețe arta de a tăcea și a asculta cu atenție. Asta pentru că vor veni spre tine o mulțime de informații valoroase, care par să fie legate de bani sau de posibilitatea de a folosi o oportunitate de câștig, care ajunge la tine prin intermediul altora. Așadar, pentru asta este nevoie să fii receptiv, să vorbești mai puțin și să asculți mai mult. Iar când vine momentul deciziei, bazează-te doar pe intuiție.
Leu
Pentru tine, este o zi frumoasă sub aspectul relațiilor sociale. Primești vești frumoase de la prieteni, participi la conversații agreabile, dar există și posibilitatea unor surprize mai puțin plăcute, de care ai parte spre seară. Probabil este vorba despre deconspirarea unor intenții nu tocmai oneste ale cuiva din anturaj. Însă, una peste alta, ziua se anunță fructuoasă, pentru că se pot lega noi relații, care-ți vor fi utile pentru punerea în practica a unor idei în viitor.
Fecioară
Apar conjuncturi favorabile în sfera profesională, în sensul că poți fi omul potrivit la locul potrivit, având șansa de a intra în posesia unui contract sau a unei afaceri profitabile. Oricum, ocazii favorabile există, atât din punct de vedere al recunoașterii profesionale, cât și din punct de vedere financiar. Singurul impediment pare să fie legat de tendința unor colegi de a-ți contesta inițiativele și deciziile. În acest caz, fii diplomat și ține cont și de interesele celorlalți.
Balanță
Ar fi bine că astăzi să te detașezi de orice problemă, mai ales dacă e vorba despre niște neajunsuri financiare. Adică să renunți să te plângi sau să te gândești continuu la lipsuri și să te concentrezi asupra găsirii de soluții. S-ar putea să-ți vină idei creative care să-ți schimbe în bine statutul profesional, iar la asta contribuie și discuția cu un specialist sau o persoană cu mai multă experiență profesională. De asemenea, nu este exclus să primești o veste bună din străinătate.
Scorpion
Totul pare să stea sub semnul discreției și secretelor sau adevărurilor rostite pe jumătate. De fapt, ești dispus să vorbești despre nemulțumirile tale, dar numai cu cei foarte apropiați sau de încredere. Este și o zi a revelațiilor profunde, a căutărilor de răspunsuri și a investigațiilor în scopul aflării adevărului despre unele șicane care ți se fac la locul de muncă. Iar pentru că aspectele astrale de astăzi sunt pozitive, ai mari șanse să elucidezi în sfârșit misterul.
Săgetător
Ai nevoie să fii încurajat, aștepți laude, aprecieri și recunoaștere de la cei din jur, dar mai ales de la partenerul de viață. Și vei primi toate acestea, numai că ar fi bine să oferi în schimb aceeași atenție. Comunicarea este foarte facilă, mai ales în relația cu partenerul, dar și cu colaboratorii și chiar poți primi o propunere interesantă, sau poți rezolva o problemă juridică, folosindu-te de relațiile pe care le ai.
Capricorn
Ai noroc în niște demersuri care țin de zona profesională. Fie te descurci admirabil în derularea unui proiect și primești aprecieri de la superiori pentru asta, fie vii cu propuneri ingenioase într-o ședință și în urma acestora, ești luat în atenție pentru o mărire de salariu. Cu alte cuvinte, relațiile profesionale sunt acum de bun augur, iar randamentul la lucru este excelent. Pe plan personal însă, încearcă să nu te lași atins de micile răutăți ale prietenilor sau nepăsarea acestora.
Vărsător
Iată o zi pe care o poți trăi după cum îți dictează sufletul. Poți face lucruri care te bucură, care-ți amintesc cât de prețioase sunt gesturile mici făcute pentru oamenii dragi din viață ta și cât de important este să te bucuri de ceea ce ai. Este o zi care aduce la un loc umorul, bucuria de viață, creativitatea și iubirea exprimată. Unii Vărsători se pot chiar îndrăgosti, alții vor fi doar fascinați de oameni pe care îi cunosc astăzi.
Pești
Te bucuri de o atmosfera plăcută în familie, ți se spun vorbe frumoase, încurajatoare și apreciative. Ai sprijinul celor dragi și aș spune că este un sprijin providențial, care vine exact în momentul potrivit, dar într-un mod inedit sau dintr-o sursă neașteptată. Doar în privința sănătății e bine să fii atent, pentru că organismul poate fi mai sensibil la infecții, ca urmare a suprasolicitării din ultima perioadă.
Vrei să afli ce-ți dezvăluie astrograma, care sunt energiile momentului și cum le poți folosi pentru a naviga cu ușurință în viață? Participă la evenimentele AstroCafe