Horoscop zilnic: 17 decembrie

Horoscop zilnic: 17 decembrie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Berbec

Planificarea bugetului familiei sau a celui din sfera profesională reprezintă temele principale de astăzi. Totodată, poți achita facturi, taxe, impozite sau servicii personale. Este bine să analizezi atent lucrurile înainte de a face investiții majore cu efecte pe termen lung. Există oameni în preajma ta care te pot sfătui de bine vizavi de segmentul financiar.

Taur

Relația cu partenerul de viață este tensionată și are nevoie de modificări, fie ale statutului social, fie ale programului comun. Din cauza unor îndatoriri profesionale, este posibil să neglijezi serios această relație, astfel că discuțiile aprinse, acuzele chiar și ultimatumurile pot fi prezente. Se recomandă prudență și discernământ în toate.

Luna Nouă în Săgetător, 20 decembrie 2025: Pragul dintre cine am fost și cine devenim

Gemeni

Se pare că te afunzi în treburile de rutină fie ale casei, fie ale locului de muncă. Alege-le pe cele prioritare și ușoare, deoarece organismul tău este obosit și are nevoie de îngrijiri speciale. Consultațiile și analizele medicale sunt teme de luat în calcul. O discuție cu cineva de încredere te poate revigora.

Rac

Relațiile sentimentale te provoacă mult astăzi. Nemulțumirile vizează bugetul și programul comun. Pe de altă parte, ar fi bine să fii deschis la sugestiile și dorințele celor dragi. Este timpul să lași conservatorismul deoparte. Faptul că ceilalți îți oferă prea puțină afecțiune sau atenție nu înseamnă că te apreciază mai puțin.

Oracolscop 15 - 21 decembrie 2025

Leu

Se întrezăresc activități de anvergură în spațiul domestic. Discuțiile cu membrii familiei vizează, pe de o parte, reparațiile și reamenajările necesare casei. Însă, pe de altă parte, se vor aduce în prim-plan și planurile pentru sărbătorile sezonului rece. Posibil ca, din cauza unor responsabilități profesionale, să te implici ceva mai puțin în segmentul familial.

Fecioara

Se întrezăresc dialoguri și întâlniri cu prietenii și cu neamurile apropiate. Schimbul de informații vehiculat astăzi în preajma ta va fi benefic pentru toată lumea. Profită de forța celor aflate și gândește-te, pe îndelete, la planurile tale de viitor. În mod special, segmentul profesional beneficiază de pe urma zilei de astăzi.

Mercur în Săgetător (12 decembrie 2025 - 1 ianuarie 2026): Inspirație, dorință de explorare și idei îndrăznețe

Balanță

Veniturile tale cresc astăzi destul de mult. Pe de o parte, este posibil să iei salariul, o primă sau cei dragi îți pot oferi cadouri și favoruri substanțiale. Însă, pe de altă parte, sunt șanse bune de a descoperi variante noi de câștig dintr-o activitate profesională. Ai încredere în intuiția ta!

Scorpion

Este o zi minunată pentru tine, chiar dacă domină stări de spirit oscilante. Sunt momente favorabile pentru a te debarasa de relații și situații care și-au epuizat experiențele pentru tine. În paralel, foarte ușor poți trasa noi planuri de viitor, cu o luciditate și o forță de care arareori dispui.

Neptun în mers direct în Pești (10 decembrie 2025 – 26 ianuarie 2026): Închidem capitole vechi și ne pregătim pentru RENAȘTERE

Săgetător

Ziua te predispune la meditații interioare, reflecții asupra vieții tale și la o mare dorință de a evada în lumi paralele. Mentalul îți este agitat, astfel că ar fi bine să eviți subiectele solicitante și relațiile care te obosesc. Sunt posibile discuții aprinse cu neamurile și prietenii apropiați, pe tema sănătății tale.

Capricorn

Prietenii te provoacă mult astăzi. Însă și unele persoane din mediul profesional în care activezi vor dori multe de la tine. Pentru că aceste persoane te solicită frecvent este posibil să reacționezi destul de vehement. Controlează-ți stările de spirit și alege-ți cuvintele cu grijă. Remarcile unora vizavi de tine au un sâmbure de adevăr.

Marte în Capricorn (15 decembrie 2025 - 23 ianuarie 2026): De la HAOS la CLARITATE

Vărsător

Ești foarte solicitat în plan socio-profesional, astfel că ar fi bine să te pregătești minuțios pentru discuții cu șefii, ședințe programate în grabă sau întâlniri cu diverse oficialități. Ai charismă, forță în cuvinte și o prezență de spirit care vor fi remarcate și apreciate de toată lumea. Evită să forțezi nota!

Pești

Schimbările tale de dispoziție sunt cauzate de multitudinea de informații care vor veni astăzi spre tine într-un ritm alert. Posibil ca planurile de călătorie sau de studii să fie zădărnicite de factori greu de înțeles și depistat acum. Ar fi bine să te adaptezi noilor situații ivite și să aștepți alte momente favorabile.

Vrei să afli ce-ți dezvăluie astrograma, care sunt energiile momentului și cum le poți folosi pentru a naviga cu ușurință în viață? Participă la evenimentele AstroCafe


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇