Berbec
Intuiția îți este accentuată, astfel că la sfârșitul acestei săptămâni ai șanse deosebite să privești lucid evenimentele și relațiile în care ești implicat. A da la o parte perdeaua care desparte realitatea cotidiană de scopurile sau personalitatea adevărată a semenilor poate părea dificil la prima vedere, însă cu puțin efort vei descoperi lucruri interesante și utile.
Taur
Relaționarea cu ceilalți te solicită mult la sfârșitul acestei săptămâni, de aceea ar fi bine să-ți alegi cu grijă partenerii de dialog sau oamenii cu care să desfășori acțiuni comune. Partenerul de viață îți poate aduce tot felul de reproșuri, dar mai ales poate scoate în evidență dorința ta scăzută pentru distracții, aventuri sau pentru copii.
Gemeni
Te preocupă activitățile cotidiene și ajutorarea altora în zilele acestui sfârșit de săptămână. Oboseala este accentuată, dar se pot evidenția și afecțiuni mai vechi sau mai noi. Unii chiar îți vor face reproșuri pe diverse teme, de aceea fii prudent și nu te hazarda în discuții sau acțiuni solicitante. Ai nevoie de odihnă.
Sezonul Taurului (20 aprilie – 21 mai 2026): Mai multă stabilitate, confort și echilibru interior
Rac
Cei dragi îți sunt alături la finalul acestei săptămâni și petrecerea timpului alături de ei îți este de mare folos. Pe de o parte, ai șanse minunate să te distrezi pe cinste, iar pe de altă parte, poți afla informații utile vizavi de proiectele profesionale sau personale în care ești implicat.
Leu
Cel mai bine te vei simți acasă în zilele acestui weekend, alături de membrii familiei și de rude. Ai șanse să lămurești chestiuni patrimoniale, dar și situații familiale vechi. Nostalgia vremurilor trecute, a locurilor natale te cuprinde pe negândite. Evită discuțiile contradictorii și evidențierea neajunsurilor! Cu puțin efort vei reuși să depășești orice emoție.
Uranus în Gemeni (26 aprilie 2026 – 22 mai 2033): Marea resetare și activarea minții viitorului
Fecioara
Sfârșitul acestei săptămâni îți aduce alături prieteni și rude dragi. Este posibil să vorbești cu oameni de care nu mai știau nimic de multă vreme. Schimbul de idei și informații te ajută să-ți gestionezi mai bine eforturile, fie pentru a reuși într-un proiect profesional, fie într-unul personal. Sfaturile tale vor fi urmate de ceilalți.
Balanta
Finalul acestei săptămâni îți aduce cheltuieli importante, fie pentru cele necesare traiului cotidian, fie pe mofturile celor dragi. Totuși, ar fi bine să te orientezi numai spre priorități, deoarece există riscul să cheltuiești mult pe lucruri și servicii nesatisfăcătoare. Temerile privitoare la veniturile sau la investițiile tale sunt accentuate și provin dintr-un fundament real.
Scorpion
Este rost de înnoire la sfârșitul acestei săptămâni, astfel că bine ar fi în primul rând să-ți regândești planurile personale și profesionale. Deocamdată, relațiile cu prietenii sunt distorsionate, deci evită să te bazezi pe sfaturile sau promisiunile acestora. Ți-ar prinde bine și o verificare a tuturor relațiilor în care ești implicat.
Oracolscop 27 aprilie - 3 mai 2026
Sagetator
Ești meditativ în zilele acestui weekend, poate și pe fondul unor afecțiuni digestive care îți pot crea neplăceri serioase. Odihnește-te, evită oamenii zgomotoși și acțiunile solicitante! Reevaluarea contextelor socio-profesionale în care te afli reprezintă acum o temă importantă. Liniștea și confortul casei te ajută să înțelegi ce se petrece la locul de muncă.
Capricorn
Sfârșitul acestei săptămâni îți aduce în preajmă prietenii. Recomandabil este să fii prudent și să nu te lași sedus de vorbele mieroase ale unora care, purtând măști bine confecționate, îți oferă susținere sau amuzament, doar pentru a-și realiza ei scopurile cu ajutorul tău undeva, cândva. Călătoriile și dialogurile pot degenera ușor în conflicte.
De la confort la curiozitate: Venus în Gemeni (24 aprilie - 18 mai 2026)
Varsator
Se pare că vei fi căutat de multă lume în zilele acestui weekend și îți va plăcea acest lucru. Fie că te afli în compania membrilor familiei, a rudelor, fie în compania colegilor de muncă vei găsi punți de comunicare și valori morale comune. Însă, este bine să-ți dozezi atent discursurile.
Pesti
Ești animat de gânduri nobile la finalul acestei săptămâni și vei avea tendința să-i molipsești și pe alții. Îți sunt favorizate dialogurile erudite, dialogurile cu persoane din străinătate, trasarea planurilor de călătorie și cele de studiu și documentare. Evită să-ți impui punctele de vedere sau dorințele unor persoane care te cunosc prea puțin.
Vrei să afli ce-ți dezvăluie astrograma, care sunt energiile momentului și cum le poți folosi pentru a naviga cu ușurință în viață? Participă la evenimentele AstroCafe
