Se apropie ecomTEAM 2024. Ce teme vor fi abordate și cum se va desfășura evenimentul?

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
ecomTEAM2024

Wall-Street organizează pe 19 și 20 septembrie a 14-a ediție ecomTEAM, teambuilding-ul e-commerce-ului românesc. Ediția din acest an își propune să aducă atmosfera de comunitate, învățare continuă și networking de calitate la următorul nivel. Sub umbrela #jointheTEAM, alături de comunitatea locală de ecommerce, dar și de specialiști de peste graniță, ecomTEAM oferă și în acest an un program plin de informații relevante, insight-uri folositoare și noutăți din domeniu, în stilul deja consacrat. Prezentări, sesiuni de one-to-one meetings, networking de calitate, paneluri și mult așteptata ecomPARTY.

ADVERTISING

Înscrierile la ecomTEAM 2024 realizate AICI până pe 31 iulie, ora 23:59, beneficiază de o reducere Early Bird de 25% din prețul biletelor - prețuri începând de la 44 EUR cu TVA inclus.

Anul acesta evenimentul gravitează în jurul sloganului „Unlock the power of eCommerce”, iar printre temele abordate se numără: Cross Border in 2024, Online shops that inspire, How to Build and Master Marketing Strategies, AI and beyond AI, și multe altele, ce pot fi consultate în agenda evenimentului.

ecomTEAM 2024 va include momente de inspirație oferite de și pentru reprezentanții magazinelor online. Maratonul interviurilor de e-commerce va continua, pentru a prezenta cum au evoluat business-urile în ultimul an, ce pregătesc pentru perioada următoare și care sunt noile povești de succes din industrie.

ADVERTISING

Printre primii speakeri care vor fi prezenți pe scena ecomTEAM 2024 se află Cornel Morcov, Chief Commercial Officer, FAN Courier; Dragoș Smeu, Founder, Mavericks; Horia Grozea, Sales & Business Development Director, Netopia. Lista speakerilor confirmați până in acest moment poate fi consultată aici.

Networking-ul este unul dintre elementele centrale ecomTEAM, unul dintre lianții echipei de ecommerce create de-a lungul anilor. Începând din acest an, evenimentul oferă o nouă oportunitate de networking - sesiunile one to one meetings - care vor putea fi setate prin intermediul platformei IC Events, ce asigură suportul digital al evenimentului. Participanții vor putea organiza o întâlnire one-to-one cu oricare participant la ecomTEAM, fie el partener, speaker sau owner de magazin online. Petrecerea ecomPARTY este, la rândul său, un bun prilej pentru networking de calitate.

ADVERTISING

Primele companii partenere anunțate la ecomTEAM 2024 sunt FAN Courier, partener principal, Daktela, Innobyte, Gun Media și ING Bank. La fel ca în fiecare an, ecomTEAM pune la dispoziția partenerilor și ExpoArea, spațiul unde aceștia își vor prezenta produsele și serviciile pentru publicul larg.

ecomTEAM este un eveniment marca Wall-Street.ro și este susținut de FAN Courier, partener principal al evenimentului, de spotmedia.ro, Daktela, Innobyte, Gun Media, ING Bank, Netopia Payments, Limitless Agency, RTB House, Invest HK, DPD, Mavericks, 2Ship și Full Out Media și 2Performant event founder.