Primul RMN pentru nou-născuți din România a ajuns la Spitalul Marie Curie. Tehnologia există în doar câteva centre din Europa

Primul RMN pentru nou-născuți din România a ajuns la Spitalul Marie Curie. Tehnologia există în doar câteva centre din Europa
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primul aparat RMN din România conceput special pentru investigarea nou-născuților a ajuns la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie S. Curie” din București. Echipamentul va fi instalat în noul corp al Secției de Terapie Intensivă Nou-Născuți.

Aparatul nu este încă funcțional. În perioada următoare va fi instalat, calibrat și testat, iar primele investigații vor putea începe după încheierea procedurilor tehnice și medicale necesare, relatează News.ro.

Proiectul a fost dezvoltat de Asociația VASILIU – ACV România, cu sprijinul Lidl România, care a donat 1,3 milioane de euro pentru achiziția și instalarea echipamentului. Tehnologia se găsește în prezent doar în câteva centre medicale de excelență din Europa, potrivit News.ro.

ADVERTISING

Investigații mai sigure pentru copiii aflați în stare critică

Un RMN poate oferi medicilor informații importante pentru diagnosticarea afecțiunilor neurologice, cardiace și a unor malformații, dar și pentru alegerea tratamentului potrivit.

Spre deosebire de un aparat obișnuit, RMN-ul neonatal este adaptat dimensiunilor și nevoilor nou-născuților. Este compact, menține o temperatură controlată și produce mai puțin zgomot. Personalul medical poate rămâne alături de copil în timpul examinării, iar în anumite situații investigația poate fi făcută fără anestezie.

ADVERTISING

Aparatul nu folosește radiații ionizante, ci un câmp magnetic și unde radio. Acest lucru este important mai ales pentru nou-născuții prematuri sau aflați în stare gravă, care pot avea nevoie de investigații repetate.

Un alt avantaj este amplasarea RMN-ului chiar în corpul destinat Terapiei Intensive. Copiii dependenți de monitorizare, suport respirator sau alte echipamente nu vor mai trebui transportați într-un alt sector al spitalului.

Reducerea deplasărilor în interiorul unității medicale limitează riscurile pentru pacienții fragili și permite efectuarea investigației mai repede, atunci când medicii au nevoie de rezultate.

aparat RMN copii Marie Curie 2 Foto Fb Terapie Int
Foto Facebook/ Terapie Intensivă Nou-Născuți Marie Curie

Aparatul a fost introdus în clădire prin fațadă

Introducerea aparatului în clădire a necesitat o operațiune specială. Din cauza dimensiunilor sale, o parte din fațada deja finalizată a fost demontată, iar RMN-ul a fost ridicat și introdus direct la etajul întâi, în spațiul pregătit pentru instalare.

„Copiii noștri să nu aibă mai puține opțiuni doar pentru că se nasc și sunt tratați în România. Primul RMN neonatal înseamnă mai mult decât un echipament medical. Înseamnă acces la diagnostic de înaltă precizie, mai aproape de copil și de momentul în care medicii au nevoie de el”, a declarat Delia Vasiliu, președinta Asociației VASILIU.

ADVERTISING

Șeful Secției de Terapie Intensivă Nou-Născuți, conf. dr. Cătălin Cîrstoveanu, spune că aparatul reprezintă „un avans important” în îngrijirea copiilor aflați în stare gravă. „Este un proiect la care ne gândim de mulți ani și care astăzi devine realitate. Acum este timpul să începem să lucrăm și să arătăm schimbarea pe care acest aparat o poate aduce în îngrijirea copiilor noștri”, a afirmat medicul.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google
Back To School